Prima pagină » Local » Ofițer de poliție la DNA Iași ce a devenit infractor a fost arestat! Oamenii legii vor să-l extrădeze în Italia! 

Ofițer de poliție la DNA Iași ce a devenit infractor a fost arestat! Oamenii legii vor să-l extrădeze în Italia! 

20 dec. 2022, 02:00, 4 ,
Andreea Timofte în Local

Infractorul moldovean Igor Caraman, care a lucrat ca ofițer de poliție la DNA Iași, a fost reținut recent la Iași. Individul a fost arestat provizoriu pentru săvârșirea unei noi infracțiuni, respectiv cea de hărțuire, astfel că ar putea fi extrădat în Italia. Amintim că Igor Caraman este celebrul ofițer sub acoperire care a stat la baza operaţiunii arestării celor 22 de vameşi la Albița

Igor Caraman, un fost ofiţer de investigaţii CNA din Republica Moldova și ofițer de poliție la DNA Iași a fost reținut de polițiștii de la IPJ Iași.

„Admite propunerea de arestare provizorie în vederea predării, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. În consecință, în baza dispoziţiilor art. 102, alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, forma republicată, dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate, Caraman Igor, în prezent reținut în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Iaşi, în vederea predării în baza semnalării din Sistemul de Informații Schengen – Biroul SIRENE Național din Italia”, menționau magistrații în urmă cu câteva zile.

Demis în 2016, după ce a fost protagonistul unui scandal ce a făcut deliciul presei moldovene, Igor Caraman a devenit ofițer de poliție la DNA Iași. Procurorul care se ocupa de cazul vameșilor de la Albița a acceptat atunci să lucreze cu acest ofițer de poliție fără să știe că, în realitate, Igor Caraman era un infractor dovedit. Vameşii au fost acuzaţi atunci că s-au asociat pentru a nu-şi îndeplini cum se cuvine atribuţiile de serviciu, astfel că nu controlau anumite colete, persoane şi mijloace de transport care veneau din Republica Moldova în România sau invers.

Angajat ca să rezolve ce nu au putut rezolva investigatorii din România

Igor Caraman, individul care acum se află în arest la IPJ Iași pentru săvârșirea infracțiunii de hărțuire, conducea o mașină de cărat colete pe vremea când lucra la DNA și aștepta să i se ceară șpagă pentru a putea realiza cât mai multe înregistrări audio-video, pe care să le predea ulterior procurorilor din Republica Moldova sau celor de la DNA Iași.

Ancheta din acest dosar a început în luna mai 2013, fiind o colaborare foarte strânsă între anchetatorii din România și cei din Republica Moldova, în contextul în care România trebuia să dovedească la vremea respectivă că își poate securiza foarte bine granițele pentru intrarea în spațiul Schengen.

Suspectat că ar fi furat din banii DNA

În momentul în care s-a apucat de treabă în dosarul vameșilor de la Albița, pentru că ar fi văzut că aceștia nu-i cereau șpagă, a început să-i provoace și să le pună bani în pașaport. Mai mult, există suspiciuni că acesta ar fi furat chiar din banii pe care îi primea de la DNA Iași, pentru a-i da cu titlul de mită.

Mai exact, el scria procesele-verbale în care descria că a dat o mită de 100 de euro, când, în realitate, dădea 10 sau 50 de euro. În mai multe situații, procurorul de caz de la DNA Iași nu l-a pus pe investigator să consemneze seria bancnotelor oferite vameșilor, astfel că acesta putea spune orice.

De asemenea, nici pe filmările video pe care le-a realizat nu se vedeau cu exactitate sumele de bani pe care le punea în pașaport, deși era foarte simplu să filmeze acest lucru înainte de a da banii. Cu toate acestea, toate probele strânse de el timp de câteva luni au reprezentat o adevărată mină de aur pentru DNA Iași. A realizat unele dintre cele mai convingătoare probe, pozând într-un polițist extrem de bun.

Comentarii
  • Asta bune în balansul justiției celeritatea cu care au fost obținute probele. Nu stiu si nu înțeleg cum de pot ajunge în posturi din astea cheie și de importanta deosebita astfel de scursuri.

  • Adică polițiștii români sunt atât de proști încât a trebuit să vină un infractor , un neica Nimeni dintr-o pseudo țară, să „rezolve” cazuri…. Unde ? La DNA… păi nu vi-i clar că structurile superioare din România , cei care se „luptă” cu corupția, sunt de fapt tăticii corupției ?

  • Eu zic sa nu scăpați din mână așa o ” capacitate” de ” ofiter”, poate mai are nevoie DNA să și poată bate joc de angajații vămii!😡😡 Sa l băgați lângă EVA să poată continua activitatea de „investigatie”pentru DNA!

  • Luptând cu răul devii rău

    Legislatia are o verigă lipsă: PROVOCAREA… ex. mergi pe stradă și un dobitoc te înjură, îți amenință familia, sau alte sute de situații și nici măcar nu l cunoști…. și nu mai poți răbda … te aperi cumva si. l lovesti că oricum el asta cere… De ce provocatorul nu este și el sancționat….
    Sau-doi conducatori auto ce se deplaseaza regulamentar fac un accident din cauza unui alt conducator care incalca legea dar care scapa fiind evitat de cei care i tră in impact… Cât despre cazul relatat in articol….este simplu : unui golan i se promite scaparea daca infunda alti golani, speră si pierde….
    PS: vine Moș Crăciun și scrie o lege mai dreaptă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`