Recent, Oana Lis a avut o postare în care cerea ajutorul prietenilor săi din mediul online.
Oana Lis este iubită și admirată de mulți români, iar de când a fost remarcată pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să atragă un număr mare de fani, care o susțin în orice moment, indiferent de circumstanțe.
În plus, partenera lui Viorel Lis este extrem de implicată pe platformele de socializare, acolo unde împărtășește cu cei care o admiră aproape tot ce se întâmplă în viața sa, inclusiv momentele pozitive și cele mai puțin plăcute, așa cum a făcut recent.
Oana Lis, strigăt dispertat de ajutor în mediul online
Prin urmare, vedeta a împărtășit cu utilizatorii de pe internet un moment sensibil prin care a trecut recent. Oana Lis le-a spus acestora că a cedat în fața dificultăților din ultima perioadă, motiv pentru care a izbucnit în lacrimi, publicând și o imagine după momentul de plâns.
„După o repriză bună de plâns. Ufff. O femeie poate fii puternică și vulnerabilă în același timp. Plângi, urli, cazi puțin și te ridici pentru că viața e o luptă. Dar după ploaie, vine soarele….Amin”, a scris Oana Lis în dreptul imaginii postate pe internet.
Oana Lis are nevoie de bani
Situația financiară dificilă a soților Lis nu mai este o noutate. Investigațiile medicale și tratamentele costisitoare ale fostului primar al Capitalei, combinate cu renunțarea Oanei la propriile plăceri pentru a sprijini cheltuielile, au pus o presiune semnificativă asupra resurselor familiei.
În plus, recent, blondina a abordat din nou acest aspect în public, dezvăluindu-le celor care o urmăresc online că nu mai poate pretinde că totul este în regulă, având o mare nevoie de bani.
„Știu că par așa că sunt ok, că râd, că glumesc, dar în sinea mea trebuie să recunosc că am nevoie de bani, nu pot să mă mai prefac, în sinea mea am nevoie de bani, mă înțelegeți?”, a spus Oana Lis, pe rețelele de socializare.
Viorel Lis are din nou probleme de sănătate
După un sfert de secol de căsnicie, Oana Lis a devenit asistentă personală a soțului ei. Problemele de sănătate l-au făcut pe Viorel Lis să fie complet dependent de partenera sa, care face sacrificii considerabile pentru a-l îngriji, în ciuda comentariilor negative care au fost făcute de-a lungul anilor despre relația lor.
Cu doar câteva zile în urmă, Viorel Lis a sărbătorit împlinirea vârstei de 81 de ani, moment în care el și soția sa au fost văzuți extrem de fericiți în diverse interviuri televizate. Astăzi, însă, Oana a făcut un anunț îngrijorător.
Pe platformele de socializare, vedeta a dezvăluită că nu a putut dormi deloc în timpul nopții, deoarece a trebuit să aibă grijă de soțul ei. Viorel Lis a suferit de dureri neuropate intense, iar Oana a fost alături de el, oferindu-i sprijin și îngrijindu-l în modul în care știe ea mai bine. După răsăritul soarelui, Oana nu a ținut cont de oboseală sau de fapt că nu a dormit deloc în timpul nopții. A mers imediat la cabinetul medicului pentru a ridica rețeta cu medicamentele de îngrijire a soțului ei are nevoie.
Recent, Oana Lis a făcut o postare în care cerea ajutorul fanilor ei din mediul online, după ce a trecut prin momente grele.