„Instanța admite contestaţiile formulate de inculpaţii Pârvu Aura Florentina şi Zămoșteanu Cristin împotriva Încheierii penale nr. 206/21.09.2020, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Iaşi. Desfiinţează integral încheierea contestată şi, în rejudecare, respinge ca nefondată propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de DIICOT Iaşi. Înlocuieşte măsura arestării preventive cu măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile. Definitivă”, au precizat luni judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași.
Sechestrul pe conturi, diminuat de judecătorii ieșeni în cazul Aurei Florentina Pârvu
Judecătorii ieșeni au mai admis în parte și contestația formulată de Aura Forentina Pârvu împotriva sechestrului pus de procurorii DIICOT pe conturile curente deschise de apropiata dezvoltatorului imobiliar Cristin Zămoșteanu la BRD, Libra Bank și Raiffeisen Bank. Astfel, magistrații din cadrul Tribunalului Iași au considerat că trebuie redus cuantumul sumelor până la concurența cărora s-a instituit acest sechestru, de la 4.099.500 de lei și 192.861,05 euro, la 4.026.100 de lei. În schimb, instanța a menținut sechestrul, dar numai până la suma e 4.026.100 de lei.
„Instanța admite contestațiile reunite formulate de petentele Aura Florentina Pârvu, SC Expert Clean Plus SRL Iași și SC Perla Iași SRL împotriva sechestrului pus de DIICOT Iași. Revocă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aparținând petentei Aura Florentina Pârvu, în calitate de unic administrator și asociat cu 99,02 la sută în cadrul SC Expert Clean Plus SRL, societate în care asociat cu 0,98 la sută este SC Perla Iași SRL. Desființează în totalitate procesul-verbal de aplicare a sechestrului penal asupra bunurilor imobile”, au încheiat judecătorii. Decizia este definitivă.
Judecătorii au ridicat sechestrul pus pe bunurile omului de afaceri ieșean
În urmă cu câteva zile, judecătorii au dispus ridicarea unui alt sechestru pus de procurorii DIICOT în cazul omului de afaceri Cristin Zămoșteanu. Printre imobilele care nu se mai află sub sechestru se numără Hotelul Pleiada și Hala Centrală. Judecătorii de la Tribunal au admis parțial contestația omului de afaceri și au menținut măsura asiguratorie pentru alte imobile.
Amintim că DIICOT a pus inițial, pe lângă bunurile menționate, sechestre pe imobile în valoare de aproximativ 100 de milioane de lei, dar și pe conturile unor firme. Însă, în ultimele zile, mai multe conturi au fost deblocate.
Percheziții cu tam-tam la un dezvoltator imobiliar
În urmă cu mai bine de o lună, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții și au dispus rețineri în dosarul în care este vizat dezvoltatorul imobiliar Cristin Zămoșteanu. Așadar, pe 28 iulie 2020, anchetatorii au efectuat 40 de percheziții domiciliare, au dus la audieri 17 persoane, dintre care au reținut 3. Audierile în acest caz au durat până târziu în noapte. A doua zi, anchetatorii au formulat o propunere de arestare preventivă în cazul celor 3 persoane reținute: Cristin Zămoșteanu, Ovidiu Crețu și Aura Florentina Pârvu.
Argumentul adus de anchetatori pentru arestarea preventivă este acela al „bunei desfășurări a procesului penal, în condițiile în care trebuie finalizată urmărirea penală cu privire la faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpați, precum și finalizarea analizei materialului probatoriu”. Ulterior, decizia a fost contestată, dar judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au menținut arestarea preventivă în cazul celor 3. În acest dosar, DIICOT Iași vizează 14 persoane fizice, în total, acuzațiile fiind de natură economică, în special evaziune fiscală și spălare de bani.