Prima pagină » Cancan » Oana Vincu, transformare totală la 23 de ani de la destrămarea trupei Genius. Ce s-a întâmplat cu membrii formației

Oana Vincu, transformare totală la 23 de ani de la destrămarea trupei Genius. Ce s-a întâmplat cu membrii formației

07 iun. 2024, 11:21,
în Cancan

Oana Vincu a trecut printr-o transformare totală la 23 de ani de la destrămarea trupei Genius, a cărei solistă a fost. Formația a fost una dintre cele mai îndrăgite la cumpăna dintre milenii, însă s-a destrămat în 2001. În prezent, Oana Vincu nu a renunțat de tot la muzică, însă din 2023 s-a înscris la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.

Oana Vincu, Cezar Hălmăgean și Ovidiu Hălmăgean au format, la finalul anilor 1990 și începutul anilor 2000 trupa Genius, una dintre cele mai îndrăgite și apreciate la acele vremuri. Au scos piese precum „În orașul trist” sau „Vara” și au cunoscut rapid succesul, potrivit Unica.

Oana Vincu, transformare totală la 23 de ani de la destrămarea trupei Genius

În 2001, trupa Genius s-a destrămat și membrii trupei au mers fiecare pe un alt drum. De atunci, Oana a ieșit din luminile reflectoarelor, dar nu a renunțat de tot la muzică. Însă, Oana Vincu și colegul ei de trupă Cezar Hălmăgean au avut o relație și în afara trupei.

Cei doi s-au mutat pentru o perioadă în America, unde păreau să își creeze o viață împreună, însă, după ceva timp s-au despărțit și au mers pe drumuri separate.

Oana Vincu, vocea feminină a trupei Genius, este fiica lui Ilie Vincu, un cunoscut interpret și dirijor de muzică de folclor, astfel că a cunoscut lumea muzicii de mic copil. Astfel, artista a studiat Artele spectacolului la Universitatea de Vest din Timișoara.

Apoi, ea a decis să facă o schimbare și s-a înscris, în anul 2023, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”. Totuși, nu a renunțat la muzică, Oana Vincu fiind profesoară de canto.

În ultmii ani, artista a păstrat distanța de lumea mondenă, iar pe rețelele de socializare are un singur cont unde distribuie, din când în când, noi imagini cu ea. În ultimii ani, Oana Vincu și-a făcut diferie schimbări de look. Dacă pe vremea trupei Genius avea părul scurt și roșcat, între timp ea și-a lăsat părul lung și a fost pe rând blondă, brunetă și la un moment dat a avut șuvițe mov. Acum, artista este șatenă.

Ce fac în prezent ceilalți membri ai trupei Genius

După ce a locuit câțiva ani în America, Cezar Hălmăgean a devenit specialist IT. Acesta a revenit în Timișoara, unde și-a întemeiat o familie.

Fratele lui, Ovidiu Hălmăgean, a început în urmă cu câțiva ani să creeze jocuri sub cupola Paramount Pictures, celebra companie americană cre se ocupă cu distribuirea și producerea de filme.

„Pot să spun că lucrăm la multe aplicații pentru jocurile lor, iar printre ele se află și grafica. Majoritatea jocurilor sunt bazate pe licențe din filme. Am lucrat la Harry Potter, Twilight, Gee, dar sunt și unele jocuri din categoria horror, romance, comedy. E o plăcere să lucrezi pentru așa companie. Știu ce vor, sunt hotărâți, sunt profesioniști din toate punctele de vedere”, declara Ovidiu Hălmăgean în 2022.

Potrivit profilului său de LinkedIn, Ovidiu este antreprenor media și tech și fondatorul Happy Day Studios.

Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
redactia.ro
Scandal la Bacalaureat 2025. Este căutat elevul care ar fi fotografiat subiectele la română și puse pe internet. Unde s-ar fi întâmplat totul
Bugetul.ro
Gospodarii care își ridică un solar în grădină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 de lei, dacă nu sunt atenţi la o serie de norme banale
a1.ro
Subiecte și bareme BAC 2025 la Matematică și Istorie. Iată ce le-a picat absolvenților la a doua probă a bacalaureatului
Playtech.ro
Anunţ de ultimă oră despre Ion Iliescu! Răsturnare de situaţie, când toţi asteptatu veşti despre fostul preşedinte...
observatornews.ro
PSD vrea taxarea salariilor de peste 10.000 lei chiar şi cu 20%. Reacţia lui Iancu Guda
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Aerul condiționat, motiv de scandal la bloc. Ce poți face, legal
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
Momente sfâșietoare la priveghiul fiului de doi ani al lui Ionel Ganea. Fostul fotbalist, distrus de durere: ”Scoală-te tată, haide! Haide că nu mai pot”. O ambulanță la intrarea în locuința familiei
Playtech.ro
Judeţul cu cea mai vizitată staţiune montană din România. Turiştii străini adoră acest loc, se simt ca în Austria
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
BREAKING NEWS! Vestea momentului despre Ion Iliescu! Are CANCER pulmonar!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Este nebunie la priveghiul lui Ciprian Pian. Forţe de ordine, mobilizate la clanul Duduienilor
redactia.ro
Ce nu trebuie să faci sub nicio formă după Rusalii. Vei avea împliniri pe toate planurile
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`