Motto: Şcoala cea mai bună este aceea în care vezi alături de tine sufletele care-ţi sunt ca fraţii şi surorile. – Nicolae Iorga * Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa. – Regele Ferdinand I * Cel ce deschide o şcoală închide o temniţă. – Victor Hugo * Ai carte, ai parte! – zicale româneşti * Scoala este locul unde îţi ţeşi norocul. – zicale româneşti * Limba romana e patria mea. – Nichita Stanescu * Las voua mostenire: Cresterea limbei românesti. Ş-a patriei cinstire. – Ienachita Vacarescu * Educatia este cheia de bolta a viitorului si a unei lumi mai bune. – Otilia Tunaru * Un dascal adevarat te invata spre a te inalta in tine insuti. – Otilia Tunaru
Pe 29 noiembrie 2019, Președinția Romaniei a emis un comunicat de presa prin care face cunoscuta urmatoarea decizie de confirmare a valorii scolii Junimea din Montreal:
«Cu prilejul Zilei Naţionale a României, în semn de deosebită apreciere și recunoștință pentru profesionalismul și dăruirea puse, de-a lungul timpului, în slujba actului educațional, pentru contribuția avută la promovarea limbii şi literaturii române și a imaginii României peste hotare, pentru susţinerea activă a culturii și a valorilor românești, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler doamnei Tunaru Otilia-Sorina, fondator şi coordonator al Şcolii Junimea Română din Montréal, Canada.»
Intreaga echipa Junimea este omagiata in acest fel, munca de peste 10 ani fiind astfel recunoscuta si acreditata la cel mai inalt nivel. Felicitari tuturor, intregii echipe de suflet Junimea, parintilor, copiilor, colaboratorilor!
Invitam pe oricine doreste sa ni se alature pentru a se molipsi de entuziasmul si de bucuria spiritului junimist. Suntem in cautare de parteneri generosi care pot sustine concursurile si activitatile noastre, printre care Campionatul de sah Junimea, spectacole si vernisaje, Gala Meritas ce are loc in fiecare an in luna iunie, incununand performanta romaneasca la Montreal.
Perseverenta – cheia succesului. Valorile romanesti – o inspiratie permanenta. Pasiunea – singurul capital cu care am pornit la drum
In primul rand suntem o echipa de parinti profesori carora le pasa de viitorul copiilor si dorim sa oferim tuturor sansa unei educatii de calitate. Am creat si imbunatatit acest proiect departe de tara, cu multa pasiune si cu gandul ca este primordial sa transmitem generatiilor viitoare valori spirituale si culturale ce ne definesc, “limba ca un fagure de miere” (Mihai Eminescu). Desi vitregiile istoriei au despartit teritorii de Tara-Mama, aici, peste ocean, romani de pe ambele maluri ale Prutului si din diverse regiuni s-au unit in gand si fapta. An dupa an, crestem odata cu copiii si ne bucuram sa ii vedem cum evolueaza in timp, cu prieteni dragi, alaturi de care studiul devine o bucurie a reintalnirii din fiecare sambata. Evenimentele culturale si multitudinea de activitati creeaza o efervescenta intelectuala ce sustine entuziasmul de a face durabila educatia de calitate, legaturile de suflet, duioasele prietenii din copilarie. Prin forta lucrurilor, lucrand pe teren ani de zile si venind in contact cu diverse familii, spiritul de intrajutorare s-a consolidat, astfel incat oricine poate gasi aici indrumare profesionala la Centrul de asistenta psihologica si dezvoltare personala; un psiholog si un specialist in resurse umane acorda consultanta la cerere. In concluzie, scoala Junimea are un triplu caracter: educativ, cultural si social, iar legatura spirituala intre membrii echipei sta la baza conclucrarii armonioase.
Spiritul junimist s-a conturat tot mai pregnant aici la Montréal, rezultand o adevarata familie de suflet ce vibreaza la unison. Inca din primul an de infiintare, elevii scolii Junimea au obtinut rezultate remarcabile la concursuri internationale de matematica si la admiterea la secondaire (liceu), la care s-au adaugat victorii la sah, karate, arte plastice si alte discipline scolare. Care este secretul rezultatelor ce ne disting? Muncim cu pasiune si predam in mod logic, iubim copiii si cautam solutii pentru oricine vine sa ne ceara ajutor. Suntem la dispozitie pe e-mail in permanenta, iar cand ne vedem lucram intens si cu seriozitate maxima.
Continuam sa ducem renumele de roman mai departe, pe podiumuri de performanta dar mai ales in viata cotidiana, unde transpunem ceea ce invatam in clasa: bunele maniere, regula bunului simt, simtul creativ, atitudinea constructiva si logica, inteligenta emotionala, forta prieteniei si a solidaritatii.
Haideti sa fim impreuna de dragul copiilor!
Otilia Tunaru si echipa de suflet Junimea
Sa ne amintim de inaugurarea scolii din septembrie 2010 apasati aici pentru a citi articolul redactat de Anda Cismasiu in ziarul montrealez Pagini Romanesti
si cateva opinii din aprilie 2011, la un an dupa inaugurarea scolii:
OPINIILE CELOR IMPLICATI IN PROIECTUL SCOLII ROMANESTI DIN MONTRÉAL – Aprilie 2011
Otilia Tunaru, coordonatoare Junimea Romana din Montréal–Scoala pentru minte, inima si cultura
Poiectul de Scoala pentru minte, inima si cultura a inmugurit din dorinta de a transmite copilului meu valori de suflet si cunostinte utile, astfel incat sa fie pregatit pentru examenele scolare si pentru examenele vietii. Am constientizat lacunele care exista in sistemul de aici, si din acel moment mi-am dorit sa pot valoriza punctele forte ale invatamantului romanesc traditional, gasind o formula echilibrata si pertinenta in contextul in care ne aflam. Am pornit la drum in 2009, alaturi de o persoana de o mare valoare profesionala si morala: profesor doctor in matematica Ildiko Pelczer. Expertiza sa in domeniul stiintelor exacte se imbina armonios cu experienta mea de jurnalist si organizator de evenimente culturale. Nu stiam noi in acel moment ca acest germene de entuziasm va deveni in timp un proiect atat de amplu… Am organizat cursuri de matematica si origami, concepute sub forma de ateliere Gimnastica mintii. Programul s-a imbogatit neincetat, iar dorinta de a zamisli intru frumos, cu iubire si daruire, a inflorit si a devenit gradina fermecata, unde ideile se contureaza si isi iau avant. Nucleul de energie creativa a devenit un adevarat catalizator al potentialului intelectual romanesc din diaspora montrealeza; in prezent avem un colectiv de 23 persoane care lucreaza in mod permanent. Impreuna am muncit, am visat si am continuat fara preget. Visul de scoala romaneasca a prins singur aripi, astfel incat in septembrie 2010 am inaugurat scoala Junimea Romana din Montréal, care se afla sub egida Guvernului Romaniei. Oferim un program diversificat, destinat atat copiilor, cat si adultilor. Nu este usor, ne lovim de greutati si de realitate: uneori elevii nu vorbesc deloc romaneste, deseori interesul celor mici pentru cultura de origine nu exista, unii parintii nu au timp ori rabdare… Eforturile noastre se intetesc, deoarece in permanenta trebuie sa adaptam programul in functie de evolutia copiilor si de noile probleme care apar. Scopul principal este de a transmite cunostinte intr-o maniera interactiva, ludica si totodata bine ancorata in rigorile teoriei. Cautam sa descoperim si sa incurajam copii cu capacitate de a performa, precum si tinere talente in domeniul literar si artistic. Interculturalismul si integrarea in societatea de adoptie reprezinta alte deziderate ale Scolii pentru minte, inima si cultura; dezvoltam activitati care favorizeaza colaborarea cu alte scoli canadiene si comunitare. Pe langa cursurile atent cizelate, organizam o multitudine de evenimente – spectacole, expozitii, seria Intalnire cu personalitate, concursuri, lectii deschise, etc. – care au menirea de a cultiva mandria de a fi roman, de a deschide gustul de cunoastere vasta si de performanta. Scoala Junimea Romana din Montréal reprezinta un spatiu educativ si securitar pentru copii, favorabil explorarii unor noi orizonturi ale priceperii, iar educatia sanatoasa si morala crestina cu care am fost binecuvantati sunt transmise cu tact pedagogic si cu multa iubire. Le multumesc pe aceasta cale tuturor celor care au avut incredere si s-au alaturat echipei noastre de suflet: profesori, artisti, designeri, benevoli, elevi si parinti.
Sunt incredintata ca impreuna, cu rabdare, abnegatie si intelegere, vom realiza lucruri deosebite pentru cei mici, dar si pentru sufletul nostru, caci vom retrai amintirile copilariei noastre romanesti. Vom valoriza experienta acumulata in scoala romaneasca si in alte lacasuri de invatamant din Europa sau de pe continentul american. Vom redescoperi placerea de a sarbatori aniversari si date importante care au jalonat cultura si istoria romana. Se impune o conditie de baza pentru adultii care vin la scoala romaneasca din Montréal: sa nu uitam ce ne doream cand eram noi insine copii! Va propun ca impreuna sa realizam pentru copiii nostri ceea ce ne-am fi dorit pentru noi, cu mintea noastra de acum. Suntem deschisi pentru toti cei care vor sa ne cunoasca. Indiferent de domeniul in care aveti pregatire, experienta dumneavoastra va fi utila in acest spatiu al generozitatii si al transmiterii de cunostinte. Gaudeamus igitur!
CULTURA SI CIVILIZATIE ROMANEASCA
Cosmin Marius Soare
Aceasta scoala in care se descopera identitatea si se predau cunostinte din domenii diverse, este cel mai frumos si mai util proiect pentru comunitatea romaneasca. Am observat ca multora le este dificil sa creada ca toate aceste activitati educative pot fi organizate de catre o institutie laica, sunt reticente si interpretari de tot felul. Ca profesor implicat in acest proiect, ma regasesc la catedra ca in orice scoala din Romania, in plus am constatat faptul ca elevii de aici sunt mult mai interesati odata ce reusim sa le cultivam curiozitatea de a descoperi lucruri noi. Sincer, nu ma asteptam sa trezesc interesul pentru cursul meu de cultura si civilizatie romaneasca, in Canada si mai ales intr-o lume ce tinde spre globalizare si aplatizarea sentimentelor nationale. Insa bucuria a fost imensa vazand cum dragii mei elevi au inceput treptat sa descopere Romania si sa indrageasca personalitatile care au format natiunea si cultura romaneasca.
Oana Apintilioaie, invatatoare, nivel maternel (prescolari) si Corneliu Apintilioaie, profesor de sport
Valoarea si calitatea nivelului pedagogic in aceasta scoala creste de la zi la zi, asa cum si efectivul de elevi participanti se mareste. Facem eforturi pentru ca Scoala pentru minte, inima si cultura sa fie un colt de rai de frumusete sufleteasca si educatie mostenite din Romania, stramutate aici la Montréal.
Oana Nicolaescu, invatatoare, nivel maternel (prescolari)
Cum vedeti scoala romaneasca?
Plecata de 8 ani din Romania, cu o experienta de 10 ani in invatamantul primar romanesc si cu doi copii nascuti la Montreal, departe de cultura si traditia romaneasca, am descoperit cu imensa bucurie existenta unei scoli pentru inima si sufletul românesc, care este scoala Junimea Româna din Montreal. Dupa numai o jumatate de zi petrecuta printre copiii veniti sa aprofundeze tainele matematicii, sa descopere frumusetea limbii române, sa cunoasca jocurile care au inveselit copilaria parintii lor, sa decoreze oua de Paste si sa admire martisoarele facute in saptamanile precedente, mii de idei au inceput sa roiasca. Atunci mi-am dorit mai mult ca niciodata sa ajut copiii ca sa descopere, sa iubeasca si foloseasca bogatia limbii si traditiei romanesti. Iar scoala Junimea Româna din Montréal este locul unde toate acestea se pot intampla caci iubire exista, iar devotament pe masura.
Atat din Canada cat si din România am primit felicitari pentru sustinerea lui Lucian Bute prin video-ul realizat (apasa aici pentru vizualizare), si consider ca toate aceste gesturi mici (crearea unui martisor, incondeierea unui ou, pregatirea unei serbari, sustinerea unui luptator) dau maretie spiritului românesc din diaspora.
Ce reprezinta implicarea dumneavoastra in acest proiect?
Auzeam des cand eram copil in Romania: ”cine nu isi cunoaste tara, este ca un copil fara parinti”, asa ca daca e sa o adaptam pentru copiii nostri, micii montrealezi, as spune ca ”un român care nu cunoaste limba si obiceiurile, este ca o privighetoare fara grai”.
Angela Faina, invatatoare clasa I si profesor de arte plastice
Scoala romaneasca este o adevarata trambulina spre viitor pentru acesti copii, deoarece cunoasterea le va deschide porti nebanuite, noi orizonturi. Am o mare satisfactie si bucurie ca pot adera la un proiect cu un program minunat, valoros, deosebit de util. Acum avem o cauza nobila, inaltatoare ce ne calauzeste in scopul realizarii unei educatii pentru si prin valori. Educarea tinerei generatii de romani din diaspora este o educatie alternativa, dar in acelasi timp foarte necesara. Este o investitie de energie si pasiune pentru un scop valoros, spiritual : pastrarea identitatii de roman si a valorilor noastre traditionale. Aceste valori constituie un sprijin solid in formarea copiilor nostri. In vidul moral al unei societati de consumatie, crearea scolii romanesti constituie o necesitate stringenta. O diaspora bine educata, bine pregatita din punct de vedere profesional va aduce multe reusite, iar tarii de origine Romania, aprecierea si prestigiul international de care vom putea fi mandri cu totii, atat noi, cei din Montreal, cat si viitoarele generatii de aici si din tara. Cunostintele stiintifice, culturale si morale pe care noi, colectivul de cadre de la scoala Junimea Romana, le oferim copiilor, sunt de inalt nivel, pentru ca ei sa performeze in viata, sa reuseasca ! Scoala romaneasca ESTE UN LIANT PUTERNIC al tuturor ROMANILOR CANADIENI SI DIN TARA. Acest demers, este, in fond, UN SPRIJIN PENTRU VIITORUL NATIEI ROMANE. Educatia oferita la scoala romaneasca din Montreal este o investitie in viitorului nostru ca romani.
COLECTIVUL DE MATEMATICA
Ildiko Pelczer, coordonatoarea colectivului de matematica
Proiectul de matematica a fost conceput pentru copiii care au motivatia si interesul de a rezolva probleme care sunt amuzante, provocatoare dar si accesibile in acelasi timp. Scopul ultim al acestei intreprinderi este acela de a promova gandirea matematica in randul elevilor si de a-i face sa inteleaga faptul ca sursele invatarii in matematica sunt explorarea, gandirea creativa si rigoarea exprimarii.
Victor Calatoru, profesor de matematica clasele V si VI
Prin intermediul scolii Junimea Romana din Montreal, imi doresc sa reinviem aici, in lumea noua, visul lui Spiru Haret care a pus bazele unui sistem de invatamant ce viza o scoala performanta, mandria Romaniei si principalul punct de sprijin intr-o lume in miscare. Doresc elevilor scolii sa starneasca aceeasi admiratie pe care au starnit-o si inaintasii lor, proveniti dint-o tara mica, dar capabili sa creeze o cultura mare si opere nepieritoare. Romania traieste prin toate vlastarele care se inalta in cele patru zari, iar forta lor vine din radacinile adanc infipte in traditiile neamului nostru multimilenar.
Tudor Urlea, profesor de matematica, nivel secundar
Activitatea mea la scoala romaneasca a inceput in cadrul programului de matematica pentru elevii de nivel secundar. Chiar daca numarul elevilor este relativ mic, mi-am putut da repede seama ca sunt de buna calitate, iar profesorul care a lucrat inaintea mea in sesiunea de toamna a facut o treaba excelenta. Sincer sa fiu nu ma asteptam sa putem lucra probleme pentru concurs, asa cum erau pe vremea noastra in Gazeta Matematica. Sper ca munca acestor copii sa fie rasplatita prin rezultate bune la concursurile de matematica in care ii implicam si imi doresc sa fie cat mai multi ca ei. Parintii lor au cu ce se mandri! Intrucat cunosc destul de bine realitatea din invatamantul public din Québec, mi-am propus sa ma implic mai mult in activitatea scolii propunand diversificarea activitatilor. Astfel, una din propunerile facute vizeaza crearea unui club de stiinte pentru elevii din ciclul secundar, in care sa fie implicati si elevi din ultimii ani ai scolii primare. O alta propunere vizeaza un spectru mai larg de activitati si o voi prezenta cat de curand sub forma unui program educativ. Acest program va avea doua componente: una care se adreseaza elevilor capabili de performanta si una care se adreseaza elevilor ce au dificultati la obiectele de baza. Am numit acest program ACCES, intrucat se doreste ca prin el fiecare participant sa aiba acces la domeniul de activitate pe care si-l doreste.
Nicolae Tudoroiu, prof.dr.ing.mat. John Abbott College, Concordia University Montreal
Initiativa acestui grup inimos de intelectuali romani condus cu o deosebita competenta si devotament de doamna Otilia Tunaru, iar la matematica de care doamna prof. dr. Ildiko Pelczer, a fost primita cu mult interes atat de parinti cat si de micutii romani. S-a creat astfel o buna oportunitate de a mentine legatura cu scoala traditionala romaneasca, atat de recunoscuta pe plan international datorita marilor personalitatii romanesti care s-au remarcat de-a lungul timpului. Cursurile scolii Junimea Romana din Montréal sunt de un real ajutor pentru a micsora riscul abandonului scolar, dar si pentru a integra cat mai rapid elevii romani in sistemul de invatamant din Québec. De asemenea exista posibilitatea selectarii celor mai buni studenti si dezvoltarii unei pregatiri intense si personalizate pentru a-i provoca sa participe la diferite concursuri scolare. Elevii nostri trebuie sa se confrunte cu elita studentilor canadieni, continuand astfel traditia invatamantului romanesc incununat de mari succese la olimpiadele internationale de matematica, fizica, chimie sau informatica, unde studentii romani s-au demarcat de fiecare data la nivel mondial. Bineinteles ca pentru obtinerea unor astfel de performante o apreciere deosebita se cuvine inimosului colectiv de cadre diadactice. Sunt persoane competente, motivate, dispuse la un efort sustinut, animati de patriotism si de mandria de a fi romani, de dorinta de a-si aduce contributia la binele colectivitatii noastre de pe aceste meleaguri.
COLECTIVUL DE ROMANA
Dana Groza, Limba romana, nivel Incepator
Este un proiect extraordinar care ne face sa fim mandri de limba pe care o vorbim, de tara de unde venim si de copiii pe care ii avem.
Mihaela Iancu, Limba romana, nivel Intermediar
Cunoscand proiectul de a infiinta o scoala pentru copiii romani din aceasta margine de lume, am raspuns cu bucurie intiativei de a sustine un curs de limba romana si de a le transmite in dulcele grai romanesc basmele copilariei noastre. Intotdeauna mi-au placut copiii, nimic nu e mai frumos ca atunci cand tu intri in inima lor si ei intr-a ta. Toata fiinta este invadata de lumina si in aceasta lumina are loc transferul de cunostinte. Timpul trece usor si placut, iar noi ne bucuram ca printre ghidusii strecuram invataminte si ce am mostenit mai bun din tara noastra de origine.
COLECTIVUL DE ENGLEZA
Elena Baraboi, Engleza adulti
Ma bucur mult ca pot sa ajut parintii sa-si imbunatateasca una din limbile oficiale ale Canadei, in timp ce copiii lor participa la diverse cursuri, care mai de care mai interesante. Este o situatie “win-win”, cum zic anglofonii, caci ambele generatii invata, se dezvolta, se cultiva si devin persoane mai intelepte, mai inteligente si mai sensibile la poblemele societatii. Multumesc pentru aceasta posibilitatea unica de a impartasi cunostintele mele cu cei care au nevoie de ele!
Andrei Dragomirescu, Engleza nivel Avansat
Obiectivul principal al şcolii Junimea Româna din Montréal este de a oferi copiilor noştri o cunoaştere generală a ţării de origine. Insă misiunea noastră nu se opreşte aici, vrem să-i învăţăm mult mai mult. Ca profesor de limba engleză la şcoala românească, mi se pare foarte important ca românii – atât copii, cât si adulţi – să poată primi ajutorul necesar pentru a se adapta în societatea canadiană. A învaţa temeinic gramatica nu este singura condiţie pentru a putea stăpâni o limbă străină. Capacitatea de a comunica şi de a argumenta sunt critice în viaţa de zi cu zi, iar această abilitate se învaţă.
Bianca Gabriela Lavric, Engleza nivel Debutant
Junimea Română din Montréal întreprinde un proiect foarte ambiţios, iar metoda de predare este în stilul învăţămantului românesc. În calitate de profesoară la această şcoala, mi se pare important faptul de a prezenta materia cursului nu numai prin noţiuni didactice. Pentru a asimila cunoştintele, important este să reuşim a trezi la elevi o anumită voinţă de a invăţa. Atenţia lor poate fi, în acest caz, captată prin intermediul jocurilor colective şi a metodelor interactive moderne, care merg în paralel cu teoria ce se prezintă la curs.
Victoria Ciudin, Engleza nivel Intermediar
Cred cu tarie ca scoala romaneasca are viitor si potential enorm. Atitudinea si efortul profesorilor, precum si al administratiei scolii, sunt atuurile principale ale acestei institutii in plina dezvoltare. Fara doar si poate, cursurile care se predau aici asigura succesul copiilor, completarea si perfectionarea cunostintele acumulate la scoala canadiana.
Simona Costinescu, Engleza nivel Debutant Junior
Scoala romaneasca este o oportunitate extraordinara pentru comunitatea noastra. Este un prilej deosebit de-a ne reuni ca diaspora si este o sansa de a recrea sentimentul de mandrie nationala. Cred ca suntem cu totii de acord cu privire la calitatea informatiei oferite, pentru ca orice s-ar spune acum despre sistemul romanesc de invatamant, este superior celui din Québec, mai ales la nivelul scolii elementare si a liceului. Orice prilej de a interactiona cu romanii este binevenit. Copiii sunt cei care ne motiveaza, pentru ei trebuie sa facem tot ce ne sta in puteri ca sa le reamintim de ‘radacinile’ lor romanesti.
COLECTIVUL ADMINISTRATIV
Ramona Radu
Exista o mare diversitate culturala in Québec si noi facem parte din ea. Suntem diferiti: venim dintr-o alta cultura, ceea ce semnifica trasaturi distincte de ordin spiritual si material, intelectual si afectiv; avem ca limba materna romana si am primit o educatie diferita. Atitudinea pe care ar trebui sa o adoptam nu este nicidecum renuntarea la identitatea noastra culturala din dorinta de a elimina dificultatile de afirmare in scopul de a ne integra. Adaptarea la aceasta noua viata intr-o alta societate, intr-o alta cultura, implica adoptarea unei identitati biculturale, ceea ce inseamna sa-ti gasesti locul aici fara sa-ti pierzi sentimentul de apartenenta la tara natala, fara sa te dezradacinezi.
Imi doresc ca prin aceasta scoala sa cream o punte pentru copiii nostri spre tara de origine, sa le inspiram acest sentiment de apartenenta la tara al carei bagaj cultural il reflecta parintii lor si incearca sa il transmita. Sper sa le putem inspira sentimentul de mandrie ca sunt romani, prin cunoasterea istoriei, a limbii si literaturii romane, a figurilor marcante pe care le-a dat poporul nostru si prin familiarizarea cu tot ceea ce e specific romanesc la nivel de traditii, obiceiuri, valori morale. Suntem la inceput de drum, insa avem oameni de calitate implicati, care investesc timp, energie si suflet in acest proiect. Impreuna putem reusi !
Mihaela Simionescu
Cred ca scoala romaneasca, in formula in care functioneaza acum este doar in stadiul incipient, un proiect bun care ar trebui sa se dezvolte si sa se organizeze mai bine pentru a se transforma in viitor intr-o activitate profesionista, similara cu scolile existente in alte comunitati din zona Montreal.