Prefectul județului Olt, Florin Homorean, a declarat duminică, la Digi24, că s-a decis ca de la ora 19.00, satul Greci să intre în carantină. Va fi permisă ieșirea din sat și intrarea în sat a persoanelor care se duc la muncă și care nu prezintă simptome COVID-19.
Satul Greci, comuna comuna Schitu, judeţul Olt, intră în carantină, pentru 14 zile, după ce media cazurilor de coronavirus înregistrate în ultima perioadă a depăşit pragul de 3 la mia de locuitori.
”În data de 09.08.2020, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a adoptat Hotărârea nr. 27/09.08.20 cu privire la măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Astfel, pentru limitarea transmiterii comunitare a noului coronavirus SARS-CoV-2 şi respectarea prevederilor HG nr. 553/2020, s-a instituit carantina zonală în satul Greci din comuna Schitu, judeţul Olt pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 09.08.2020, ora 19:00, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia răspândirii a noului coronavirus SARS-CoV-2”, a transmis, duminică, Prefectura Olt.
Sursa citată a precizat că, în acest sens, a fost emis Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659303 din 09.08.2020 privind instituirea carantinei zonale în satul Greci, comuna Schitu, judeţul Olt.
În localitatea carantinată sunt permise intrarea, respectiv ieşirea pentru:
- transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionării populaţiei;
- persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor;
- persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitate profesională în afara zonei carantinate cu prezentarea unei adeverinţe de la angajator, legitimaţie de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;
- persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
- deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
- urgenţe medicale;
- persoanele care tranzitează zona carantinată, utilizând DJ546A şi DJ653, fără a opriri în această zonă.
În ceea ce priveşte controlul măsurilor stabilite privind limitarea deplasării persoanelor în/ din zona de carantină, acesta va fi de asigurat de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt.
De asemenea, pentru prevenirea şi limitarea transmiterii comunitare a noului coronavirus SARS-CoV-2 în zona carantinată, respectiv sat Greci, Comuna Schitu, judeţul Olt, se instituie şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, în spatiile publice in aer liber (cu excepţia copiilor care nu au împlinit vârsta de 5 ani), inclusiv de către persoanele care intră/ies din zona carantinată precum şi interzicerea adunărilor publice/private în zona carantinată.
În zona de carantină, autorităţile administraţiei publice locale din comuna Schitu vor lua următoarele măsuri:
- asigurarea dezinfecţiei focarelor de infecţie din zona de carantină prin intermediul unei firme specializate autorizate, sub îndrumarea Direcţiei de Sănătate Publică Olt;
- colectarea deşeurilor şi procedurile aplicabile pentru asigurarea funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice (apă curentă, electricitate etc.);
- distribuirea sacilor menajeri şi pubelelor pentru locaţiile în care au fost identificate persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, deşeurile rezultate urmând a fi colectate şi eliminate de către o firmă specializată autorizată;
- asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente şi bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei;
- asigurarea continuităţii aprovizionării cu medicamente necesare tratamentului uzual al populaţiei prin unitatea farmaceutică specifică în analiza de risc;
- punerea la dispoziţia persoanelor carantinate a informaţiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală ce trebuie respectate, în contextul epidemiologic existent.
Totodată, Consiliul Judeţean Olt, primarul şi Consiliul Local al Comunei Schitu vor asigura funcţionarea serviciilor de protecţie şi asistenţă socială, funcţionarea corespunzătoare a serviciilor de utilităţi publice, precum şi aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susţinători sau altă formă de ajutor şi care nu se pot deplasa de la locuinţă/gospodărie. Referitor la persoanele din diferite categorii de risc (femei gravide, persoane dializate, pacienţi oncologici etc.), Direcţia de Sănătate Publică Olt urmează să stabilească măsuri pentru medicii de familie în vederea monitorizării acestora.
În cazul în care, pe durata celor 14 zile pentru care s-a instituit măsura carantinării satului Greci, comuna Schitu, vor apărea situaţii speciale, Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Olt va analiza aceste situaţii şi va stabili măsuri suplimentare, cu aprobarea prefectului.
”Solicităm cetăţenilor judeţului Olt precauţie, evitarea creării de aglomeraţii şi a deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecţie individuală, măsuri necesare pentru a proteja sănătate tuturor”, a mai transmis Prefectura Olt.
La linia telefonică TelVerde 0800 800 165 cetăţenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecţie sanitară.