Omul care fierbe fierul

• La cinci minute de centrul orasului Iasi, ultimul om care cunoaste tainele fierturii fierului isi duce traiul mai mult in atelierul de fierarie • Fierul, forja, dalta, ciocanul sunt viata sa • La 70 de ani, ultimul fierar al municipiului Iasi, Ilie Borcoi, cel mai renumit din aceasta breasla, a faurit de la birje, trasuri, carute, remorci pana la potcoave, cruci, mascote-firme, altfel spus cam tot ce tine de putinta unui meserias de talie • „Daca nu pui suflet, nu obtii nimic. Fieraria este viata mea. Nu dorm noaptea gandindu-ma la ce trebuie sa fac a doua zi. E treaba mare fieraria. Eu nu fac secere, farase sau cleste de foc. Acestea sunt pentru amatori”, a povestit Ilie Borcoi, ultimul fierar al Iasilor • Rugamintea fierarului, pentru a-si putea face meserie cum stie, este ca noul viceprimar, Camelia Gavrila, sa rezolve problema carbunelui

Fierar din tata in fiu, mos Ilie fierbe fierul dupa o reteta pastrata cu mare grija. Cu mainile sale, dupa planurile sale, mai mult din minte decat schitate pe planse, a mesterit la viata sa zeci si zeci de carute, chiar birje si remorci, de la A la Z, cum ii place batranului sa spuna. „Ce crezi, dragul mosului, ca a bate fierul e usor? Oricine poate da cu ciocanul, dar sa scoata ceva bun, mai greu. E o arta. Nu ma cred meserias, dar ma pricep la ceea ce fac de cand ma stiu”, si-a inceput povestea Ilie Borcoi, fierarul din al carui atelier, undeva pe strada Morilor, la cateva minute de centrul municipiului, nu trece zi sa nu arda carbunele in forja. Dar despre mos Ilie, cel mai bun fierar al Iasilor, au scris multi. Unii l-au laudat pentru dibacie, altii pentru birjele sau remorcile faurite pe cand acestea erau pretuite ca masinile de clasa A de acum. Dar batranul Ilie Borcoi, fierarul care la cei 70 de ani fierbe fierul ca atunci cand avea 17 si era seful Cooperativei Mestesugaresti din Trufesti, Botosani, poarta o poveste cu totul aparte. Descendent dintr-o familie de tigani autentici, fierari de cand se stiu, de loc din Flamanzi, unde au luat parte la Rascoala din 1907, Ilie Borcoi a continuat mestesugul de la tatal sau, Petrache devenind cel mai priceput in satul natal, Trufesti. „Dragul mosului, cine crezi ca i-a ridicat pe romani? Tiganii si jidanii. Tiganii cu meseriile astea, iar jidanii cu comertul. Eu am stiu doar sa fac munca cinstita. Am muncit, ca mi-a placut fieraria. Sa castigi bani cu munca frumoasa, cu lucrul fierului, e ceva”, a continuat mos Ilie.

Stirile PROTV

Aproape 1,7 miliarde de euro au dispărut din conturile BNR într-o singură lună. Motivele nu sunt clare

RomaniaTV

Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul mare portar al Stelei

Fierul

Batranul fierar este o prezenta insolita, atat prin locul unde-si are casa si atelierul, cat si prin sarmul sau de tigan-fierar de care breasla sa este mandra. Ca Ilie Borcoi sunt putini tigani. Pretuieste munca, dar mai ales a stiut sa-si castige respectul. „Si om iti fac daca vrei, dragul mosului. Am facut de toate pentru toti. Prima data am invatat sa fac potcoave de la tata. Dar sa stiu sa fac fiertura. Ce este fiertura? Daca esti destept, stii sa scoti la timp fierul din foc si sa-l bati. Apoi, sa-l bati. E ca o muzica. 1,2,3,4, si iar… Cand eram inca la Trufesti, nu doar carute faceam, ci si docare. Ma stiu toti. Am facut la Politie, la Spitalul TBC, la scoli, la Comandamentul Militar docare. Aveam si cont in banca in acea vreme”, a marturisit batranul fierar. Atelierul sau e burdusit cu tot felul de scule si forme. Dar fiecare isi are locul sau. Desi este situat aproape in centrul municipiului, este aproape neobservabil, caci batranul stie sa lucreze fara a face zgomote care sa-i deranjeze pe vecini. „Mie mi-a placut sa glumesc cu femeia si copiii de care sunt tare mandru. Dar cand am intrat in atelier, gata, e altceva, trebuie seriozitate, gandire si multa indemanare Ca fierari mai sunt pe ici pe colea, da` fierari buni, mai rar. Eu stiu una si buna: sa nu fac lucru de mantuiala. Ce iese prin sudoarea mea, omul trebuie sa fie multa vreme multumit”, a adaugat Ilie Borcoi.

Vioara

Dar mos Ilie n-a uitat nici glasul vioarei. Isi aminteste de acele zile din anii `50 cand tatal sau, Petrache, si el renumit pentru iscusinta sa de fierar, tot in Trufesti, l-a trimis la Iasi, la Scoala de Muzica. „Am facut patru clase la Trufesti. La Scoala de Muzica din Iasi era director Constantinescu, din satul meu. A vazut ca am talent si i-a spus tatei sa ma lase sa merg sa ma specializez. Aveam vreo 12 ani. Dar dupa vreo 6 -7 luni, vine tata la Iasi si-i spune directorului ca ma ia. «Dar mos Petrache (tatal lui Ilie Borcoi- n.r.) e un baiat tare talentat», i-a spus directorul. Atunci tata a zis: «O fi, nu zic ba. Dar ciocanul n-o sa i-l ia nimeni din mana. Asta e sfant». Si a avut dreptate tata. M-am intors la Trufesti si am lucrat cot la cot cu tata la Cooperativa Mestesugareasca”, si-a reamintit mos Ilie. Drept dovada ca stie sa cante la vioara, desi n-a mai pus mana pe arcus de ceva vreme, batranul fierar si-a luat vioara usor sub barbie si chiar in atelierul de fierarie a facut o demonstratie de maiestrie. Intr-adevar, arcusul aluneca sprinten pe corzile vioarei de parca mos Ilie era alt om, nu cel ale carui maini istovite de atata munca bateau cu cateva minute in urma fierul.

O viata simpla

Nascut in anul 1938, fierarul a cunoscut intai viata grea din timpul anilor `40 -`47. O vreme a ramas fara tata, prizonier la sovietici, dupa ce s-a spart frontul de la Stanca-Roznovanu. Dar cum era priceput la fierarie, Petrache, tatal lui Ilie, a dus-o altfel in prizonierat la rusi. „Tata meu a fost prizonier la rusi. Tinea calul generalului. Era meserias. A dresat si calul bine, il hranea din mana. Dupa ce a cazut prizonier si rusii au facut selectia ca sa-i trimita la munca, tata a intrat in favorurile lor. Era bun ca si rusii s-au spariet. Cu o mana tinea, cu alta batea. Dar rusii faceau doi asta. Tata singur. Asa si eu. Acolo, la rusi, facea roti ghimpate pentru buldozere. A dus-o bine. Cand s-a intors, ne-am apucat in sat de fierarie”, a adaugat Ilie Borcoi. Din anul 1962, anul plecarii din sat unde i-a ramas doar fratele, si pana in 1993, perioada in care mos Ilie a lucrat la IAS Bucium, a avut si cele mai mari realizari. A ridicat cu mana sa, dupa priceperea sa, trei remorci pentru tractoarele mici care incapeau printre randurile de vita-de-vie. Mare a fost mirarea sefilor sai de atata pricepere la un om simplu. Din 1992, s-a mutat aici, pe strada Morilor, unde si-a infiripat un atelier. Este averea sa spirituala, dar si o sursa de venit suplimentar pensiei de sase milioane de la IAS Bucium. Pe langa acestea, batranul plange de fericire, stiindu-si fiul, pe Marius, un lautar renumit care a concertat in lumea larga datorita talentului sau. Nevasta, Argentina, ii mai ofera o mana de ajutor, insa alte griji, nepotii ii iau mai tot timpul.

Instructia lui Iliescu

„Ne strangea pe toti din agricultura, acolo, la Podu Iloaiei. Si ne preda. M-a facut si secretar de partid. Daca erai bun meserias, erai si promovat. Am avut sapte cu opt. Am fost si la Combinatul Chimic Borzesti. Sudam, asa la inaltime. Dar era foarte greu, nu este cum ai suda la masa. Era vorba de indemanare, responsabilitate. Nu sudai bine, cadea podul. Vai, vai, dar eu eram raspunzator. Mi-a placut sa fac treaba ca la carte. Daca esti meserias, faci, daca esti prost, stai acasa. Dar acum, sunt oameni… Cand ma duc in bazar si ma uit la ei imi vine sa-i dau afara. Ii vezi cu cafeaua in mana si-mi spun: «Ce faci, nea Ilie?» Ce sa fac, dar tu? «Uite, beau o cafe». Ai facut ceva? Dar ce sa faca, daca ei nu sunt in stare sa mearga pe drum….”, a mai spus mos Ilie, cu o voce nostalgica.

Napasta

In ziua vizitei atelierului sau, mos Ilie avea de batut cateva potcoave. Dupa ce a aprins forja, un fum greu a invaluit atelierul. Insa nu-l afecteaza, de zeci de ani s-a obisnuit cu fumul gros. Ce-l necajeste sunt altele, cum ar fi gasirea carbunelui si a fierului, tot mai scump la achizitie. „Sa-i spuneti doamnei mele, fata frumoasa care este sefa la bacalaureat… aaaa, da, Camelia Gavrila, frumoasa femeie, ca acuma-i viceprimar, sa aduca carbune de forja. O rog frumos. CUG-ul nu mai este… De unde sa mai ia mosu` carbune bun, ca acela de lemn nu este potrivit, iar eu am nevoie de carbune bun, care sa aiba putere atunci cand fac potcoave, ca sa dau numai un exemplu. Am mai gasit eu carbune la Pascani, ca nu ma las asa, dar e greu tare. Nici oamenii care-mi mai aduc nu gasesc. Sa-i spuneti, va rog, si primarului nostru, Nichita, sa nu uite ca sunt un meserias bun, iar fara carbune se duce totul. Daca n-am carbune, cu ce sa fierb fierul? Si fierul s-a scumpit. Eu cer 550 de lei de cal de potcovit, dar cand si fierul se scumpeste, nu pot jupui oamenii de bani. Zile grele traim”, si-a aratat indignarea batranul fierar. Dar la aceasta se adauga si altele: carutasii abia se strecoara pana pe strada Morilor, iar politistii pandesc sa-i amendeze. Istoria fierarului ramane pentru ieseni si prin trasura ce era la Gradina Botanica, iar pentru sate, zecile de sanii (atelaje de iarna), toate rodul dibaciei fierarului din Trufesti. Cu el se va stinge o generatie de fierari ce a dainuit cateva secole, dar care, in goana civilizatiei, isi vad munca precum povestile cand iarna sunau saniile cu zurgalai.