Prima pagină » Eveniment-Social » „O șansă pentru fiecare, o școală pentru viitor”, la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Iași

„O șansă pentru fiecare, o școală pentru viitor”, la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Iași

02 dec. 2019, 04:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

În perioada 18-24 noiembrie 2019, trei cadre didactice de la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Iași au participat la prima mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+.
Acesta este intitulat „O șansă pentru fiecare, o școală pentru viitor”. Cursul de formare a fost intitulat „Special Education Classroom and Early School Dropout Prevention: Effective Strategies and Productive Learning Environment”. El a fost oferit de instituția formatoare „Motivated Learning for Everyone”, formator Kina Dimitrova, Bulgaria.

„Communication Skills” sau „Critical Thinking”

Câteva dintre temele abordate au fost: „Communication Skills”, „Critical Thinking”, „Key Ingredients for Improving Students Motivation”. A fost vorba și de „School Dropout Prevention”, „Special Needs Education in Europe”, „Special Education Games”. Cursul s-a desfășurat la sediul Escola Turbula din Barcelona și a avut durata de 42 de ore.
În acest timp, cadrele didactice participante și-au însușit cele mai actuale informații și cele mai noi metode de predare. Asta în vederea creșterii calității demersului didactic, a atragerii elevilor spre școală și prevenirii absenteismului și abandonului școlar. Utilitatea informațiilor și tehnicilor de lucru dobândite cu acest prilej va fi pe termen lung. Asta ducând la scăderea numărului elevilor aflați în dificultate sau în risc de abandon școlar. S-a vizat și integrarea elevilor cu nevoi speciale în învățământul de masă. De asemenea, beneficiarii cursului au avut oportunitatea de a face schimb de opinii. Ei au comparat sistemele educaționale din țările participante: România, Estonia, Croația, Grecia. Schimbul de cunoștințe și de idei, jocurile creative au fost interesante și productive pentru toți participanții. Ele au constituit un punct de plecare pentru colaborări viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`