În urma acuzaţiilor aduse Ucrainei din partea statului rus, cancelarul german Olaf Scholz a făcut o serie de precizări. Potrivit acestuia, ucrainenii nu deţin o „bombă murdară” şi nici nu intenţionează să o pregătească.
Respingerea afirmaţiei conform căreia Ucraina ar fi pregătit o armă murdară a fost făcută de Olaf Scholz. Cancelarul Germaniei este de aceeaşi părere cu preşedintele statului ucrainean, Volodimr Zelenski. O analiză din partea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), va înlătura orice formă de îndoială în ceea ce priveşte „bomba murdară”.
Ce precizări a făcut Olaf Scholz despre „bomba murdară” din Ucraina
Potrivit AFP, Olaf Schol, cancelarul Germaniei, ar fi respins afirmaţia conform căreia Ucraina ar deţine o „bombă murdară” şi ar urma să o folosească. Neclarităţile stârnite de acest subiect ar putea să fie înlăturate. Atât preşedintele statului ucrainean, Volodimr Zelenski, cât şi Olaf Schol împărtăşesc aceeaşi părere. O inspecţie AIEA ar fi necesară.
Potrivit celor doi oameni politici, un control al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică ar înlătura îndoielile apărute cu privire la folosirea/nefolosirea „bombei murdare”.
Tot în discursul său, Olaf Scholz a criticat aspru acţiunile săvârşite de armata rusă. Mai exact, acesta a condamnat deteriorarea infrastructurii Ucrainei.
Inspecţiile AIEA au fost solicitate din partea Kievului. Procedurile de analiză au fost înaintate
Luni seara, 31 octombrie 2022, în baza solicitării făcute de statul ucrainean, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a declarat că a dat startul unui control la nivelul Ucrainei. Demararea procedurii a avut ca scop înlăturarea acuzaţiei venite din partea preşedintelui rus, Vladimir Putin. Şeful de stat al Rusiei a acuzat Ucraina de ştergerea dovezilor în ceea ce priveşte pregătirea „bombei murdare”.
Potrivit agenţiei ONU, analiza va fi finalizata în scurt timp. În decursul acestei săptămâni, Rafael Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, va emite primele concluzii.
Olaf Scholz şi Volodimir Zelenski cer prelungirea acordului pentru cereale
Cancelarul german a atras atenţia în discursul său şi asupra necesităţii bunei funcţionări a acordului pentru cereale. Atât acesta, cât şi preşedintele Ucrainei sunt de părere că acordul încheiat pentru transportul de cereale ar trebui să rămână intact în ciuda acuzaţiilor aduse de Rusia.
Cu toate acestea, exportul de cereale al Ucrainei are de suferit de pe urma retragerii Federației Ruse din acordul de la Marea Neagră. Suspendarea participării va duce la înregistrarea unor pierderi uriașe pentru statul ucrainean. Piețele de cereale se vor confrunta cu o serie de probleme în perioada ce urmează.
Pentru a preveni un posibil dezechilibru, Franța a venit cu o soluție pentru Ucraina. Statul francez a început să lucreze la un plan pentru redirecționarea rutei ce tine de transportul de cereale. România ar putea să devină noul intermediar al Ucrainei în acest context. Acest lucru, nu este încă sigur întrucât și Polonia se află pe lista de interes a Franței.
Până la rezolvarea problemei, statul ucrainean va trebui să răspundă acuzațiilor aduse din partea Rusiei cu privire la folosirea unei arme murdare. În sprijinul Ucrainei a venit și cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, care prin intermediul unei declarații a făcut o serie de precizări despre „bomba murdară”.
Mergeți prin Polonia, ne-ați terminat traficul rutier cu tirurile voastre!!! Nu înțeleg de ce trebuie să suferim noi pentru războiul altora….
ptr ca e si razboiul nostru