Prima pagină » Titlurile zilei » O tânără din Iași a primit de la stat 44.000 de euro și i-a investit într-un salon de remodelare corporală! Camelia a muncit ani de zile ca angajată, dar pas cu pas a pus pe picioare un business de care este mândră

O tânără din Iași a primit de la stat 44.000 de euro și i-a investit într-un salon de remodelare corporală! Camelia a muncit ani de zile ca angajată, dar pas cu pas a pus pe picioare un business de care este mândră

01 iun. 2021, 02:00,
Raluca Costin în Titlurile zilei

O tânără din Iași a primit de la stat 44.000 de euro și i-a investit într-un salon de remodelare corporală! Decizia de a fi antreprenoare i-a schimbat complet viața Cameliei, care, cu pași siguri, a demonstrat ce poate

Camelia Cristea, o tânără în vârstă de 34 de ani din Iași, a obținut banii acordați prin programul Start-Up Nation și a deschis un salon de remodelare corporală. Tânăra a renunțat la un job bine plătit pentru a deveni antreprenoare în urmă cu 3 ani, iar de atunci afacerea s-a dezvoltat treptat

Camelia Cristea este o tânără din Iași care a devenit antreprenoare după ce și-a dat seama că statutul de angajat nu mai este potrivit pentru ea și a deschis un salon de remodelare cu banii acordați prin programul Start-Up Nation. În anul 2017 a depus primul proiect pentru accesarea celor 44.000 de euro de la bugetul de stat, însă acesta nu a fost eligibil la finanțare. Ieșeanca nu a renunțat la ideea de a deveni antreprenoare și a mai depus încă o dată, în anul 2018, planul de afaceri, iar acesta a fost acceptat.

„Am depus proiectul în 2017, nu am avut proiect eligibil, dar am mai depus o dată în 2018 și am obținut banii. Am cumpărat un aparat de remodelare corporală și unul pentru tratamente faciale. A durat ceva timp până am primit banii, dar până la urmă, după ce am acceptat colaborarea cu unul dintre furnizori, am primit și banii. Noi avem acum 4 angajați, iar salonul fusese deschis cu câteva luni înainte de depunerea proiectelor. Am renunțat la jobul meu care nu are nicio legătură cu ce fac acum și, exact cum vorbeam și cu soțul meu, am vrut să fac ceva, o afacere cu fonduri de la stat, de aceea m-am gândit să încerc. Asta mi-am dorit și de aceea am renunțat la job”, povestește Camelia Cristea, manager Salon Sweet, din Iași.

Camelia Cristea, antreprenoare: „Anul trecut am avut ceva emoții cu afacerea”

Antreprenoarea susține că anul 2020 a fost unul greu, însă nu s-a gândit să renunțe la afacere. Au ajutat-o banii acordați de stat pentru micile afaceri care au avut probleme financiare din cauza pandemiei COVID-19 și astfel a trecut mai ușor peste această perioadă.

„Anul trecut am avut ceva emoții cu afacerea, dar a fost bine, pentru că am putut să suspend activitatea și am primit și noi ajutoarele de la stat, cum au primit și ceilalți colegi cu saloane de înfrumusețare. Până la urmă totul a fost ok”, susține Camelia Cristea. Tânăra spune că trendul este ca femeile din Iași să se îngrijească pentru că vor să arate cât mai bine, de aceea vin la salonul de remodelare corporală. „La noi începe nebunia în luna martie și probabil că anul acesta va fi mai aglomerat ca anul trecut”, spune Camelia.

Unul dintre cei mai căutați hair-styliști din Iași este Valentino Beltrano, care spune că tinerele, mai ales, au grijă de părul lor, de aceea investesc mulți bani în podoaba capilară.

În domeniul înfrumusețării există aceeași problemă privind lipsa angajaților pregătiți

Camelia Cristea, ca și alți antreprenori, se confruntă cu aceeași situație în ceea ce privește persoanele pregătite în remodelare corporală. Tânăra spune că îi este greu să găsească angajați dacă unul dintre cei 4 pe care îi are în prezent ar pleca, pentru că și în domeniul înfrumusețării există fluctuație de personal.

„E greu pentru noi când pleacă unul dintre angajați, pentru că durează până îl înlocuim. Trebuie să stea în perioada de preaviz, iar noi trebuie să găsim pe altcineva cât mai repede, să fie pregătită viitoarea angajată. Nu e fluctuație foarte mare de personal, dar e greu să găsești pe cineva într-un timp scurt care să poată fi de încredere, să nu stea câteva luni și apoi să plece. Am avut și fete care au rămas însărcinate și au plecat în concediu de creștere a copilului și bineînțeles că am fost nevoiți să căutăm pe altcineva”, mai spune Camelia Cristea.

Cifra de afaceri înregistrată de Salon Sweet CM SRL, în anul 2020, a fost de 21.000 de lei.

Programul Start-Up Nation nu se va derula și în anul 2021

Patronii din Iași care au avut proiecte eligibile în anul 2018 în programul derulat cu bani de la bugetul de stat au primit restanțele de plată în ultimele două săptămâni fiind aprobate 30 de dosare. Plățile continuă pentru beneficiarii programului Start-Up Nation, reluate în urmă cu două luni. Alți 60 de antreprenori care trebuie să mai primească finanțarea, din cei 350 eligibili în anul 2018, vor încasa cei 44.000 de euro, fiecare, de la bugetul de stat. Programul Start-Up Nation nu va fi lansat anul acesta din cauza lipsei fondurilor. Agenția pentru IMM-uri din Iași a plătit și beneficiarii Măsurii 2 care au depus proiecte în anul 2020, fiind vorba de firmele afectate de pandemia COVID-19. Antreprenorii din Iași au primit aproximativ 2 milioane de lei în ultimele săptămâni în cadrul acestei măsuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`