Medicii ieșeni sunt îngrijorați din cauza faptului că tot mai mulți copii sunt diagnosticați cu obezitate. Problema cea mai mare este că aceasta este o boală cronică, generatoare de numeroase complicații, în special cardiovasculare. Scenariul este unul macabru, copiii gâfâie și atunci când urcă scările, iar părinții cer scutire la educație fizică și sport. Medicii nu acceptă acest lucru și fac tot posibilul pentru a-i atenționa pe părinții care nu văd cum inima copiilor lor este afectată de grăsime
În analiza pe care Ministerul Sănătății a făcut-o pentru anul 2020 se arată faptul că Iașul reprezintă unul dintre judeţele cu cele mai multe cazuri de copii obezi. Dacă în 2018 se erau 171,3 cazuri la suta de mii de locuitori, pentru 2020, statistica este îngrijorătoare, ajungând la 236,8 cazuri.
Părinții cer scutire la educație fizică și sport, când acest lucru ar putea salva viața copilului
Dr. Laura Trandafir, din cadrul Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Maria” din Iași, afirmă faptul că, în urma pandemiei de Covid-19, timp în care sedentarismul al fost principalul dușman, cazurile de obezitate infantilă au crescut.
„De foarte multe ori, mă confrunt cu cazuri, copii care suferă de obezitate, și vine mama care cere neapărat scutire pentru cel mic ca să nu mai facă sport pentru că are valori tensionale mari. Acest lucru nu este posibil sub nicio formă, copilul trebuie neapărat să facă sport. În această situație, dieta și sportul vor contribui la reducerea greutății. Schimbarea comportamentului și al alimentației pleacă din familie, nu se poate ca cel mic să mănânce sănătos, iar restul familiei să mănânce diferit.
Acest lucru nu funcționează. În paralel cu creșterea îngrijorătoare de obezitate la vârsta adultă a crescut și numărul de copii cu suprapondere, obezitate, în special dacă vorbim despre perioada postpandemică. Asistăm la o pandemie de obezitate care este o pandemie silențioasă, de la care ni s-a distrat atenția din cauza pandemiilor virale, trebuie să revenim la această luptă continuă cu kilogramele în plus” subliniază prof. dr. Laura Trandafir, medic primar gastroenterologie pediatrică.
Situația aceasta riscă să nu se termine, dacă părinții nu conștientizează faptul că obezitatea poate fi fatală, dacă nu este ținută sub control. Este o boală care pune în alertă toate specialitățile, în special cardiologia. Ce recomandă medicii.
„ Obezitatea este o boală cronică generatoare de numeroase complicații cardio-metabolice. Ideal ar fi să o identificăm cât mai precoce și să o sancționăm prin prevenție încă de la vârsta copilăriei. Obezitatea nu vine singură, vine cu o serie de complicații care au ca punct de plecare în perioada copilăriei. Dacă la adult se vorbește frecvent despre obezitate, despre factorii de risc cardiovasculari și factorii de risc care duc la insulină rezistență, urmată de apariția diabetului de tip doi și, respectiv, sindromul metabolic. La copii avem șansa să nu diagnosticăm atât de des sindromul metabolic, dar în egală măsură trebuie să fim extrem de vigilenți și să identificăm simptomele sindromului metabolic”, declară prof. dr. Laura Trandafir.
Obezitatea nu alege. Atacă toate categoriile de vârstă
Obezitatea vizează toate categoriile de vârstă și este influențată de predispoziția genetică și de stilul de viață pe care părinții îl implementează celor mici.
„Clasic, acesta însemna prezența obezității viscerale, la care se adaugă cel puțin doi factori de risc cardiovasculari. La copil au fost mai multe încercări de a defini această entitate fiziopatologică. Se discută de un al șaselea simptom, anume boala ficatului gras non-alcoolic, iar în prezent avem șansa să asistăm la definirea acestei noțiuni, care se va înlocui cu disfuncția asociată ficatului gras. Poate debuta în orice moment. Când vine vorba despre obezitate, trebuie să luăm în calcul toate grupele de vârstă.
Începând de la greutatea la naștere, fie că suntem în fața unui prematur care are greutate mică, fie că vorbim de un copil născut la termen, dar cu greutate mică, sau al unui nou-născut macrozom, riscul de a dezvolta obezitate este crescut. Aceasta este influențată de obezitatea parentală, sedentarismul, factorul de stres asupra corpului, în special somnul scăzut pentru că cei mici nu mai respectă orele de somn.
Un pericol deosebit este reprezentat și de obezitatea viscerală, cea care implementează riscul de boală cardiovasculară, indiferent de greutatea organismului. Avem foarte multe cazuri de insuficiență scăzută la glucoză, iar boala ficatului gras, non-alcoolic, va reprezenta principala cauză de transplant hepatic în viitor. Trebuie să avem grijă la acești pacienți, pentru că, în timp, la adultul tânăr vom asista la numeroase cazuri de ciroză hepatică”, spune prof. dr. Laura Trandafir.
Cu toate acestea, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a pus bazele unui proiect-pilot de consiliere şi tratament al copiilor supraponderali din regiunea Moldovei. Coordonatorul centrului este medicul Laura Trandafir. Scopul principal este cel de a consilia copiii care sunt supraponderali, dar și înainte ca aceștia să ajungă la obezitate, precum și părinții, din punct de vedere nutriţional, psihologic şi kinetoterapeutic.
„Primul pas este schimbarea stilului de viață. Recomandările terapeutice pe prima linie, eliminarea produselor fast-food, exerciții. Dacă acestea nu funcționează, vom merge mai departe, la terapia farmacologică, pentru că avem pacienți cu vârsta de 12 ani cu obezitate morbidă și anumite complicații. Din păcate, când vine vorba de munca în echipă, care este necesară în aceste cazuri, suntem deficitari”, adaugă prof. dr. Laura Trandafir în legătură cu faptul că părinții cer scutire la educație fizică și sport, deși copilul este obez.
Atâta timp cat la Mc e permanent coadă, nu avem nicio sanșă! Bolnavi și obedienți!
Plus scolar online , păcănele online , Netflix , jocuri pe calculator SI „ digitizare„ la greu
Educatia fizica, asa cum se practica in scoli, nu este in beneficiul elevilor, nici a celor slabi si nici a celor grasi. Din cauza modului grosolan si lipsit de profesionalism al profesorilor. Care isi bat joc de elevi, nu au nicio treaba cu aspectele de psihopedagogie, urla, umilesc, inspaimanta, degradeaza atmosfera, incita la ura si dispret copiii intre ei. De aceea parintii cer scutiri, o umilinta mai putin pentru copii. Intrebati-va copiii cum este profesorul lor de sport, veti primi raspunsuri surprinzatoare.
Exact, corect spus. Am avut numai trogloditi printre acesti idioti de profesori, din clasa a 6a mi-am luat permanent scutire anuala si am facut sport constant in timpul liber.
De ce nu vorbiți despre cauzele obezității la copii? Alimentația este prima cauza, nu lipsa sportului. Alimentele in a caror compozitie intra chimicalele aprobate de politicienii votați de voi sunt principala cauza. Sper ca toți copii politicienilor vinovați de asta sa se îmbolnăvească de cancer, de la chimicalele din alimente. Merita.
Pentru început, ar fi bun mersul pe jos, zilnic…
terenurile de sport din incinta scolilor sunt nerenovate au sarma ghimbata si sunt inchise cu lacat de ani buni .