O strategie fără viziune

Mihai Betelie, un jurist de marcă, bine cunoscut în mediile de specialitate, consilier în proprietate industrială, analizează un așa-zis program guvernamental și constată superficialitatea și precaritatea măsurilor preconizate. Este vorba de un domeniu extrem de important pentru prezentul și viitorul României. Aflăm stupefiați că guvernanții, în loc să răspundă profesionist unei provocări reale, au făcut mai degrabă pantomimă, încercând astfel să bifeze îndeplinirea a încă unui angajament. – Sorin Roșca Stănescu

La final de an 2023, Guvernul României a adoptat prin HG 1272 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial din 21 decembrie 2023, Strategia naţională în domeniul Proprietăţii Intelectuale pentru perioada 2024-2028. În preambulul Strategiei Guvernul a prezentat viziunea sa, şi anume că Proprietatea Intelectuală este un instrument esenţial pentru dezvoltarea economică, socială şi culturală a României.

Stirile PROTV

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur

RomaniaTV

Ce se întâmplă cu Adela Popescu și Radu Vâlcan. Nimeni nu se aștepta la asta. ''Foarte greu''

Strategia guvernamentală în domeniul Proprietăţii Intelectuale (PI) în România în următorii 4 ani este structurata pe capitole în care sunt expuse contextul şi definirea problemelor în materie, obiectivele generale şi specifice, direcţiile de acţiune, rezultatele aşteptate.
Strategia ar trebui implementata în următorii 4 ani de un comitet din care fac parte reprezentanţi ai Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (ORDĂ), Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Marci (OSIM), Inspectoratului General al Poliţiei Romane (IGPR), Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), Autorităţii Vamale Romane (AVM) şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).

Citiţi AICI Strategia.

Pentru o înţelegere a problematicii, proprietatea intelectuală se referă la un ansamblu de drepturi exclusive acordate creaţiilor intelectuale. Ea cuprinde doua subdiviziuni, proprietatea industrială care se referă la brevete, mărci şi indicaţii geografice, desene şi modele industriale, modele de utilitate, pe de o parte şi drepturile de autor care vizează operele literare şi artistice.
Precedentă strategie guvernamentală în domeniul proprietăţii industriale fusese aprobată acum 20 de ani, în 2003 şi viza perioada 2003-2007. Unele din obiectivele propuse în strategia din 2003 nu au fost atinse, iar altele au fost abandonate.

De atunci a mai fost elaborată o strategie care viza anii 2011-2015 care nu a fost însă transpusa într-un act normativ.
Revenind la actuala strategie guvernamentală în materia proprietăţii intelectuale, ea pare a fi concepută de tehnocraţi care au vagi cunoştinţe de proprietate intelectuală, fără nicio expertiza practică (semnatar al Stategiei este şi actualul director general OSIM care are studii de economie contabilitate şi până a fi numit la conducerea instituţiei nu a interacţionat profesional cu acest domeniu de activitate).

Practic, această Strategie este una generală, nespecifica şi nedocumentata. Ea poate fi comparată cu un plan de business care duce o companie pe un drum sigur al falimentului. Şi voi demostra aceasta în continuare.

În articolul 2 al strategiei se arată în termeni vagi că “viziunea Guvernului României este Proprietatea intelectuală, instrument esenţial pentru dezvoltarea economică, socială şi culturală a României”.

Nu se arata unde se vrea a se ajunge în următorii 4 ani, câte companii ar trebuie încurajate şi susţinute să dobândească drepturi de proprietate intelectuală, de câţi specialişti are nevoie România în domeniul IP în următorii 4 ani şi cum îi formăm, câţi specialişti în trasfer tehnologic avem acum şi câţi ne propunem să avem în 2028, care va fi nivelul de sustenabilitate al companiilor care vor deţine drepturi de IP în următorii 4 ani, cât de competitive vor fi ele pe piaţa internă şi internaţională.
După ce viziunea este expusă sumar, brusc se trece la domeniul contrafacerii şi pirateriei şi se arată, citez: “pentru aplicarea efectivă a drepturilor de proprietate intelectuală este necesară o mai bună percepţie a daunelor pe care le cauzează contrafacerea şi pirateria”.

Trebuie înţeles, contrafacerea şi pirateria încalca drepturi de proprietate intelectuală şi nu ajută la înţelegerea aplicării drepturilor de proprietate intelectuală.
Este lăudabil că se are în vedere lupta împotriva pirateriei şi contrafacerii, însă este bine de reţinut că la acest capitol, conform studiilor recente ale Comisiei Europene, România se situează sub media europeană. Iar contrafacerea şi pirateria în

România, în general, nu vizează bunuri sau servicii produse în economia naţională.
În capitolul III intitulat Priorităţile, politicile şi cadrul legal existent sunt enumerate actele normative în vigoare care reglementează domeniul IP şi se concluzionează ca legislaţia naţională este armonizata cu cea europeană şi urmăreşte evoluţia acesteia.

Întrucât în echipa de elaborare cu siguranţă nu au fost cooptaţi profesori/practicieni reputaţi la nivel naţional şi internaţional, în domeniu, nu se aminteşte nimic de priorităţi în domeniul legislaţiei şi nici nu sunt examinate câteva norme juridice imperfecte cu impact major în domeniu care ar trebui modificate.

Mă refer la acea normă care îi conferă OSIM dreptul de a acorda consultanţă juridică de specialitate, deşi în acele cauze acelaşi OSIM poate avea şi un rol jurisdicţional prin soluţionarea litigiilor, dar şi un rol administrativ, prin emiterea titlurilor de protecţie (este greu de acceptat ca în dosarele în care OSIM a acordat consultanta la cererea unui solicitant, în cazul unui litigiu, poate exprima o altă opinie decât cea dată iniţial solicitantului).

Capitolul IV al strategiei se referă la analiza contextului şi definirea problemelor.

Autorii au identificat două mari false probleme în opinia mea: “faptul că întreprinderile Mici şi Mijlocii locale nu dispun de suficiente resurse sau nu sunt orientate către inovaţie”, şi că legislaţia privind combaterea contrafacerii ar trebui modificată în sensul majorării pedepselor, “aşa încât aceste infracţiuni să poată face obiectul unor investigaţii complexe, pentru a evita ca dosarele să aibă un probator liniar şi minimal”.

Realitatea este însă altă. IMM-urile nu accesează cereri de obţinere DPI nu pentru că nu dispun de resurse financiare sau că nu sunt orientate spre inovaţie, ci pentru că nu au informaţii despre posibilitatea protejării creaţiilor lor, fie ca mărci, fie ca desene şi modele industriale. Nu mă refer şi la obţinerea de brevete, pentru că activitatea de cercetare, inventiva se realizează preponderent un
Institut de cercetare, universităţi, existând situaţii foarte rare în care un ÎMM ar putea fi interesat de obţinerea unui brevet.

În opinia mea, mediul privat dispune de resurse pentru obţinerea de drepturi de proprietate industrială, dar are nevoie de o mărire a gradului de conştientizare cu privire la avantajele conferite de proprietatea intelectuală, de importanta activelor necorporale.
IMM-urile manifesta un interes scăzut faţă de acest domeniu pentru că nu îl cunosc prea bine.

În cadrul campaniilor publice de informare ar trebui ca factori de încredere să explice importanta dobândirii drepturilor de IP:

– Creşte reputaţia companiei;

– Creşte cifra de afaceri;

– Creşte capabilitatea de a accesa noi pieţe;

– Creşte accesul la finanţare, pe baza activelor necorporale.

Referitor la a doua problemă identiticata de autorii strategiei, nu cred că majorarea pedepselor şi modificări legislative în ce priveşte investigarea infracţiunilor de contrafacere diminuează fenomenul contrafacerii sau al pirateriei.

Cred mai degrabă ca specializarea poliţiştilor, procurorilor şi judecătorilor care investighează cazurile de încălcări de drepturi de proprietate industrială, perfecţionarea reală profesională, pot duce la soluţionarea mai rapidă a cauzelor şi acoperirea prejudiciilor create prin încălcarea de drepturi IP.

În capitolele V şi VI sunt dezvoltate Obiectivele generale şi cele specifice şi Direcţiile de acţiune.

Un prim obiectiv strategic, corect şi sănătos, ce poate avea rezultate pe termen lung este promovarea unei culturi în domeniul proprietăţii intelectuale. Acest obiectiv poate fi atins specific în opinia guvernului prin facilitatea accesului la informaţiile şi cunoştinţele din domeniul proprietăţii industriale, prin stimularea predării noţiunilor de proprietate intelectuală la nivel liceal, universitar şi post universitar, precum şi de promovarea performanţelor în materie de proprietate intelectuală. Un alt obiectiv general este stimularea capacităţii inovative şi creative a mediului economic.

Unul din obiectivele specifice de realizare propus este greşit şi anume, Stabilirea unor metode de evaluare a activelor intangibile (mărci, brevete, drepturi de autor).
Guvernul nu poate stabili metode de evaluare a activelor. Sunt deja consacrate la nivel internaţional, în practică şi literatura de specialitate în materia evaluării necorporalelor 3 metode: evaluare prin cost, prin piaţă şi prin venit. Guvernul ar trebui să includă în strategia naţională în materia proprietăţii industriale, cu prioritate, ca obiectiv general:

Creşterea valorii companiilor româneşti prin aportul patrimonial al activelor necorporale evaluate la valoarea de piaţă.

Aceast obiectiv general ar putea fi atins prin stabilirea a 3 obiective specifice:

1. Modificarea Ordinului 1802/2014 al Ministrului de Finanţe privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aşa încât intangibilele generate intern în companie să poată fi evaluate la valoarea de piaţă, care să fie apoi recunoscută în evidenţă contabilă a companiei.

Astfel, prin recunoaşterea valorii de piaţă a acestor active intangibile deţinute în prezent de companiile din România (mărci, brevete, desene şi modele industriale) ar creşte semnificativ valoarea acestor companii cu implicări economice şi sociale semnificative: atragerea de investiţii, transfer tehnologic, crearea de noi locuri de muncă, accesarea unor pieţe noi.

2. Pentru a încuraja companiile să-şi sporească valoarea prin obţinerea de noi active necorporale, guvernul trebuie să aibă în vedere şi măsuri de scutiri sau reduceri de impozite pentru aceste active necorporale, aşa încât companiile să fie interesate să le evidenţieze la valoarea reală, de piaţă.

3. Măsuri legislative noi pentru sistemul bancar şi facilităţi pentru acele bănci care acordă credite companiilor care să poată garanta cu active intangibile.
Un al treilea obiectiv strategic propus este armonizarea legislaţiei şi practicilor naţionale cu reglementările, procedurile şi practicile europene sau internaţionale în domeniul proprietăţii industriale. Armonizarea legislaţiei naţionale în raport de cea europeană este un proces ce nu poate fi evitat.

Însă, transpunerea normelor europene în legislaţia naţională ar trebui precedată de armonizarea şi pregătirea propriei legislaţii interne. Şi pentru a fi înţeles, am să dau un exemplu.

Până în 2023 acţiunile de anulare şi decădere din dreptul de marcă erau soluţionate în fond de judecători. România a transpus în 2020 în legislaţia internă a mărcilor o dispoziţie care prevede că începând cu 2023 competenta de soluţionare în fond a acţiunilor în anulare şi decădere de marcă revine OSIM. Însă, din 2020 când a fost adoptată modificarea, până în ianuarie 2023 când a intrat în vigoare nouă reglementare nu au fost elaborate acte normative care să asigure personal de înaltă calificare juridică în cadrul OSIM, ca şi a magistraţilor, aşa încât soluţionarea cauzelor de anulare şi decădere de marcă să nu fie pusă la îndoială de justiţiabili din perspectiva unor garanţii de profesionalism.

Am analizat principalele componente ale Strategiei naţionale în domeniul IP.

Dacă spaţiul editorial ar fi permis, puteam detalia şi alte aspecte contradictorii, fără sens şi fără impact real asupra dezvoltării economice, culturale şi sociale din perspectiva IP.

În finalul analizei vreau să mă refer la o categorie profesională ignorată de guvern în strategia sa, specialiştii în proprietate industrială, mai exact consilierii în proprietate industrială şi o mică parte din corpul profesional al avocaţilor, specializaţi în proprietate industrială.

În România sunt 300 consilieri în proprietate industrială. Doar 300 pentru că OSIM organizează concursuri de accedere în profesie din 7 în 7 ani. Şi mai sunt şi avocaţi cu vocaţie şi pasiune pentru acest domeniu, al cărui număr nu îl pot estima. Dar nu mulţi.

Dar noi, acest corp profesional suntem cei care în ultimii 10/15 ani am fost alături de antreprenorii din România şi i-am învăţat ce înseamnă proprietate industrială, cât de importantă este pentru compania lor, pentru angajaţii lor, pentru viitorul economiei româneşti.

Noi, aceşti specialişti suntem cei care am consiliat şi susţinut mii de companii din România să înţeleagă importanţa proprietăţii industriale.

Noi suntem cei care facem campanii de informare publică a companiilor, cei care emitem opinii de specialitate care să ajungă la companii, la mediul de afaceri.

Tot noi am promovat proprietatea industrială în România şi cei care am consiliat marile companii din România să acceadă pe pieţe europene şi internaţionale.

Nu OSIM, ORDĂ, ANPC, IGPR, AVR care se ocupa acum de implementarea aşa-zisei strategii. Şi sunt convins că în domeniul proprietăţii industriale doar noi vom fi în continuare aproape de antreprenorii romani în următorii ani.

Lubă.ro