Prima pagină » Coronavirus » OMS, avertizează! Trebuie să ne așteptăm la un al treilea val de coronavirus
OMS, avertizează! Trebuie să ne așteptăm la un al treilea val de coronavirus

OMS, avertizează! Trebuie să ne așteptăm la un al treilea val de coronavirus

24 iun. 2020, 23:45,
în Coronavirus

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a precizat miercuri că vârful pandemiei nu a fost atins în regiunea Americii Centrale și de Sud. OMS estimează că săptămâna viitoare va fi depășit pragul de 10 milioane de cazuri de Covid-19 în lume.

„De-a lungul primei luni a acestei epidemii, mai puţin de 10.000 de cazuri au fost semnalate Organizaţiei. În cursul lunii trecute, aproape 4 milioane de cazuri au fost semnalate. ne aşteptăm să atingă 10 milioane de cazuri săptămâna viitoare”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă online.

Potrivit unui bilanţ citat de AFP din surse oficiale, pandemia de coronavirus a provocat moartea a 477.570 de persoane în lume de când China a anunţat oficial apariţia bolii în decembrie.

OMS: Vârful pandemiei nu a fost atins în America

Statele Unite rămân în continuare cea mai afectată țară din lume, cu peste 2.400.000 de îmbolnăviri. De la începutul lunii februarie, când au fost înregistrate primele cazuri au fost raportate 121.225 decese. SUA este urmată de Brazilia (52.645 decese), Regatul Unit (42.927 decese), Italia (34.675 decese) şi de Franţa (29.720 decese).

„Epidemia pe continentul american este foarte intensă, în special în America Centrală şi de Sud. Am constatat o tendinţă continuă şi îngrijorătoare, cu multe ţări care înregistrează creşteri de la 25 la 50% în cursul ultimei săptămâni”, a adăugat el. „Din nefericire, pandemia în multe ţări de pe continentul american nu a atins vârful”, a declarat Michael Ryan, director pentru probleme de urgenţă sanitară al OMS, într-o conferinţă de presă.

Slovenia reintroduce restricții după creșterea numărului de cazuri de infecție cu coronavirus

Autorităţile din Slovenia au decis să impună din nou purtarea obligatorie a măştilor sanitare în spaţiile publice închise, după o creştere a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus în urma relaxării recente a unora dintre restricţiile ce au fost adoptate pentru a limita pandemia de COVID-19, informează AFP. Locuitorii din Slovenia vor trebui să poarte din nou măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun şi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în aceste spaţii.

„Această măsură este urgentă şi necesară, pentru că s-a dovedit eficientă în trecut”, a declarat miercuri în faţa reprezentanţilor presei ministrul Sănătăţii, Tomaz Gantar. Măsura va putea fi reexaminată peste 14 zile, a precizat ministrul sloven.

Obligativitatea de a purta mască sanitară a fost ridicată în Slovenia la începutul lunii iunie. Slovenia, o ţară cu o populaţie de 2 milioane de locuitori, a raportat doar 1.541 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 109 decese asociate maladiei COVID-19. Autorităţile locale s-au declarat îngrijorate de depistarea săptămâna trecută a 38 de cazuri noi, cu 23 mai multe decât totalul confirmat în săptămâna precedentă.

Slovenia a adăugat miercuri Portugalia şi Albania pe lista ţărilor ai căror rezidenţi vor trebui să se supună în mod obligatoriu unei perioade de carantină de 14 zile la sosirea lor pe teritoriul sloven. Această listă include de acum 36 de ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`