Astăzi, Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis, potrivit unui regulament aprobat miercuri, ca operatorii de distribuție a gazelor să nu mai poată refuza solicitările de racordare la rețea ale consumatorilor.
Astfel, distribuitorul este obligat să asigure, în limita planurilor anuale de investiţii şi în condiţii de eficienţă economică, finanţarea şi realizarea lucrărilor de extindere a sistemului de transport sau de distribuţie în vederea racordării tuturor solicitanţilor aflaţi în perimetrul concesionat.
În cazul clienţilor finali casnici, contravaloarea lucrărilor necesare realizării racordării la sistemul de distribuţie a gazelor naturale se suportă integral de către operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale, până la limita valorii medii a unui racord, stabilită pe baza unei metodologii aprobate de ANRE.
Solicitantul poate suporta financiar lucrările, urmând să fie despăgubit de către distribuitor
Pentru a simplifica procesul de racordare, solicitantul poate suporta financiar contravaloarea lucrărilor de racordare şi de proiectare, urmând să fie despăgubit de către operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale, până la limita contravalorii medii a unui racord.
Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în proprietatea operatorului sistemului de distribuţie a gazelor naturale de la momentul punerii în funcţiune, prin efectul Legii, la valoarea suportată de operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale, aceasta fiind recunoscută de către ANRE în tarifele reglementate.
Cum se realizează returnarea sumelor finanțate de solicitant
Returnarea sumelor finanţate de solicitant pentru instalaţia de racordare, se realizează de către operatorul sistemului de distribuţie în tranşe anuale egale, într-un interval de 5 ani de la data punerii în funcţiune a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale aferentă locului de consum sau în integralitate, în limita valorii medii a unui racord, în maximum 30 de zile de la data punerii în funcţiune a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale aferentă locului de consum al solicitantului.
În cazul clienţilor noncasnici, contravaloarea lucrărilor de racordare, inclusiv a celor de proiectare, se suportă integral de către aceştia. Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în patrimoniul operatorului sistemului de distribuţie a gazelor naturale de la momentul punerii în funcţiune, prin efectul Legii, valoarea acestora nefiind recunoscută de către ANRE în tarifele reglementate.
Lucrările de racordare vor fi realizate de operatori autorizați de către ANRE
Lucrările necesare racordării la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, respectiv extinderea şi/sau redimensionare obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale necesar/necesară realizării racordării la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, vor fi realizate de către operatorii economici autorizaţi de către ANRE şi selectaţi prin proceduri concurenţiale, transparente şi nediscriminatorii de către operatorul de distribuţie.
„Ca urmare a prevederilor noului Regulament solicitanţii, care pot fi consumatorii de gaze naturale, viitorii clienţi finali casnici sau noncasnici, concesionarii serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, unităţile administrativ teritoriale şi/sau asocierile acestora, dezvoltatorii ansamblurilor rezidenţiale etc. vor beneficia de servicii superioare de distribuţie a gazelor naturale faţă de dispoziţiile legale precedente, ţinând cont de obligaţiile instituite pentru operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale şi de posibilitatea participării acestora pentru realizarea activităţii de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale în termene cât mai scurte”, spun oficialii ANRE.
Costurile suportate de distribuitor vor avea impact pozitiv asupra clienților
Totodată, prevederile legislative au un impact pozitiv asupra solicitanţilor, viitori clienţi finali casnici, deoarece costurile cu proiectarea şi execuţia instalaţiei de racordare a locurilor de consum deţinute de aceştia sunt suportate de operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, până la o valoare medie a unui racord, stabilită de ANRE.
Având în vedere faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 143/2021 a intrat în vigoare la data de 31 decembrie 2021, noile prevederi se aplică pentru soluţionarea de către operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale a cererilor de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale înregistrate începând cu această dată.
Cererile de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale depuse până în data de 30 decembrie 2021 sunt soluţionate de operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale conform prevederilor Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 18/2021.