O româncă, stabilită în Belgia, explică ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții. Cum ar trebui să intervină autoritățile pentru a preveni o tragedie

Bianca Apostol, o româncă stabilită în Belgia, a publicat pe pagina ei de Facebook o postare care în scurt timp a ajuns virală. Tânăra explică diferențele pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului, în drumețiile pe care le-a făcut, atât în România cât și în țări precum Canada, Georgia, Islanda sau Norvegia.

Reacția are loc după atacul Mariei Diana, fata ucisă de urs în Bucegi.

O româncă stabilită în Belgia explică ce greșeli fac românii care merg în drumeții

Bianca Apostol susține că educația și informarea sunt esențiale pentru siguranța în natură, contrastând cu reacțiile panicarde și cu sugestiile de reducere a populației de urși în România. Tânăra subliniază necesitatea unei abordări raționale și a unei infrastructuri adecvate pentru a minimiza incidentele și a proteja atât oamenii, cât și habitatul sălbatic.
Rar se întâmplă să îmi dau cu părerea pe un subiect sau altul in public, în special pe social media, unde discuțiile devin rapid circ.

Stirile PROTV

Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe Robert Fico, unul dintre puținii lideri europeni cu care a rămas apropiat

RomaniaTV

Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”

Subiectul pe care am îndrăznit însă să îl abordez devreme de dimineață, înainte de cafea, este ursul.

Părerea mea este una umilă, a unui om căruia îi place să meargă pe munte.

De foarte mulți ani merg împreună cu partenerul meu, Daniël, în drumeții pe munte. Și când spun drumeții, mă refer la trasee lungi, mici ‘expediții’ de până la doua săptămâni în șir câteodată, când ne organizăm cu multă vreme dinainte, cărăm singuri echipamentul, mâncarea etc. Am fost cam prin toate zonele din România, dar și în străinătate: Patagonia, Kyrgyzstan, Georgia, Islanda, Norvegia etc. Dar cea mai relevantă experiență pe acest subiect am avut-o în Canada.

Acum doi ani am petrecut două luni pe poteci în Canadian Rockies și BC. Bineînțeles, o prima îngrijorare când am planificat drumețiile, au fost urșii. Prima acțiune: am cumpărat bear spray cum este recomandat (sau chiar obligatoriu în unele locuri). Pe parcursul a două luni ne-am întâlnit de câteva ori cu ursul. Chiar în prima zi, când am ajuns la locul de campare pentru acea noapte (locurile de campare în backcountry sunt limitate în general la 2-10 corturi și trebuie rezervate chiar și cu un an înainte; accesul oamenilor este deci foarte limitat), am zărit un urs grizzly cam la 20 de metri depărtare. Eram singuri acolo, ne-am speriat, nu ne-am mișcat, însă ursul era complet dezinteresat de noi. Pe parcursul timpului petrecut în backcountry în Canada, am învățat câte ceva despre urși, comportamentul lor și cum să te comporți și tu în cazului unei întâlniri. La intrările în parcuri, pe traseu, de fapt peste tot, sunt plasate panouri informative legate de urși. Acestea explică cum să reacționezi în cazul unui întâlniri, fie ea accidentală, fie în cazul unui rar atac. Atașez poze cu astfel de panouri. Sunt amplasate inclusiv avertismente de genul urs cu comportament agresiv prin zona. Ca să fii informat, cand înaintezi, este pe propria răspundere.

Menționez ca în România deși mergem des prin munți, nu am dat niciodata fata in fata cu ursul. Adică am văzut urme de urs proaspete în zăpadă sau excremente proaspete, ceea ce înseamnă ca ursul era prin apropiere, însă el ne-a simit prezența mai devreme decât noi pe a lui și s-a ferit de noi”, a scris aceasta.

Ce diferențe a observat în Canada

În continuarea postării, Bianca Apostol explică diferențele pe care le-a observat în Canada față de țara noastră.
“În comparație, în Canada, bear encounters sunt mult mai dese și oarecum normale. Când eu aleg să merg pe munte conștientizez ca este posibil să mă întâlnesc cu ursul, ca doar acolo locuiește el. La a doua întâlnire cu ursul pe traseu în Canada, am fost mai pregătiți mental. Noi veneam dintr-o direcție pe poteca, ursul din partea opusă și pentru ca nu aveam vizibilitate, într-o curbă am dat aproape cap în cap cu el. De data aceasta a fost un black bear.

Ursul a sărit un pic speriat, surprins, noi la fel. Însă ne-am păstrat calmul și după cum citisem, am luat spray-ul la îndemână (acesta se folosește numai in cazul unui eventual atac, nu doar la o simpla întâlnire pentru ca dacă ursul nu arată semne de agresivitate folosirea spray-ului s-ar putea să-l enerveze), ne-am mișcat ușor un pic în spate și am coborât mai jos de pe poteca, printre copaci. Ni s-a explicat ca urșilor le place să folosească și lor potecile, și când dai peste el trebuie să îl lași să treacă (nu să alergi ca atunci te vede ca pe o pradă și oricum el aleargă mai repede decât tine). I-am vorbit calm să audă ca suntem oameni. Nu țipat, pentru ca țipatul îl derutează și ar putea stârni comportament defensiv. Ursul a trecut și și-a văzut de treaba lui. Atașez un video.

În cazul în care ursul venea de exemplu din aceeași direcție în spatele nostru asta nu însemna automat ca ne urmărește și este  un atac. La fel ca omul, ursul folosește câteodată și el poteca și este nedumerit cum să se comporte în prezența ta. Tu te dai la o parte, el merge înainte și își continuă fiecare drumul lui. Grizzly-ul pe care îl întâlnisem în prima zi de hiking nici măcar o privire nu ne-a aruncat, a trecut așa cu ‘aroganță’ prin fața noastră pe când noi am fost complet marcați de prezența lui, o frica combinată cu fascinație. Ursul negru (mult mai mic ca și mărime decât un grizzly) însă, după cum se vede în video a fost un pic stresat; la fiecare pas a întors un ochii să vadă ce facem. Dupa ce am trecut teferi de urs și am dat peste alți drumeți care urcau, am încercat să îi avertizez ‘Ursu’, ursu, aveți grijă, nu mai urcați’. Ei m-au întrebat: ‘Și era agresiv?!’ Eu zic ‘Nu… (dar contează în gândul meu?!)’, iar ei mi-au dat o privire de genul ‘Ce femeie nebună’. Atitudinea canadienilor este foarte degajată față de bear encounters.

Bineînțeles, nu exclud posibilitatea unui atac. Atacurile sunt de două feluri: cel mai comun, defensiv, și extrem de rar, prădător. Dacă alergi sau mergi pe bicicletă și ai o viteză mai mare decât când mergi la pas, s-ar putea să îl iei pe urs prin surprindere, iar el să atace defensiv. Când ești la plimbare, mergi îndeajuns de încet ca ursul sa aibe timp să se ferească de tine și cel mai probabil va evita să se apropie.”, a mai adăugat Bianca.

Atacul prădător este extrem, extrem de rar, neobișnuit si aparte

În continuarea postării sale autoarea vrea să transmită că experiența ei în drumețiile montane inclusiv întâlnirile cu urșii în Canada, i-au oferit o perspectivă profundă asupra interacțiunii omului cu fauna sălbatică.
“Atacul prădător este extrem, extrem de rar, neobișnuit si aparte. De exemplu un urs în Canada s-ar putea să atace agresiv dacă înainte de hibernare nu s-a îngrășat îndeajuns de mult și este disperat.

Statistic vorbind, șansele sunt mult mai mari să mori de la înțepătura unei albine decât mușcat de urs.

Legat de cazul în care ursul a omorât o femeie pe traseul Jepii Mici. Este înfiorător. Tocmai ce coborâsem de pe munte și chiar de dimineață văzusem și noi pe poteca o oaie furată noaptea de la stâna si mâncată de urs în zona Cabanei Suru în M-ții Făgăraș.

Unde am vrut să ajung cu introducerea asta lungă este ca, reacția autorităților mi se pare una paralelă și grăbită în urma unui eveniment șoc. Nu sunt de partea ursului, sunt de partea…cum sa facem sa ne simțim mai in siguranță în drumeții și să nu avem frici iraționale de urs care sa ne oprească să ieșim din casă.

Reacția, din ce am prins eu la știri este hai să dăm legi să mai omoram câțiva din ei, ca sunt prea mulți și nu mai poți fi controlați.

Nu îmi dau cu părerea aici pentru ca nu sunt expert. Nu am suficiente informații sa mă declar în legătură cu câți urși sunt / câți ar trebuie sa fie etc. Dar să zicem ca împușcă până la jumătate din populație, problema tot rămâne, tu tot te poți întâlni cu ursul pe traseu și această întâlnire poate fi neplăcută, chiar fatală. Numărul lor este irelevant, după cum s-a văzut în Italia anul trecut.

O acțiune rezonabilă, logica, simplă si care lipsește sau este limitată în parcurile din România sunt campaniile de informare. Eu nu am văzut la noi niciun simplu panou informativ să explice cum să te comporți sau să te pregătești în cazul întâlnirii cu ursul. Nu vreau să spun ca nu s-ar mai întâmpla atacuri, însă dacă ești informat te simți în control pe situație și este mai probabil să reacționezi corect. Campaniile de awareness sunt abordate chiar simpatic câteodată, am văzut mesaje de genul ‘Hike in groups. Bears like to have choices.’

Tot când eram prin zona, s-a întâmplat ca un black bear sa fure câteva rucsacuri ce erau agățate sus pe un stâlp de oțel la un camping. Acești stâlpi sunt foarte înalți, dar isteț și îndrăzneț, ursul a făcut o escaladă, a sărit dintr-un copac și a reușit să ajungă la rucsacuri și sa fugă cu ele. A fost găsit protejându-și rucsacurile și administratorii parcului au considerat necesar ca acesta sa fie ucis, pentru ca ursul respectiv devenise un pericol prea mare pentru om. Evident, fiecare caz trebuie analizat aparte și luate masuri de la caz la caz, nu generalizat ca orice urs prezintă un pericol pentru drumeți sau localnici. Din nefericire, mesajul care este de altfel repetat pretutindeni în zonele cu o densitate mare de urși în Canada este ca ‘A fed bear is a dead bear’. Adică ursul obișnuit cu omul este un caz pierdut. Problema fiind evident omul care se oprește pe șosea să se pozeze cu ursul și eventual sa il și hrănească (din neștiință sau pur și simplu pentru amuzament). Și în Canada pe șosele isi fac apariția ursii și se face coada de mașini de turiști sa ii pozeze. Canadienii numesc asta într-un fel haios, ‘bear jam’.

În Canada incidente cu ursii se întâmplă mult mai des decât în România, întrucât ursii lor sunt și mai voinici decât cel brun. Dar aceasta nu este o cauză de panică. Adaug ca în BC de exemplu sunt între 120 000-160 000 black bears și între 14 000 – 16 000 grizzlies; BC are de 3,5 ori suprafața României. Deci densitatea de urși în BC este de cel puțin 3 ori mai mare decât în România.

Atașez și poze cu diversele sisteme folosite pentru a ține mâncarea departe de urs. Zona de campare (unde dormi), zona de masa și zona de depozitare a mâncării sunt amplasate intr-un triunghi la 100 de m distanta de fiecare. Adică, nu dormi cu salamul sub pernă în cort.

In concluzie, educația (montană) mi se pare cea mai potrivită și necesară măsură cu care ar trebuie să fie ocupate autoritatile : turism responsabil. Nu zic să imităm sau să implementăm 100% modelul canadian, tot ce vreau să accentuez prin împărtășirea acestor experiențe este ca exista și alte țări care au un număr mare de urși de la care putem învăța și adapta la situația din România.”

Cum crede aceasta că ar trebui să intervină autoritățile pentru a preveni o tragedie

Bianca își continuă povestea cu o serie de sfaturi practice prin care tragediile precum cea din Bugeci ar putea fi evitate.
„De când am călătorit în Canada, noi ne simțim mult mai încrezători în sine și capabili să depășim cu bine momentul unei întâlniri cu ursul. Când urci în mașină, îți pui centura de siguranță, nu bei etc. Când un accident se petrece pe autostradă, soluția este să ardem mașinile?! La fel și când mergi in pădure, pe munte, anumite precauții trebuie luate, pe care autoritățile ar trebuie să se ocupe să le comunice. Mi se pare ca în loc de soluții de lungă durată, raționale și calculate se sare la acțiuni stârnite din panică și ură față de urs. Chiar dacă se omoară toți ursii, tot vor fi căpușe, vipere etc. Cu ele ce facem?!

Edit: Nu îmi dau cu părerea despre câți urși trebuie sau nu să fie pentru ca nu sunt nici biolog, nici politician, doar un drumeț. Mă leg de sfaturile practice care ar putea poate evita situații ca cea de ieri; sfaturi care consider eu nu sunt îndeajuns de mult răspândite. O discuție și o campanie educativă ‘cum să te protejezi în cazul unei întâlniri/ atac de urs’ ar fi mult mai folositoare altor iubitori de munte decât dezbateri despre numărul lor.

Unul din motivele pentru care îmi place să merg pe munte este este ca mă confrunt cu faptul cat ești de mic și nesemnificativ ca om, fie ca în fața unei furtuni, a unei căderi sau a unui urs.

Am omis în postarea inițială scrisa adormit la 6 dimineața să vorbesc sau să accentuez ca, pe lângă educație, este nevoie de o infrastructură corespunzătoare. Să ne întoarcem la comparația cu accidentele rutiere. Soluția nu este să ne descotorisim de mașini (deși pentru rezolvarea poluării nu ar fi rău). Soluția este o infrastructură decentă. În cazurile urșilor care vin și fură oi de la stână, investiția în garduri electrice i-ar ajuta și proteja în mod direct pe ciobani, comparativ cu reducerea riscului prin omorârea câtorva urși. Iar pentru urșii care vin la sate sau stațiuni de munte să mănânce din gunoaie, containere bear proof. Ele  există. Atâta timp cat nu au acces ușor la gunoi, ursii nu se vor mai apropia, pentru ca nu mai au de ce. Nu vreau să spun ca daca s-ar lua acest gen de masuri am fi 100% safe și putem sa ne îmbrățișăm cu ursul. Însă măcar putem fi liniștiți ca a fost făcut tot posibi

Eu am în rucsac mereu un bear bell ca măcar mental ma simt mai safe. Însă canadienii au făcut mișto de mine; ei îl numesc ‘dinner bell’ – adică anunți ursul ca cina e gata, să vină la tine. Și mai se găsesc de vânzare și niște bear horns, care la fel nu sunt dovedite ca funcționează dar turiștii le cumpără, ‘sa fie acolo’. In ceea ce privește ‘accesoriile’ de protecție, din câte m-am informat eu numai bear spray-ul are un (evident, limitat) efect în caz de atac iar pentru depozitarea mâncării exista bear canisters care ori pot fi împrumutate ori cumpărate (sunt destul de scumpe) și folosite în locurile foarte izolate unde nu există deja infrastructură amenajată de parc.

În Canada am fost informați ca inclusiv cremele, săpunurile, parfumurile sau pasta de dinți atrag ursii și ca acestea trebuie ținute la departare de cort, la fel ca și mâncarea”, a concluzionat Bianca Apostol.
Sursa