Salvamont Prahova anunţă o nouă tragedie produsă, ieri, în Munţii Bucegi, acolo unde un grup de patru persoane voia să străbată Brâna Aeriană. Din păcate, o fată din grup a murit după ce a alunecat şi a căzut de la o înălţime de 300 de metri. Şocaţi de cele întâmplate, prietenii fetei au făcut atacuri de panică. Trupul neînsufleţit al turistei a fost recuperat de salvatorii montani.
„Din păcate, o nouă tragedie s-a petrecut în această după-amiază în Bucegi. Un grup de 4 persoane a intenționat să străbată Brâna Aeriană. La intrarea în brâna, o fată a alunecat și a căzut aprox. 300 m.
Am solicitat sprijin aero la POA Brașov. Un salvator montan a recuperat întâi, prin troliere, a doua fată care suferit un atac de panică și nu se mai putea deplasa. Ulterior, doi salvatori montani au fost inserați și au recuperat trupul neînsuflețit. Cei 2 băieți din grup au coborât până la Refugiul Costila, de unde au fost recuperați de către salvamontiști. Condoleanțe familiei îndoliate”, transmite Salvamont Prahova, pe Facebook.
Peste 50 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, salvamontiștii au intervenit pentru salvarea a 51 de persoane în munți, dintre care șase au necesitat transportul la spital.
Conform informațiilor postate pe pagina de Facebook Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont, patru persoane au fost transferate la spital de Serviciul de Ambulanță sau SMURD, iar două au fost transportate cu elicopterele SMURD.
Cele mai multe apeluri au fost primite de Salvamont Argeș, cu patru solicitări, urmate de Salvamont Gorj, Mureș și Prahova, fiecare cu câte două apeluri. Salvamont Bihor, Municipiul Brașov, Bran, Cluj, Dâmbovița, Hunedoara, Maramureș, Arad, Buzău, Harghita și Vrancea au înregistrat câte un apel fiecare, iar Salvamont Gorj și Salvamont Vâlcea au primit un apel combinat.
În plus, salvamontiștii au gestionat 38 de apeluri pentru sfaturi și informații privind diferite trasee turistice din zona montană.
Pacat de oamenii astia care mor efectiv degeaba !