O treime din suprafața agricolă a județului Iași este afectată de secetă. Fermierii ale căror culturi de grâu, porumb sau floarea-soarelui au fost calamitate încă depun cereri la primăriile din județ
Fermierii din județul Iași afectați de seceta extremă din acest an au depus cereri pentru a obține despăgubirile de secetă. Până în prezent, au fost înregistrate solicitări din partea fermierilor din comunele Ipatele, Comarna, Costuleni, Cozmești, Gorban, Grozești, Moșna, Prisăcani, Răducăneni, Horlești, Dagâța, Tansa, Țibana, Țibănești, Voinești, Ciurea, Drăgușeni, Mogoșești, Scânteia și Șcheia pentru o suprafață de 90.000 de hectare de culturi afectate de seceta pedologică. În județul Iași sunt exploatate 280.000 de hectare cu teren agricol, înregistrate la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pentru care fermierii au cerut subvenții anul acesta.
Astfel, o treime din suprafața agricolă a județului este afectată de secetă. Iașul este în topul județelor din țară unde seceta a făcut ravagii în acest an. Cele mai multe probleme sunt la culturile de primăvară, respectiv porumb și floarea-soarelui, fiind afectate în proporție de 60-80 la sută. Specialiștii din Iași au prezis situația dezastruoasă a agriculturii încă din primăvara acestui an.
O treime din suprafața agricolă a județului Iași, afectată de secetă
În baza procedurilor instituite, comisiile de constatare a suprafețelor calamitate și a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanți ai administrației publice locale, un reprezentat al APIA și un reprezentant al Direcției Agricole Județene Iași, evaluează la fața locului pagubele produse pentru fiecare cultură, pe baza solicitărilor transmise de cultivatorii sau producătorii agricoli din zonele afectate către autoritățile locale. Comisia va întocmi procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole, prin validarea și centralizarea datelor conținute în rapoartele operative, realizate la nivelul comitetelor locale pentru situații de urgență, evaluările urmând a fi realizate în prezența fermierului sau a reprezentantului acestuia. Termenul de depunere a documentațiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de seceta pedologică este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu și triticale), respectiv 15 decembrie pentru culturile prășitoare (porumb și floarea-soarelui). Reporterii BZI au arătat, în edițiile anterioare, faptul că una dintre comunele din Iași unde seceta pedologică a făcut ravagii este Dumești.
Fermierii din toată țara au cerut despăgubiri de secetă
Suprafața totală afectată de secetă la nivel național a ajuns la 242.958 de hectare, comunicată de către fermierii din 30 județe care au raportat culturi afectate de secetă. Acestea sunt Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. În ceea ce privește culturile afectate de secetă, cele mai mari probleme sunt la grâu și triticale, cu 133.460 de hectare afectate, orz, orzoaică, ovăz, secară, cu 20.121de hectare, porumb, cu 40.476 de hectare, și rapiță, cu 24.399 de hectare. Aceste date sunt centralizate la nivel național. De asemenea, fermierii au transmis primăriilor din țară că au fost afectate 2.641 de hectare cu soia, alte 558 de hectare cu mazăre și 15.148 de hectare cu floarea-soarelui. Ministerul Agriculturii a solicitat Comisiei Europene să aprobe acordarea avansului pentru plățile directe, la un nivel de 70 la sută și 85 la sută, pentru măsurile de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2022.
Chiar dacă până acum o treime din suprafața agricolă a județului Iași a fost afectată de secetă, situația se poate schimba de la o zi la alta.