Prima pagină » Local » Oamenii din mediul rural nu se tem de tuberculoză! Asta au constatat medicii care le-au oferit un serviciu de testare gratuită! Doar câteva zeci de persoane au mers la control
Oamenii din mediul rural nu se tem de tuberculoză! Asta au constatat medicii care le-au oferit un serviciu de testare gratuită! Doar câteva zeci de persoane au mers la control

Oamenii din mediul rural nu se tem de tuberculoză! Asta au constatat medicii care le-au oferit un serviciu de testare gratuită! Doar câteva zeci de persoane au mers la control

17 nov. 2020, 02:00,
Bianca Ciubotariu în Local

Sute de persoane din mediul rural au refuzat testarea de depistare a tuberculozei. Deși acest serviciu li se oferea gratuit, oamenii au întors spatele medicilor. Cadrele medicale care derulează campania de screening pentru depistarea tuberculozei sunt îngrijorați de faptul că populația nu se mai prezintă la testare

Campania de screening pentru depistarea tuberculozei inițiată de specialiștii de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București a ajuns la Iași în luna noiembrie. Prin această campanie, specialiștii și-au propus să meargă cu o caravană prin comunele defavorizate din țară pentru a depista pacienții cu tuberculoză sau cu predispoziție către această boală. Deși județul Iași se află printre primele locuri pe țară ca număr de pacienți cu tuberculoză, acest lucru pare să nu-i fi speriat pe oamenii din mediul rural. Medicii ieșeni care s-au implicat în acest proiect au rămas stupefiați când au văzut faptul că pacienții vizați nu se înghesuie să se prezinte la testare deși serviciul este gratuit. Cadrele medicale ieșene s-au oprit cu caravana în comunele Lungani și Tătăruși din județul Iași. În zadar s-au rugat de localnici să se prezinte la testare. Doar câteva zeci de persoane s-au arătat interesate de acest tip de serviciu.

Din mii de persoane care au fost invitate la testare, doar câteva zeci au fost curioase dacă suferă sau nu de tuberculoză

Până acum, prin campania de screening pentru depistarea tuberculozei, medicii ieșeni au intrat în două comune. Este vorba despre comunele Lungani și Tătăruși din județul Iași.

„Prima de pe listă a fost comuna Tătăruși. Este o comună cu o populație mică, cu 1.765 de locuitori. În cele două zile în care caravana a stat acolo au fost investigate 53 de persoane. Asta înseamnă 3 la sută din populația comunei. Acolo am descoperit două cazuri suspecte. Apoi caravana s-a îndreptat către comuna Lungani, care impune multe probleme, din mai multe puncte de vedere. Aici vorbim despre probleme la nivelul socio-economic și la nivelul cultural și evident al sănătății.

Comuna are 5.884 de locuitori. În prima zi au fost investigate 30 de persoane și a fost găsit un suspect de tuberculoză. A doua zi au fost investigate 48 de persoane și avem cinci suspecți de tuberculoză la care s-au făcut demersurile pentru analize. Conform calculelor mele, doar 1.33 la sută din populație este verificată”, spune dr. Adriana Arbore Sorete, medic-șef la Dispensarul TBC din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Iași.

Dr. Adriana Arbore Sorete: „Toți locuitorii se plâng că nu au bani cu care să se deplaseze la oraș pentru investigații medicale”

Cadrele medicale au constatat cu stupoare faptul că adresabilitatea a fost extrem de sczută, deși oamenilor li s-a pus la îndemână un serviciu gratuit. Deși autoritățile locale au informat din timp populația cu privire la investigațiile medicale pe care urmează să le pună la dispoziție prin proiect, oamenii nu s-au înghesuit la testare.

„Adresabilitatea către serviciile de screening oferite gratuit este foarte mică. Să nu uităm că discutăm despre o comună în care toți locuitorii se plâng că nu au bani cu care să se deplaseze la oraș pentru investigații medicale. Dar atunci când orașul și sistemul medical se deplasează către ei și le oferă un serviciu medical complex și costisitor, ei nu se duc să se caute. S-au făcut eforturi. Cred că mai trebuie lucrat la educația medicală a populației. Asistenții medicali comunitari, primăriile, autoritățile locale și-au făcut datoria din plin”, adaugă dr. Adriana Arbore Sorete.

Iașul ocupă primele locuri pe țară ca număr de cazuri de tuberculoză

Statisticile arată faptul că Iașul se află pe primele locuri în țară ca număr de cazuri de tuberculoză. Aceste cifre par că nu-i impresionează pe pacienții din mediul rural. Deși în doar câteva zile de testări medicii au depistat cazuri de pacienți suspecți de tuberculoză, restul populației a continuat să rămână acasă.

„Campania de screening pentru depistarea tuberculozei a început în județul Iași în data de 9 noiembrie. Județul Iași, ca număr de cazuri, se află pe locul 2-3 în țară. Ca incidență, se află pe locul 10-12 în țară. Problema în județul nostru este o problemă asupra căreia trebuie să ne menținem vigilenți. Pandemia COVID-19 ne-a încurcat și mai mult. A scăzut numărul cazurilor care vin din teritoriu către dispensarul TBC pentru investigații. Caravana a venit ca un ajutor. Prin această deplasare către comunități încercăm să depistăm cazurile.

Din păcate, așa cum am spus, adresabilitatea este extrem de scăzută. Sunt oameni care au primit vestea că sunt suspecți la tuberculoză și s-au întristat. Este un șoc pentru aceștia. Este un mesaj pe care nu doreau să-l audă. Predomină un grad de spaimă. Este mai mică frica de tuberculoză decât cea de COVID-19. Avem noroc că avem un psiholog care îl susține moral pe pacient”, mai spune dr. Adriana Arbore Sorete.

Medicii sunt îngrijorați de faptul că nu depistează cazurile de tuberculoză. Populația nu se prezintă la spital

În urma vizitelor din comunele ieșene, medicii au constatat faptul că oamenii de la sat nu pun sănătatea pe primul loc. Din cauza condițiilor financiare precare, aceștia preferă să-și cumpere alimente pentru hrană și nu să meargă la medic. De această dată, medicii s-au deplasat la ei, dar se pare că nici sub această formă sănătatea nu reprezintă o prioritate.

„În primul semestru din 2020 am avut în județul Iași 208 pacienți diagnosticați cu tuberculoză. În aceeași perioadă a anului trecut, am avut 284 de pacienți. Noi am făcut o analiză a perioadei de urgență și am constatat că incidența cazurilor de tuberculoză a scăzut cu 35 la sută. Suntem destul de îngrijorați pentru că nu depistăm cazurile de tuberculoză. Adresabilitatea este mică și poate că este firesc să fie mică. Oamenii se tem de transportul către oraș ori nu au bani. Perioada aceasta i-a lăsat fără mijloace de subzistență. Ei nu consideră plecarea către oraș, către un serviciu medical gratuit, ca o investiție bună. Poate că mâncarea zilnică și curentul electric sau alte obligații către stat contează mai mult”, adaugă medicul ieșean.

Ministerul Sănătății derulează cel mai amplu program de screening pentru tuberculoză, la nivel național

Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” are o perioadă de derulare de cinci ani (martie 2018-2023) și este axat pe prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup țintă de 75.010 persoane la nivel național, selectate din grupuri vulnerabile. Dintre acestea fac parte persoane din comunități rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependența de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.

„Proiectul are două direcții mari de acțiune. Prima este această caravană de depistare radiologică și bacteriologică a tuberculozei la grupele vulnerabile din mediul rural. Caravana a fost adresată către județe a căror incidență este mai mare decât media pe țară. Cea de-a doua parte a proiectului este partea psiho-socială. Echipe multidisciplinare formate din medici, asistenți sociali și psihologi discută, relaționează cu bolnavii de tuberculoză, fie că sunt acum aflați în tratament, fie că vor intra în tratament și li se oferă asistență socială. Pe de altă parte, li se oferă suportul psihologic, de care mulți dintre ei au nevoie, dar pe care ei nu-l recunosc ca atare”, mai spune dr. Adriana Arbore Sorete.

Medicii ieșeni vă recomandă să vă prezentați de urgență la spital dacă aveți aceste simptome

Tuberculoza (TBC) este o boală contagioasă, potențial fatală, care poate afecta aproape orice parte a corpului, dar este în principal o infecție a plămânilor. Este cauzată de un microorganism bacterian, bacilul de tuberculi sau Mycobacterium tuberculosis. Medicii recomandă ieșenilor să se prezinte de urgență la spital dacă au simptome specifice TBC ca: dificultate de respirație, dureri în piept, tuse (de obicei cu mucus), tuse cu sânge, transpirație excesivă, mai ales noaptea, oboseală, febră, pierdere în greutate. Răspândirea tuberculozei pulmonare este legată și de condițiile economice și sociale. Cu cât acestea sunt mai precare, bolnavii de tuberculoză sunt diagnosticați și tratați târziu, incorect sau deloc, după ce au avut timp să contamineze un număr mai mare de persoane, iar cei expuși contaminării au și ei adesea probleme legate de subnutriție sau de alte boli care scad capacitatea de apărare imunitară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 noiembrie 2024
30 noiembrie 2024