Prima pagină » Local » O trotinetă electrică Lime, „plimbată” de un bărbat cu tramvaiul CTP Iaşi – VIDEO

O trotinetă electrică Lime, „plimbată” de un bărbat cu tramvaiul CTP Iaşi – VIDEO

12 apr. 2022, 10:29,
în Local

Un bărbat din Iaşi, vizibil aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost surprins într-un tramvai deţinut de Compania de Transport Public Iaşi. Acesta avea în posesia sa o trotinetă electrică Lime.

Cel mai probabil ieşeanul nu a achitat costul pentru a putea folosi acest mic vehicul.

O trotinetă electrică Lime, surprinsă în posesia unui bărbat beat

Începând de vineri, 8 aprilie 2022, ieșenii au la dispoziție câteva sute de trotinete electrice Lime. Însă, din nefericire, lipsa de educație a mai multor persoane se poate observa prin acțiunile acestora. Mai multe trotinete electrice Lime din cele 800 aflate în municipiul Iași au fost părăsite în zonele interzise de parcare sau chiar aruncate în apele râului Bahlui.

Important de precizat este faptul că persoanele care nu respectă regulile și condițiile impuse de către firma Lime riscă amenzi contravenționale. Astfel, după finalizarea unei curse este obligatoriu ca mijloacele de transport să fie lăsate în poziție verticală.

În acest context, călătorii dintr-un tramvai CTP Iași au surprins momentul când un bărbat beat și îmbrăcat în haine murdare, care nici nu se putea ţine bine pe picioare, avea în posesia sa un astfel de vehicul. La un moment dat se clătină şi scapă trotineta.

Mai multe trotinete electrice Lime, aruncate pe străzile Iașului!

Noile trotinete electrice Lime au fost introduse în municipiul Iași doar de câteva zile, iar străzile au fost acaparate de aceste mici vehicule pentru a ușura viețile oamenilor. Însă, din păcate, la scurt timp au apărut o serie de situații nefericite. Procesul de închiriere poate considerat de unele persoane ca fiind unul complicat sau chiar și lipsa de educația i-a făcut pe ieșeni să arunce trotinetele în orice loc. Compania Lime a anunțat prin intermediul internetului și nu numai o serie de reguli care sunt obligatorii de respectat. În caz contrar, riscă amenzi.

Noul trend apărut la Iași a făcut furori. Pe rețele sociale, indivizii și-au exprimat opinia în ceea ce privește noutatea din municipiu. Potrivit mai multor persoane, trotinetele ar fi destul de periculoase, întrucât în oraș nu există piste special amenajate pentru ele, iar oamenii circulă pe unde apucă. Circulația autovehiculelor, cât și cea pietonală este blocată.

Persoanele care încalcă regulamentul de folosire a trotine

Regulamentul și condițiile de închiriere a trotinetelor electrice Lime menționează concret faptul că persoanele care au ales să utilizeze acest tip de transport, după încheierea cursei, este absolut necesară să lase trotineta în poziție verticală într-o zonă de parcare permisă.

„Vehiculul trebuie lăsat în poziție verticală și într-o zonă de parcare validă. Pentru a respecta cerințele orașului, există limite în ceea ce privește locul în care se poate termina o cursă. Nerespectarea acestor cerințe de parcare poate duce la amenzi pentru dvumneavoastră sau pentru orice invitați ai plimbării în grup. Amenzile pot fi aplicate atunci când se întâmplă oricare dintre următoarele: parcarea într-o zonă de parcare interzisă; neparcarea într-un loc de parcare desemnat”, au transmis reprezentanții Lime.

Astfel, în doar câteva zile, în cele mai cunoscute zone din oraș s-au observat mijloacele de transport abandonate în afara razei de acțiune a acestora. O trotinetă electrică Lime a fost chiar aruncată în apele râului Bahlui, iar alta în boscheți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024