Oana Radu s-a căsătorit în mare secret cu iubitul ei, Șerban Balaban, în pofida faptului că cei doi formează un cuplu de puțin timp. Partenerul artistei este chiar toboșarul formației care o acompaniază pe scenă. Oana Radu a fost cerută de soție la finalul lui 2024, primind inelul de logodnă la un an de la divorțul Cătălin Dobrescu.
Este oficial! Oana Radu și Șerban Balaban s-au căsătorit. Cei doi formează un cuplu de doar câteva luni, însă între ei a existat tot timpul o relație apropiată de colegialitate. Soțul artistei este chiar toboșarul formației care o acompaniază pe scenă. Cântăreața și-a refăcut viața după ce în urmă cu mai bine de un an a divorțat de Cătălin Dobrescu, potrivit Cancan.
Oana Radu s-a căsătorit cu iubitul ei
Oana Radu și Șerban Balaban s-au căsătorit. După divorțul scandalos de antrenorul Cătălin Dobrescu, artista și-a refăcut viața alături de colegul ei de trupă. Recent, cei doi au devenit soți și soție, însă evenimentul a avut loc în mare secret. Pe contul de socializare al artistei au apărut primele imagini cu rochia de mireasă atipică a cântăreței.
Cererea în căsătorie a avut loc la finalul lui 2024, atunci când Șerban i-a pus Oanei Radu inelul de logodnă pe deget. Totul se petrecea la un an de la divorțul cu scandal de Cătălin Dobrescu. Invitată în podcastul lui Bursucu’, Oana Radu mărturisea că între ea și soțul ei a existat tot timpul o relație de prietenie, însă niciodată nu s-a gândit că ar putea să formeze un cuplu. Odată cu perioada dificilă din viața ei – de după divorț -, cei doi s-au apropiat extrem de mult, iar relația lor s-a transformat într-o frumoasă poveste de iubire.
„De când l-am întâlnit pe Șerban, simt că a meritat totul, că nu există nicio greutate, că nu a fost nimic greu. Că a meritat să trăiesc tot ca să am o astfel de fericire. Și dacă nu o să dureze, dacă Doamne ferește se termină mâine, sunt fericită. În relația cu Șerban îmi pare rău că nu pot să-i ofer încrederea asta oarbă pe care o merită. Din cauza trecutului, fără să vrei, ești mereu în gardă”, a recunoscut solista.
Ce rochie de mireasă a purtat Oana Radu
La câteva luni de la cererea în căsătorie, Oana Radu și Șerban Balaban și-au oficializat relația la starea civilă. Cei doi au decis să organizeze evenimentul în mare secret. Recent, artista și-a surprins fanii de pe o rețea de socializare, acolo unde a publicat câteva imagini în rochia atipică de mireasă.
Oana Radu a ales să poarte o rochie de mireasă deosebită, cu un corset personalizat pentru silueta sa, mâneci evazate și un buchet din hortensii albe. În loc de voal, artista a purtat un model inspirat din accesoriile zeițelor grecești, decorat cu zeci de cristale și elemente strălucitoare. În dreptul imaginilor încărcate pe social media, Oana Radu i-a făcut soțului ei o declarație de dragoste: „Te iubesc pentru totdeauna”, a fost mesajul din dreptul imaginilor.