Prima pagină » International » Oamenii ar putea să se infecteze cu un mucegai rezistent la medicamente. Ce spun specialiștii britanici

Oamenii ar putea să se infecteze cu un mucegai rezistent la medicamente. Ce spun specialiștii britanici

04 mai 2022, 09:55,
în International

Imperial College London a efectuat un studiu prin care s-a dovedit faptul că exista un mucegai rezistent la medicamente. Astfel, sporii unui acestei ciuperci se poate răspândi în mediul înconjurător şi poate avea capacitatea să infecteze plămânii oamenilor.

Astfel, mai predispuşi sunt cei care au diverse sensibilitari pulmonare sau sisteme imunitare slăbite.

Un mucegai rezistent la medicamente ar putea infecta persoanele

Au fost descoperite şase noi tulpini ale ciupercii Aspergillus fumigatus şi nu mai puţin de 50 de gene noi asociate cu rezistenţa la medicamentele existente, potrivit cercetătorilor britanici.

Specialiştii atrag atenţia în ceea ce priveşte creşterea tot mai rapidă în spaţiul european a numărului de infecţii fungice, care potrivit medicilor sunt foarte greu de tratat. Rezistenta mucegaiului este dat de utilizarea pe scară largă a fungicidelor în agricultură.

Astfel, pericolul în creştere pentru sănătatea persoanelor nu este datorat doar de virusurile noi sau bacteriile rezistente la antibiotice, ci și unele mucegaiuri care există în mediul înconjurător și care, după cum demonstrează descoperirea cercetătorilor britanici, devin tot mai greu de tratat cu medicamentele existente.

Conform specialiştilor, Aspergillus fumigatus poate cauza o infecție pulmonară fungică numită aspergiloză la persoanele cu afecțiuni pulmonare sau sisteme imunitare slăbite. Aspergiloza, care afectează 10 până la 20 de milioane de oameni din întreaga lume, este tratată de obicei cu medicamente antifungice. În ultimii ani a fost raportată o rezistență imprevizibilă a acestei boli la medicamente.

„Din ce în ce mai mult, cazurile de aspergiloză observate în clinică sunt rezistente la medicamentele azolice de primă linie”, spune autorul principal al studiului, dr. Johanna Rhodes, de la Centrul pentru analiza globală a bolilor infecțioase din cadrul Școlii de Sănătate Publică, potrivit Imperial College London. „Cu toate acestea, nu am fost siguri cum dobândesc pacienții aceste infecții – dacă se dezvoltă în plămâni în timpul tratamentului pentru infecție sau dacă sporii de mucegai care îi infectează sunt deja rezistenți la medicamente”, a explicat dr. Rhodes, precizând că rezultatul cercetării a confirmat cea de-a doua ipoteză, care îi și îngrijora, de altfel, pe specialiști.

Câte gene sunt asociate cu rezistenţă la medicamente

Cercetătorii britanici au analizat ADN-ul a nu mai puţin de 218 probe de Aspergillus fumigatus din Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda, aproximativ 7 din 10 probe fiind de la persoane infectate, iar celelalte au fost luate din mediul înconjurător (sol, compost, bulbi de plante, aer și alte surse).

„Studiul nostru constată că ambele căi de infecție sunt posibile și confirmă îngrijorările că sporii de mucegai pre-rezistenți din mediu sunt capabili să intre și să infecteze plămânii oamenilor, provocând boli mai greu de tratat”, a conchis dr. Johanna Rhodes, citată de www.imperial.ac.uk.

Rezultatele studiului, publicate în urmă cu o săptămâna trecută, în revista Nature Microbiology, arată că din cele 218 probe, circa jumătate (106) au fost rezistente la cel puțin unu dintre medicamentele azolice de primă linie folosite în clinică și mai mult de 10 la sută din probe (26) au fost rezistente la două sau mai multe medicamente azolice.

Mai mult decât atât, în cele 218 probe cercetătorii au descoperit 50 de gene noi asociate cu rezistența la medicamente. De asemenea, oamenii de știință au depistat șase tulpini diferite de A. fumigatus care s-au răspândit în mediu și au infectat șase pacienți.

Fungicidele, utilizate pe scară largă în agricultură

Important de precizat este faptul că această rezistență a evoluat din cauza utilizării agricole pe scară largă a fungicidelor azolice, transmit cercetătorii. Medicamentele azolice, care funcționează într-un mod asemănător, reprezintă tratamentul de primă linie pentru pacienții infectați cu mucegaiul Aspergillus fumigatus. Astfel, expunerea ciupercii la fungicidele azolice din mediu înseamnă că acesta capătă o formă mult mai rezistentă la medicamente chiar înainte de a întâlni și infecta cetăţenii.

Conform declaraţiilor făcute de profesorul Matthew Fisher, de la Școala de Sănătate Publică, „prevalența aspergilozei rezistente la medicamente a crescut de la niveluri neglijabile înainte de 1999 până la 3-40% din cazuri în prezent, în Europa”.

„Înțelegerea punctelor fierbinți de mediu și a bazei genetice a evoluției rezistenței la medicamente fungice necesită o atenție urgentă, deoarece rezistența compromite capacitatea noastră de a preveni și trata această boală”, a spus prof. Matthew Fisher, Imperial College London.

Înainte să se descopere un mucegai rezistent la medicamente pe internet se găseau soluţii naturiste pentru eliminarea acestei ciuperci.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Ce șanse are Mihaela Rădulescu să moștenească averea uriașă lui Felix Baumgartner 
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea iubitului ei, Felix Baumgartner. Ce mesaj dureros a publicat în mediul online
Playtech.ro
Dumnezeule! Şi-a prevestit moartea. Ce i-a spus Felix Mihaelei Rădulescu înainte de ultimul zbor, trebuie să îşi asculte instinctul
observatornews.ro
Odiseea criminalului din Mureș, la a 12 zi. Martorii îl văd, dar poliţiştii ajung prea târziu la locul indicat
Playsport.ro
Camera de filmat instalată de Felix Baumgartner, vinovată de moartea parașutistului? Detaliul care schimbă...
Evz.ro
Măsuri drastice în Bulgaria. Radarele detectează automat abaterile pe banda de urgență
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Cătălin Drulă, noul primar al Bucureștiului. Succesorul lui Nicușor Dan a fost deja decis
Playtech.ro
Nicuşor Dan i-a cucerit iremediabil pe nemţi, în Germania. Cum a făcut preşedintele României furori, dezvăluirile momentului
Dailybusiness.ro
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
RomaniaTV
Incendiu violent la mall, peste 60 de persoane au murit. Imagini terribile de la locul tragediei FOTO şi VIDEO
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
VIDEO: Mihaela Rădulescu a filmat săritura iubitului cu parapanta: Ăsta este Felix Baumgartner!
redactia.ro
De ce a murit, de fapt, Felix Baumgartner
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iulie 2025
19 iulie 2025