Înființată pe 1 ianuarie 1956, Opera Iași a pus în scenă primul spectacol, „Tosca”, de Giacomo Puccini, tot în 1956, pe 3 noiembrie. În ultimii ani, în semn de prețuire pentru momentul amintit, teatrul liric ieșean a prezentat publicului celebra creație pucciniană în fiecare zi de 3 noiembrie.
Tradiția este respectată și în acest an, duminică, de la ora 18:30, în Sala Mare, fiind programată o nouă întâlnire cu opera care la premiera mondială, din 1900, de la Teatrul Constanzi din Roma, a avut-o în rolul principal pe legendara soprană română Haricleea Darclée.
În plus, spectacolul, cu o altă distribuție, poate fi urmărit și sâmbătă, tot în Sala Mare, de la ora 18:30.
„În fiecare an, pe 3 noiembrie, gândurile noastre se îndreaptă în principal către cei care au pus solida fundație a Operei Iași, fără de care instituția nu putea avea un parcurs atât de apreciat. Nu putem onora complet trecutul unui teatru care, de-a lungul timpului, a oferit spectacole remarcabile pe plan internațional și a lansat nume mari ale liricii mondiale decât prin încercarea de a propune noi producții memorabile. Sperăm ca și în acest an spectacolul Tosca, care va fi prezentat în dublă reprezentație, să fie o reușită care să rămână în memoria afectivă a publicului” a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu.
Opera Iași mai are în program, în această lună, următoarele evenimente, toate urmând să înceapă la ora 18:30.
5 noiembrie: „Concert la Palat” – Palatul Culturii din Iași;
7 noiembrie: „Romeo și Julieta”, de Serghei Prokofiev – Sala Mare;
8 noiembrie: „Scena și culisele. Ieri și azi”, conferință susținută de Ioan Holender și Sever Voinescu – Sala Mare;
9 noiembrie: „Romeo și Julieta”, de Serghei Prokofiev – Sala Mare;
27, 29 și 30 noiembrie – premiera „Madama Butterfly”, de Giacomo Puccini – Sala Mare.
„Ioan Holender provine dintr-o familie de evrei din Timișoara”…..deci: !!!!!!!!!!????????
În Parma, nordul Italiei, există un club exclusivist, nu departe de locul natal al lui Giuseppe Verdi. Este format doar din bărbați, care vin din lumi sociale diverse, dar pe care îi unește un lucru: îl adoră pe vestitul compozitor din secolul al XIX-lea. Procesul de „aderarea” în acest club este însă strict și nu implică doar iubirea față de Verdi. Pot fi admiși membri noi doar dacă unul dintre cei vechi moare sau decide să se retragă, potrivit unui reportaj realizat de New York Times.
Clubul dei 27 numără 27 de bărbați din toate categoriile sociale. Există bancheri, un chirurg, un avocat, un cercetător în neuroștiință și un vânzător de legume.
N-ati gasit, in toata lumea, un vanzator de legume roman s-al invitati?…ati gasit un evreu!
corectare: sa-l