Deși lucrurile par că s-au așezat din nou în viața fostei prezentatoare, după împăcarea cu Marius Elisei, azi-noapte, s-a trezit într-un război fără voia sa. Totul a pornit de la o poză în care apare alături de Cătălin Botezatu, despre care cu unii dintre internauți susțin că ar fi photoshopat-o. Mulți au remarcat și imaginea publicată de Andrei Nourescu, iar criticile s-au înmulțit.
Oana Roman le-a răspuns unor persoane și, într-o postare făcută pe IG Story, ea a dezvăluit că va părăsi definitiv România – “Cât e mama, mai stau. Nimic altceva nu mă ține aici. Nimic. O țară plină de ură, venin și ignoranță nu are cum să ajungă departe”, a precizat afacerista în rândurile așternute pe social media, după cum puteți remarca în galeria foto a articolului.
Oana Roman, în război total cu unii dintre internauți pe Instagram
De mai bine de un an, Oana Roman se menține în poziția de învingătoare, după ce a început serios lupta cu kilogramele în plus. În ciuda eforturilor ei, diva ajunge de multe ori să fie pusă la zid pentru că și-ar modifica mult prea mult imaginile pe care le publică pe rețelele de socializare.
Seara trecută, fosta soție a lui Marius Elisei a mers la un eveniment monden, unde s-a fotografiat alături de
Cătălin Botezatu pe care îl divinizează. La scurt timp după ce a postat poza, comentariile acide au început să curgă, iar ea a răspuns unora, după cum se vede în colajul de mai jos.
“Adria, ai cont privat, că ești șmecherită, altfel, îți trimiteam toate pozele din telefon făcute azi. Ca să taci pe veci. poza postată de Andrei e făcută prost, din unghi aiurea și eu, cocoșată. Poza asta, cu Cătălin, e făcută cum trebuie.
Tu arăți la fel în toate pozele? Te avantajează toate unghiurile și posturile, și orice lumină? Sau ești extraterestră și ești la fel în toate pozele? Cât Photoshop e în poza asta atâta parte de ghinion să ai tu. Adică zero”, i-a răspuns fosta prezentatoare.
Fosta soție a lui Marius Elisei, o nouă reacție acidă la adresa cârcotașilor
Ca să le demonstreze cârcotașilor că, de fapt, nu și-ar fi modificat imaginea de colecție alături de Cătălin Botezatu, Oana Roman a publicat în această dimineață o înregistrare pe care și-a făcut-o acasă aseară, înainte să plece la evenimentul organizat în Capitală.
“Înainte sa ies din casă…‼️ Atenție, imagini cu un puternic impact emoțional. «Photoshop pe video la cel mai înalt nivel». GO, haters GO! (n.r.: Haideți, hateri, haideți!)????????????” este descrierea pusă de fosta prezentatoare la filmarea de mai jos.
View this post on Instagram