O puștoaică a trecut milimetric pe lângă moarte după ce a fost implicată într-un accident rutier. Totul avea să se petreacă în comuna ieșeană Bivolari. Două autoturisme au intrat în coliziune, rezultând două victime
Un accident rutier stupid a făcut ca o adolescentă să ajungă în stare gravă pe patul de spital. Totul avea să se petreacă în comuna ieșeană Bivolari. Acolo, o femeie care conducea un autoturism a virat la stânga fără să semnalizeze, din câte se pare. Cel aflat în spatele ei a frânat brusc, iar un al treilea nu a mai fost oprit și a intrat în coliziune.
Culmea, mașina condusă de femeia care a virat la stânga nu a fost implicată în accident. Șoferița și-a continuat deplasarea în timp ce în urma ei a rămas dezastrul. Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgențe 112 și au cerut ajutor. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de prim ajutor. Din cele două autoturisme au rezultat patru victime, însă doar două au avut nevoie de îngrijiri medicale. A fost vorba despre un adolescent în vârstă de 14 ani și despre o adolescentă de 12 ani.
„A fost un accident rutier la Bivolari între două mașini din care au rezultat patru victime, doi copii, fată, pasager față dreapta, 12 ani, comatoasă, crize comițiale, băiat, 14 ani, contuzie toraco-abdominală. S-a dirijat echipaj TIM și echipaj tip B SAJ”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași, la scurt timp după producerea accidentului.
Dosar penal după ce o puștoaică a trecut milimetric pe lângă moarte
Polițiștii rutieri au preluat cazul, deschizând un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
„La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii ieșeni au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești, ce a avut loc pe DN 24 C, în localitatea Bivolari. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că între două autoturisme a avut loc o coliziune.
În urma impactului, două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Surse ale reporterilor BZI au precizat că oamenii legii ar fi discutat și cu șoferița care ar fi virat la stânga fără să semnalizeze. Rămâne de văzut cine va fi găsit vinovat în urma accidentului rutier în care o puștoaică a trecut milimetric pe lângă moarte.