Oana Roman a făcut o confesiune dureroasă, la 8 ani de când a fost la un pas de moarte. În 2014, ea a trecut prin cea mai mare cumpănă a vieții ei. Atunci a simțit cu adevărat iubirea necondiționată a partenerului ei Marius Elisei, alături de sora vedetei, Catinca, au avut grijă de ea în cele mai grele clipe, motiv pentru care le va fi recunoscătoare toată viața.
Ieri, de 1 Mai, toții românii au petrecut în familie, fie cu grătare, petreceri sau alte activități. Ei bine, pentru Oana Roman, această zi are o semnificație cu totul și cu totul deosebită. O descrie drept o zi a „renașterii și a recunoștinței”, pentru că, datorită doctorilor, a lui Marius Elisei și a surorii ei, Catinca, a reușit să se facă bine.
Oana Roman, confesiune dureroasă
De 1 Mai, vedeta a ales să le povestească internauților detalii despre cumpăna prin care a trecut acum opt ani, în 2014. Fiica Mioarei Roman a mărturisit că atunci a simțit că s-a născut a doua oară, după ce, din fericire, a reușit să treacă peste clipe înfiorătoare.
Oana Roman a povestit că a stat cinci zile la reanimare. Consideră că îngerii ei păzitori, care au ajutat-o să treacă peste cumpănă, au fost doctorul, Marius Elisei și sora ei, Catinca. Vedeta a explicat cum partenerul ei de viață i-a fost alături în permanență. A vegheat-o și a îngrijit-o, deși o avea în grijă și pe fiica lor, Isabela, care atunci avea doar 2 luni și jumătate.
„Astăzi pentru mine e o zi de bucurie, de renaștere și de recunoștință eternă. Azi sunt 8 ani de când m-am născut a doua oară. Am trăit atunci cea mai mare cumpănă a vieții mele și sunt recunoscătoare pentru șansa de a fi trecut cu bine.
Am avut îngeri păzitori și un doctor cu mâini divine care m-au salvat. Am simțit atunci cumva la propriu puterea Divinității și împlinirea de a fi avut alături un soț care m-a vegheat și îngrijit clipa de clipa, deși avea în grija și un copil de 2 luni jumate acasă.
Cred ca asta este definiția bărbatului și soțului care știe, poate și vrea sa-ți fie aproape în cele mai grele momente. M-a susținut, m-a ajutat, m-a ținut de mana, m-a hrănit, m-a spălat, mi-a schimbat pansamentul și m-a mângâiat la propriu și la figurat.Deși eram dărâmata și aratam ca o stafie m-a iubit la fel de mult și m-a făcut sa ma simt femeie, deși practic eram o epavă”, a scris Oana Roman pe Instagram.
Oana Roman: „Am stat 5 zile pe un pat de reanimare”
Potrivit spuselor Oanei Roman, în acele clipe grele nu i-a fost nimeni alături, decât Marius Elisei și sora ei, Catinca. Nici măcar părinții și nici „prietenii”. Cu această ocazie, vedeta a mărturisit că, deși ea și tatăl fiicei ei au avut și unele probleme, în cele din urmă au înțeles că vor să meargă împreună pe drumul vieții lor.
„Am stat 5 zile pe un pat de reanimare și mi-a fost alături mai ales ca nu a fost lângă mine nimeni altcineva. Nici părinții, nici „prietenii”. Doar el și Catinca.
În rest a fost un gol imens în jurul meu. Un gol care m-a marcat profund și pe care nu am mai dorit sa-l umplu apoi cu nimeni în afara de el. Chiar dacă apoi am avut noi probleme pana la urma am înțeles ca doar împreună vrem sa mergem pe drumul vieții”, a conchis ea.