Prima pagină » Economic Local » O singură firmă vrea să furnizeze utilaje pentru întreținerea gazonului de pe stadionul din Copou
O singură firmă vrea să furnizeze utilaje pentru întreținerea gazonului de pe stadionul din Copou

O singură firmă vrea să furnizeze utilaje pentru întreținerea gazonului de pe stadionul din Copou

02 apr. 2020, 04:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

La începutul acestei săptămâni, Primăria Iași a lansat o licitație pentru achiziția unor utilaje ce vor fi folosite pentru întreținerea gazonului pe stadionul „Emil Alexandrescu”. Este a doua oară când este organizată procedura, prima fiind anulată. La procedură s-a prezentat o singură societate: Rulouri de Gazon SRL, din Giurgiu. Prevederea bugetară este de 437.000 de lei, fără TVA, peste 90.000 de euro. Oferta societății a intrat în evaluare.

Termenul de execuție a lucrărilor este de 8 luni

Rulouri de Gazon SRL a participat la altă licitație pentru modernizarea mai multor zone din Iași, dar a fost anulată, după ce reprezentanții societății au renunțat la ofertă.

„Punerea în funcțiune se va face pe costurile furnizorului, se vor testa toate funcțiunile utilajelor și ale echipamentelor auxiliare și toate cerințele solicitate de beneficiar. În momentul în care utilajele și echipamentele vor fi puse în funcțiune, se va oferi asistență tehnică de specialitate, vor fi instruite cel puțin două persoane pentru modul de utilizare a utilajelor și vor fi explicate toate caracteristicile tehnice și funcționale ale vehiculului și ale echipamentelor din dotare. Termenul de execuție a lucrărilor este de 8 luni, precum și un echipaj mobil pentru intervenție, în maximum 24 de ore de la notificarea unei defecțiuni”, se arată în caietul de sarcini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`