Prima pagină » International » O româncă adoptată în Italia a fost ucisă de o altă româncă și de iubitul ei italian
O româncă adoptată în Italia a fost ucisă de o altă româncă și de iubitul ei italian

O româncă adoptată în Italia a fost ucisă de o altă româncă și de iubitul ei italian

20 ian. 2021, 10:41,
în International

O româncă care a fost adoptată în Italia, a fost ucisă de către o alta românca şi iubitul ei italian. În urma celor întâmplate, bărbatul a fost condamnat la 30 de ani de închisoare Carmelo Bonetta, în vârstă de 35 de ani, care a ucis-o la Mârşala (Sicilia), în lună martie 2019, pe Nicoletta Indelicato.

Femeia era originară din România şi avea 24 de ani. Italianul va trebui să plătească și suma de 300.000 de euro drept despăgubire familiei victimei.

O româncă a fost ucisă în Italia

Nicoletta a fost ucisă de către Carmelo Bonetta cu un cuțit, apoi a dat foc trupului. Acesta şi-a recunoscut fapta și a povestit că a fost ajutat de iubita lui, Margareta Buffa (30 de ani), și ea de origine română. Cei trei se cunoșteau foarte bine între ei.

De-a lungul procesului a ieşit la iveală faptul că Nicoleta, adoptată de o familie înstărită, ar fi fost foarte invidiată de Margareta, româncă la fel ca ea, dar adoptată de o familie mai puțin bogată. Apropiaţii victimei au declarat că Margareta cerea deseori sume de bani de la prietena ei mai norocoasă.

Tragicul eveniment a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 17 martie 2019, în zona rurală Sant’Onofrio (Mârşala), unde Nicoletta a fost dusă cu mașina de Margareta. Tânăra a urcat de bună voie în autoturismul Lancia Ypsilon, fără să știe că Bonetta era ascuns în portbagaj, înarmat cu un cuțit. Când au ajuns într-o zonă izolată, cele două fete au coborât să facă o plimbare. În acel moment, bărbatul a ieșit din portbagaj și s-a repezit în spatele Nicolettei, aplicându-i mai multe lovituri de cuțit.

Ce a declarat bărbatul

Potrivit declaraţiilor oferite de către Carmelo Bonetta, Margareta a fost cea care a stropit corpul cu benzină și i-a dat foc. „Am înjunghiat-o de trei ori, după ce mai întâi am lovit-o cu un pumn. Restul loviturilor de cuțit, (până la un număr de 12 – n.r.), i-au fost aplicate de Margareta care a luat după aceea o sticlă cu lichid inflamabil pe care o avea în mașină, a stropit corpul și i-a dat foc cu o brichetă”, a povestit bărbatul în fața judecătorilor.

Bărbatul a confirmat că a călătorit ascuns în portbagajul mașinii Margaretei: „Dacă Nicoletta m-ar fi văzut, nu s-ar fi urcat în mașină, pentru că eu și cu ea eram certați.” În ceea ce privește cuțitul folosit pentru comiterea infracțiunii, italianul a spus că era al Margaretei: „A fost ea cea care a decis să o ucidem pe Nicoletta”.

Cei doi au petrecut toată noaptea

O româncă a fost ucisă în Italia de către o alta românca şi iubitul ei italian, iar după îngrozitorul eveniment cei doi au şi-au schimbat hainele şi au petrecut într-un club din Castelvetrano. În timp ce se îndreptau spre această localitate, Bonetta a aruncat cuțitul cu care a ucis-o pe Nicoletta în râul Mazaro. Arma crimei a fost găsită apoi de carabinieri la indicațiile făptașului, relatează TP24.

Punctul de cotitură al anchetei s-a petrecut în seara zilei de 19 martie, când Margareta Buffa i-a spus lui Bonetta în sala de așteptare a cazărmii de carabinieri din Mârşala, unde erau chemați pentru interogatorii: „Nu trebuie să fie găsit cadavrul, ok? De aici vreau să ies cu mașina și cu viața mea.”

În timpul procesului însă, femeia s-a declarat că fiind și ea practic o victimă a lui Bonetta.

După condamnarea bărbatului a mai rămas în acest caz că judecătorii să se pronunțe și în ce privește soarta Margaretei Buffa, acuzată și ea de omor, în complicitate cu Carmelo Bonetta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`