Prima pagină » Local » O tânără de 22 de ani a fost prinsă fără permis la volan. Nu a fost singura care are acum de dat explicații în fața legii
O tânără de 22 de ani a fost prinsă fără permis la volan. Nu a fost singura care are acum de dat explicații în fața legii

O tânără de 22 de ani a fost prinsă fără permis la volan. Nu a fost singura care are acum de dat explicații în fața legii

15 feb. 2025, 02:00, 2 ,
Dragoș SAVIN în Local

Polițiștii din Iași au desfășurat mai multe acțiuni de control. În urma acestora, o tânără în vârstă de 22 de ani a fost prinsă fără permis la volan. Nu a fost singura care s-a ales cu dureri de cap în urma întâlnirilor cu polițiștii

Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au oprit pentru control, în comuna Rediu, un autoturism condus de o tânără de 22 de ani, din comuna Țuțora. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânăra are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Nereguli în trafic au tot fost găsite. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special amenajate. În cadrul acțiunii au fost efectuate 27 de testări cu aparatul alcooltest. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.935 de lei, dintre care 4 pentru neacordare prioritate pietoni.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 4 conducători auto, cărora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Spre exemplu, un bărbat de 65 de ani, din județul Suceava, a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a condus un autoturism, în municipiul Iași, iar la o trecere pentru pietoni nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii.

O tânără de 22 de ani a fost prinsă fără permis la volan

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul neacordării priorității de trecere vehiculelor care au acest drept. În cadrul acțiunii au fost efectuate 54 de testări cu aparatul alcooltest. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.070 de lei, dintre care 13 pentru neacordare prioritate vehicule. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 17 conducători auto, cărora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

Un șofer beat criță, prins la Hârlău

Un individ s-a ales cu mari probleme după o întâlnire cu oamenii legii. Și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit pentru control, pe raza orașului Hârlău, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Scobinți. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.  Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, din orașul Hârlău, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. O tânără de 22 de ani a fost prinsă fără permis la volan, iar acum va avea de dat explicații în fața legii.

Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
redactia.ro
Imagini de la operațiunea secretă făcută de Mossad în Iran. Cum au reușit agenții israelieni să-i atace pe iranieni chiar de pe teritoriul lor
Bugetul.ro
Gospodarii care își ridică un solar în grădină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 de lei, dacă nu sunt atenţi la o serie de norme banale
a1.ro
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Playtech.ro
Este locul 11A cel mai sigur într-un avion? Experții în aviație spun că nu e chiar așa
observatornews.ro
Cât costă un kilogram de cireşe româneşti, la târgul din Bucureşti. Pofta a învins preţurile
Playsport.ro
Codul Rutier a fost modificat, iar una dintre marile schimbări nemulțumește. „Complică și mai mult situațiile deja...
Evz.ro
Veste bună pentru șoferii din București. S-a intrat pe ultima sută de metri
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
Adio, Digi Sport! Cutremur pe piața media de sport din România
Playtech.ro
Actul fără de care nu ai voie să îți zugrăvești balconul. Puțini știu că pot primi amendă pentru renovarea făcută
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Statul a luat din cardurile românilor 870 de milioane în trei zile. Suma maximă retrasă de la fiecare, 5.000 de lei
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Telenovela Duduianu continuă. Ciprian Pian a făcut pușcărie din cauza fostei concubine. El, din răzbunare, a închis-o într-un portbagaj
redactia.ro
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!
Comentarii
  • Și uite așa toți giugiumeții și bizonii din mediul rural supraaglomerează traficul rutier circulând în primul rând cu tot felul de gunoaie de rable, cu antene antiradar mai având și lipsa de bun simț în ceea ce privește reapectarea legii.

  • da , am o masina veche 2004 golf 5 benzina cumparata de la sandra . fac reparatii constant , anul trecut a schimbat tot ce se poate arcuri, discuri , amortizoare placute frana f+s , distributie , bielete , bucse ,pivoti, brate spate cam tot. si am reali200000 mii km .problema sunt cele aduse care au peste 200000-300000 mii km si scot fum ca trenul la deal la barnova .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 iunie 2025
14 iunie 2025