Prima pagină » Local » Pacienții internați cu COVID-19 vor putea fi vizitați de rude! Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a stabilit protocolul de acces în saloane. Condițiile cerute sunt de maximă siguranță – FOTO

Pacienții internați cu COVID-19 vor putea fi vizitați de rude! Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a stabilit protocolul de acces în saloane. Condițiile cerute sunt de maximă siguranță – FOTO

15 apr. 2021, 02:00,
Alexandra Abonicesei în Local

Aparținătorii bonavilor COVID-19 care sunt internați în secția de Terapie Intensivă vor putea merge în vizită doar dacă respectă regulamentele unității medicale. Vor fi instruiți și însoțiți pe toată durata vizitei de către un cadru medical și vor semna o declarație pe proprie răspundere

Pe perioada internării în spital, pacientul aflat în stare gravă din cauza infecției cu coronavirus poate beneficia, la cerere, de vizita unui membru al familiei sau a reprezentantului legal. Această decizie a apărut în protocolul specific privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus sau al celor care se află în stare gravă. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial la finalul săptămânii trecute.

Astfel, începând cu 12 aprilie 2021, unitățile medicale din Iași au început să pregătească regulamente care să respecte măsurile și regulile stabilite pentru pacienții COVID-19 internați în stare gravă. În acest protocol se menționează faptul că un membru al familiei bolnavului sau un reprezentant legal îl poate vizita în secțiile de terapie intensivă. Aparținătorul va înainta o cerere, iar cu acordul medicului curant poate intra în salonul unde este internată ruda sa pentru maximum 15 minute. Vizitatorul va purta echipament complet individual de protecție, asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, și trebuie să respecte toate măsurile care se impun.

Cel mult 5 aparținători pe zi. La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași s-a stabilit regulamentul de vizită a pacienților COVID-19

Într-o zi se pot programa pentru vizita pacienților din secția de terapie intensivă de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași 4-5 aparținători. Un singur membru al familiei sau reprezentant legal se poate programa într-un interval de 48 de ore. Înainte de a merge la pacient, se face instructajul, iar vizitatorii vor fi conduși la salon și însoțiți pe toată perioada vizitei de către un cadru medical. Durata vizitei este de 10 minute.

„Încă de la intrare în curtea spitalului este un caiet de progrămări, iar aparținătorul se adresează medicului curant și spune că dorește să viziteze ruda internată. Facem instructajul, li se explică ceea ce au de făcut, astfel încât să fie protejați, vor vedea cum cineva se echipează cu acel echipament de protecție. Nu putem admite pe terapie intensivă mulți vizitatori într-o zi. Am pus intervalul acesta, de 48 de ore, astfel încât fiecare pacient să poată primi un aparținător. Programul de vizită este stabilit între orele 15:00 și 17:00, dar dacă nu prind ora 15:00, suntem înțelegători și le permitem să se întâlnească. Le pot aduce un pachet minim pacienților, obiecte personale sau alimente în cantități mici. Dacă vor aduce flori, de exemplu, li se pot arăta pacientului, dar nu sunt menținute lângă patul acestuia, ci sunt duse în zona verde”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul spitalului.

Fiecare vizitator va avea alocat un interval de 30 de minute. Declarația pe propria răspundere trebuie să fie semnată de către ei

Înainte de a intra în spital, unde este internată ruda, vizitatorul va semna o declarație pe propria răspundere conform căreia a fost instruit în privința echipării și dezechipării cu echipamentul de protecție. De asemenea, prin acea declarație își asumă și riscul infectării cu coronavirus. Programarea se face din jumătate în jumătate de oră, iar personalul medical din cadrul secției de Terepie Intensivă va prelua vizitatorii încă de la intrare. Intervalul de 30 de minute se datorează și faptului că se ia în considerare durata echipării și a dezechipării echipamentului de protecție. Telefoanele, gențile și alte obiecte personale vor fi lăsate în spațiul de echipare. La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, programarea vizitatorilor se va face până la ora 12:00, la numărul de telefon: 0232 267 719, într-un registru care se află în secția de Terapie Intensivă.

Reprezentanții Spitalului de Neurochirurgie din Iași vor stabili regulamentul de vizită a aparținătorilor

La Spitalul de Neurochirurgie din Iași sunt 19 locuri de terapie intensivă pentru pacienții infectați cu coronavirus. Ieri, 14 aprilie 2021, erau internați în cadrul secției 17 bolnavi COVID-19. Un protocol privind modul în care se vor efectua vizitele din partea aparținătorilor este în lucru, astfel încât să fie stabilite toate etapele necesare.

„Neavând normele de aplicare ale acestei decizii, urmează ca în următoarele zile să punem la punct o procedură în cadrul unității medicale. Trebuie să avem în vedere mai ales faptul că există riscul de infectare. Ne dorim să se desfășoare totul în condiții de siguranță atât pentru pacienți, cât și pentru aparținători. Acest protocol va stabili inclusiv cum se vor putea programa pentru vizită rudele bolnavilor, cel mai probabil se va realiza prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare”, a precizat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

Bugetul.ro
Adio, ANPC pentru Cristian Popescu Piedone! Curtea de Apel București i-a dat vestea, după ce a fost acuzat de nepotism
redactia.ro
Donald Trump a decis. Ce se întâmplă cu trupele americane din România
Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
a1.ro
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Playtech.ro
Cine este Nicolle Fota, noua iubită a lui Cătălin Botezatu. Ea are 18 ani, el 58
observatornews.ro
Cine e bărbatul găsit mort în mașină, în Ilfov. Era tăiat pe mâini cu un cuțit cumpărat ieri, când a fost dat dispărut de soție. Polițiștii nu exclud crima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Ninge de Florii. Veste uluitoare de la ANM
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
A aruncat Rusia în aer! Putin se află în fața unui moment crucial!
Playtech.ro
Ingredientul banal care face chiftelele de post de zece ori mai gustoase. Numai așa le vei prepara
Dailybusiness.ro
Ora de vară 2025. Data exactă la care se trece la ora de vară. Ceasurile se vor da înainte cu o oră
RomaniaTV
Ministerul Muncii, anunţ IMPORTANT pentru toţi salariaţii şi angajatorii. S-a aprobat joi în Guvern
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Anunţ important de la BNR pentru toţi românii cu valută „la ciorap”
redactia.ro
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 martie 2025
29 martie 2025