O tânără de 21 de ani a fost ucidă de iubitul ei, în Sibiu. Bărbatul a fost orbit de furie

O tânără de 21 de ani a fost ucidă de iubitul ei, în Sibiu. Bărbatul a fost orbit de furie

19 mai 2024, 13:20,
BZI.ro, în National

O tragedie șocantă a zguduit orașul Sibiu, unde o tânără de 21 de ani a fost ucisă cu sânge rece de către iubitul ei. Incidentul a avut loc într-un apartament închiriat, iar vecinii susțin că între cei doi aveau loc frecvent certuri.

O poveste de dragoste s-a încheiat dramatic în Sibiu, unde o tânără de 21 de ani a fost ucisă cu sânge rece de către iubitul ei.

O tânără a fost ucisă de iubit

Crima a avut loc în apartamentul închiriat de tânăr, unde locuia împreună cu un coleg de muncă. Martorii spun că cei doi se certau frecvent, iar ieri, certurile lor au atins apogeul.

Vecinii au auzit țipete venind din apartament, semn că disputa dintre cei doi devenise violentă. Într-un acces de furie, tânărul a atacat-o pe iubita sa cu un cuțit. Trupul neînsuflețit al fetei a fost găsit după câteva ore de colegul suspectului, care a alertat imediat autoritățile.

Polițiștii din Sibiu au fost informați ieri, în jurul orei 15:30, printr-un apel la 112, despre faptul că o femeie era decedată și prezenta leziuni în zona gâtului.

„Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”, a transmis IPJ Sibiu.

Bărbatul a fost reținut

În urma investigațiilor, polițiștii și jandarmii din Păltiniș au reușit să identifice și să rețină un tânăr de 24 de ani din județul Sibiu, suspectat că ar fi comis crima în urma unui conflict spontan cu victima. Acesta a fost condus la audieri pentru a se stabili detaliile precise ale incidentului.

„Se auzea când alergau, când ţipa ea, când vorbea tare, când se certau. Ziceam că sunt tineri, hai să îi lăsăm în pace”, povesteşte administratorul blocului, potrivit observatornews.ro

Nimeni nu și-a imaginat grozăvia care se petrecea la doar câțiva pași de ei. După atacul brutal asupra iubitei sale, tânărul a fugit.

„Dacă ea cerea ajutor, poate se putea face ceva. Am auzit ţipete foarte puternice, mobilă răsturnată. Mi-a deschis doar puţin uşa. Băi, ce se întâmplă la voi? Nimic! Şi mi-a închis uşa imediat”, a spus un vecin.

Imediat după ce au fost informați, polițiștii au pornit pe urmele suspectului și l-au prins la 30 de kilometri de locul crimei, în stațiunea Păltiniș. Tânărul a fost dus la audieri pentru a clarifica împrejurările tragediei.

„Se drogau! Nu ştiu, le distrug viaţa drogurile, alcoolul, anturajul”, spune o femeie.

Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu pentru autopsie. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă să petreacă mulți ani în închisoare.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *