Pacienţii asimptomatici infectaţi cu COVID au început să refuze externarea, susţine ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Asistăm la o răsturnare de situaţie în cazul persoanelor infectate cu COVID-19
Pacienţii asimptomatici infectaţi cu COVID refuză externarea, susţine Nelu Tătaru
Situaţie cel puţin bizară în aceste momente în România. Aflată în plină perioada de creştere a numărului de persoane infectate cu COVID-19, pare că perspectiva multor romani s-a schimbat. Dacă la începutul pandemiei cu COVID-19, majoritatea romanilor refuzau internarea, acum se pare că majoritatea romanilor vor să fie internaţi şi să rămână internaţi, în special cei asimptomatici. În acest context, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că pacienţii refuza externarea:
Dacă înainte asimptomaticii refuzau internarea, acum refuză externarea, a declarat marți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
„Am văzut a doua cocoașă, a doua fază a primului val pandemic în care a fost mai agresiv decât în primul val. În condițiile în care avem un număr mare de cazuri, avem și o adresabilitate și o încărcare pe terapie intensivă. Terapia intensivă este segmentul sanitar care trepidează la un moment dat: am plecat cu un număr limitat de paturi bine dotate, acum avem 1.034 paturi complet utilate, 473 cazuri la AŢI. Este momentul pe care-l putem gestiona, dar nu lăsăm doar în baza corpului medical”.
Asimptomaticii nu voiau să se interneze, acum refuza să se externeze
Tătaru a adăugat că autoritățile s-au confruntat, într-o primă fază, cu asimptomaticii care cereau externarea și nu voiau internare, acum se confruntă cu asimptomatici care, văzând evoluția bolii, refuză externarea.
„Când am făcut măsuri de relaxare, începând din 15 mai, le-am făcut în baza unei scăderi a numărului de cazuri. În măsura în care se respectau aceste reguli, nu trebuia să trăim a doua cocoașă”, a afirmat Nelu Tătaru.
Câte cazuri de COVID-19 au fost semnalate în Romania, în ultimele 24 de ore
Câte cazuri de infectare cu COVID-19 au fost în ultimele 24 de ore, în România
Până astăzi, 18 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
33.135 pacienți au fost declarați vindecați și 8.316 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.014 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 3.074 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 17.08.2020 (10:00) – 18.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 45 de decese (31 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Situaţie limita la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara! Se caută personal medical
Situaţia nu este tocmai roz la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Conform unui anunţ publicat de conducerea unităţii medicale, este nevoie de asistente medicale dar şi de infermieri. Posturile vizate spre angajare sunt cele de la Terapia Intensivă. De curând, Terapia Intensivă Mobilă de la Galați a fost mutată în Timișoara pentru că cea existentă acum la Timișoara era la capacitate maximă.