În cursul acestei săptămâni, Primăria Iași a demarat o licitație privind achiziția de lucrări în cadrul obiectivului „Modernizare campus școlar tehnic în Municipiul Iași – Colegiul Tehnic «Gheorghe Asachi»”. Prevederea bugetară este de 3.718.045 lei, fără TVA, aproape 800.000 de euro. La procedură s-a înscris o singură societate: Stasform Consult SRL, cu sediul în Vaslui, controlată de Vasile Mihoci. Contractul ar veni ca o mană cerească. Valoarea acestuia depășește cu mult cifra de afaceri înregistrată de societate, de la înființare până în prezent. Comisia de evaluare va stabili dacă oferta corespunde cerințelor tehnice.
Contract pe 20 de luni
Durata contractului este de 20 de luni, de la semnarea acestuia. Lucrările constau în consolidarea clădirilor, reabilitarea clădirii, dotarea atelierelor, racorduri la rețeaua de utilități etc.
„Învățământul preuniversitar din Municipiul Iași nu mai corespunde cu cerințele standardelor europene, nu sunt suficiente clădiri, nu sunt modernizate și dotate conform cerințelor. Serviciile sociale nu sunt suficient corelate pentru a putea funcționa în sistem integrat astfel încât să răspundă tuturor tipurilor de probleme cu care se confruntă comunitățile marginalizate, se conturează nevoia de dezvoltare de servicii integrate primare și specializate în comunitate, pornind de la evaluarea nevoilor primare de educație”, se arată în caietul de sarcini.