Prima pagină » Local » OSCAR Downstream încheie un parteneriat strategic cu World Vision România pentru promovarea educației prin platforma sa de sustenabilitate #RomâniaTotÎnainte

OSCAR Downstream încheie un parteneriat strategic cu World Vision România pentru promovarea educației prin platforma sa de sustenabilitate #RomâniaTotÎnainte

15 nov. 2024, 10:32,
Redacția BZI în Local

Prin proiectul „Vreau la facultate”, compania OSCAR Downstream va susține în 2024 cel puțin 30 de studenți din medii defavorizate, și va inspira peste 100 de liceeni agronomi din România, prin campania „Mândru să fiu fermier”, care își propune să schimbe percepția despre agricultură, promovând-o ca pe o carieră plină de oportunităţi şi un business cu potenţial mare pe viitor.

OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, are o tradiție îndelungată de proiecte de responsabilitate socială.

Construită pe trei piloni cheie – educație, sănătate și mediu, platforma România Tot Înainte – Alimentăm binele, lansată la începutul lunii august, aduce sub aceeași umbrelă filosofia sa de CSR, organizaţii reprezentative din societatea civilă și parteneri de business care îi împărtășesc viziunea.

„#RomâniaTotÎnainte își propune să aducă laolaltă organizațiile non-guvernamentale și companiile cu care lucrăm, pentru a înlesni colaborări, schimburi de idei, proiecte și investiții eficiente în educație, sănătate și mediu,” spune Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream. „În cele peste două decenii de activitate, OSCAR Downstream a alimentat cu carburant de calitate peste 13.000 de companii din agricultură, transport, construcții și industrie. Aceste afaceri susțin economia României, iar aportul lor la tranziția către un viitor sustenabil este esențial”.

Luiza Dumitru, Communication & Marketing Director la OSCAR Downstream, adaugă: „Convingerea noastră este că sustenabilitatea este rezultatul investițiilor în educație și sănătate, de aceea căutăm să ne asociem cu organizații și proiecte care generează un impact real în aceste domenii. World Vision România este, fără îndoială, un inovator în educație. Credem în proiectele lor și le promovăm în fața întregii societăți, prin intermediul platformei noastre de sustenabilitate”.

“Ne bucurăm să avem parteneri care se alătură misiunii World Vision România. Tinerii din mediul rural au nevoie să fie văzuți și susținuți pentru a-și continua educația, iar proiectele “Vreau la facultate” și “Mândru să fiu fermier” sunt exemple clare de inițiative care pot schimba vieți și transforma comunități. Prin programul “Vreau la facultate”, ne propunem să oferim acces la educație pentru cel puțin 100 de studenți din medii defavorizate, asigurându-le resursele necesare pentru a-și îndeplini visurile academice și pentru a-și construi un viitor mai bun. De asemenea, “Mândru să fiu fermier” este un program dedicat liceenilor agronomi, prin care ne dorim să le schimbăm percepția despre agricultură, promovând-o ca pe o carieră plină de oportunităţi, dar și un business cu potenţial mare pe viitor.”, a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv World Vision România.

„Vreau la facultate” – o șansă la performanță pentru studenții din mediul rural și comunitățile defavorizate

Programul „Vreau la facultate”, derulat de World Vision România și Universitatea Babeș-Bolyai, ajută peste 100 de tineri din comunități vulnerabile să facă performanță în mediul universitar, în contextul în care România se confruntă cu o rată scăzută de absolvenți universitari, fiind pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de tineri absolvenți de studii superioare (sub 25% în 2021, față de media europeană de peste 40%).

OSCAR Downstream s-a alăturat acestei inițiative susținând peste 30 de tineri înscriși în program.

„Ne-am asumat să sprijinim o întreagă clasă de studenți din promoția Vreau la facultate 2024 – 2025”, spune Luiza Dumitru. „Ei vor avea astfel acces la programe de mentorat, ateliere tematice, echipamente electronice atât de necesare studiului, precum şi un buget care să le acopere cheltuielile esenţiale, astfel încât să lase la o parte grijile administrative, să se concentreze pe studiu și să facă performanță”.

În paralel, OSCAR Downtream contribuie la eforturile de promovare și strângere de fonduri, promovând proiectul „Vreau la facultate” prin intermediul platformei #RomâniaTotÎnainte.

„Orice om de afaceri înțelege cât este de valoros talentul și cât de greu este el de cultivat, în lipsa unei strategii și a unor investiții pe termen lung”, spune Nicolae Bănică. „Îi invităm pe partenerii noștri să susțină alături de noi proiectul “Vreau la facultate”, pentru că vor contribui astfel la creșterea viitoarei generații de angajați și succesori. România are o multitudine de talente nedescoperite în comunitățile defavorizate, iar acești tineri nu au nevoie decât de o șansă pentru a străluci”.

„Mândru să fiu fermier” – incubatorul viitoarei generații de agricultori români

Al doilea proiect derulat de cei doi parteneri este „Mândru să fiu fermier”, un program de educație și practică în agricultură pentru liceenii agronomi. OSCAR se alătură acestui proiect inițiat de World Vision din dorința de a-l dezvolta și de a contribui la formarea unei noi generații de fermieri, pregătiți să aducă inovație și progres în agricultura românească.

„Agricultura este un sector vital al economiei românești și, totodată, unul dintre principalele domenii de activitate pentru compania noastră”, precizează Nicolae Bănică. „OSCAR Downstream colaborează cu peste 1.500 de parteneri din domeniul agricol la nivel naţional, și are peste 400.000 tone de motorină livrată marilor și micilor fermieri din România, în ultimii 5 ani. În cei peste 23 de ani de activitate, am ajuns să înțelegem foarte bine acest domeniu, cu exigențele și provocările sale, și observăm cum lipsa forței de muncă devine o problemă tot mai acută pentru companiile cu care lucrăm. Vrem să arătăm că acest domeniu nu este doar muncă la câmp, ci o industrie modernă, plină de oportunități și potențial de dezvoltare. Ne dorim ca tinerii să vadă potențialul acestui domeniu și să fie mândri să își construiască propriul viitor.’’

„Mândru să fiu fermier” este un proiect de educație antreprenorială și practică desfășurat în licee agricole, care urmărește să schimbe percepția despre agricultură, promovând-o ca pe o carieră plină de oportunităţi şi un business cu potenţial mare pe viitor. Programul include totodată o componentă importantă de inovație, urmărind să contribuie la dezvoltarea acestui domeniu esențial pentru economia românească.

În acest an, prin intermediul proiectului în parteneriat cu OSCAR Downstream, vor fi finanțate 5 licee agricole pentru organizarea de vizite de studiu în ferme care folosesc tehnologii 4.0 și achiziționarea de echipamente și kituri didactice pentru experimente la clasă. Astfel, peste 100 de elevi și 10 de profesori vor face vizite în ferme, unde se vor familiariza cu tehnologiile de ultimă oră. Până acum, prin edițiile anterioare ale proiectului, peste 5.751 de elevi au învățat despre antreprenoriat în agricultură, iar 2.580 dintre ei și-au deschis propria afacere.

În paralel, OSCAR Downstream speră că va atrage în acest proiect o parte dintre fermierii și companiile agricole din portofoliu, pentru a construi împreună următoarea generație de agricultori, pregătiți să ducă inovația și progresul în agricultura românească la următorul nivel.

Companiile şi persoanele interesate de proiectele promovate de #RomâniaTotÎnainte pot accesa portalul dedicat www.romaniatotinainte.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`