O nouă poveste de succes și emoționantă cu un profesor din Iași, la un celebru liceu! Mirela Țibu (54 ani) este, din 1994, cadru didactic al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași! Aceasta a format generații și generații de tineri (predă din 1991) care în prezent au o carieră în IT sau în Robotică. Participantă în calitate de membru al echipei coordonatoare a României la Campionatul Mondial de Robotică, echipă care a câștigat marea competiție din Houston, Statele Unite ale Americii (desfășurată în perioada 20-23 aprilie), aceasta a avut parte de o surpriză fabuloasă
Un îndrăgit profesor din Iași de la un mare liceu are o poveste de succes și plină de emoții! Mirela Țibu (54 ani) este, din 1994 cadru didactic al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași! Aceasta a format generații și generații de tineri (predă din 1991) care în prezent au o carieră în IT sau în Robotică. Participantă în calitate de membru al echipei coordonatoare a României la Campionatul Mondial de Robotică, echipă care a câștigat marea competiție din Houston, Statele Unite ale Americii (desfășurată în perioada 20-23 aprilie), aceasta a avut parte de o surpriză fabuloasă. Un fost elev, după 27 de ani, a venit special să o revadă și să-i mulțumească la Houston.
Poveste de succes cu un îndrăgit profesor de la un celebru liceu din Iași!
Mirela Țibu predă Computer Science – Informatică – de 28 ani în cadrul Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”. Recunoaște că a ajuns aici printr-o întâmplare și că nu a anticipat ceea ce va urma.
„Da, după ce am studiat la Universitatea «Cuza», în 1991 am ales profesoratul iar, din 1994, predau la «Moisil». Pe atunci, nu aveam idee despre ceea ce înseamnă acest lucru… Imaginați-vă ce posibilități erau atunci, că Internet nu aveam și abia descopeream computerul! Și despre ce calculatoare vorbeam atunci… Am fost tentată să plec din țară, chiar să-mi schimb profesia doar că (munca la catedră) profesorii minunați care m-au format, colegii care m-au ajutat și, în special generațiile de copii pe care i-am avut la clasă mi-au dat energie și forță să merg mai departe”, marturisește prof. Mirela Țibu.
O întâlnire unică pe meleaguri americane
O mare surpriză pentru aceasta a fost întâlnirea, tocmai la Houston, Statele Unite ale Americii, cu un fost elev. Acesta a plecat de ani buni peste Ocean, aici având o carieră în IT și unde și-a întemeiat o familie.
„Ohh, da…! A fost un moment extraordinar. La acest Campionat Mondial, unde noi am luat Premiul I (lotul României), eu am avut parte de o întâlnire aparte. Într-o sală cu sute de oameni, cu echipe din toată lumea, a venit la mine un domn. Mi-a spus că e Radu și dacă-mi aduc aminte că l-am avut elev în 1995. Vă dați seama că, prima dată, nu mi-am amintit, dar când mi-a dat detalii, l-am reperat. Mi-a spus că a venit special să mă întâlnească… A fost ceva profund, ceva care m-a marcat și a fost o mare bucurie pentru mine. Asta arată că munca mea nu a fost în van”, povestește Mirela Țibu.
Un profesor învață mereu de la elevii săi, le oferă cadrul în care să poată fi liberi în a veni cu idei inovatoare
Mirela Țibu arată că un profesor învață mereu de la elevii săi. Le oferă cadrul în care să poată fi liberi în a veni cu idei inovatoare.
„Eu mereu învăț de la elevii mei. M-am bucurat enorm să văd, mai ales în cei doi ani de pandemie, că au avut inițiativă, că au venit cu idei, s-au organizat și au acționat. Eu nu vin decât cu cadrul, cu o atmosferă în care să poată crea, să aibă libertatea de a-și pune în practică ideile și proiectele. Sunt niște copii minunați, viitori lideri! Îmi place că se implică, sunt motivați să concureze cu cei mai buni, petrec ore întregi în atelierul de Robotică… Uneori stăm până dimineața, uităm și de mâncare… E fascinat să-i vezi cât de implicați și pasionați sunt”, arată Mirela Țibu.
Investiția în Educație, cea mai importantă strategie pentru o Națiune puternică
Profesorul din Iași a fost marcat de modul în care americanii investesc și dau atenție Educației.
„Am văzut ceea ce fac americanii și ce strategie aplică în Educație! Orice idee este susținută și se investește în ea. Dau mare atenție copiilor, încă de la nivelul claselor mici, îi pregătesc de mici, deoarece înțeleg ceea ce înseamnă acest lucru pentru viitor. Totuși, chiar dacă la noi totul e altfel, avem copii fabuloși și inteligenți, avem profesori care se dăruiesc și tocmai de aceea avem performanțe. Totuși, am putea regândi sistemul, am putea reașeza totul astfel încât măcar ai noștri tineri de succes să fie lăsați în pace, nu să li se pună bețe în roate… Avem copii foarte buni, care vor reuși în viață. Eu sper că unii dintre ei să facă asta în țară… Acum îi văd cum am dezvoltat proiectul «Dăruiește un Robot» și le oferă o șansă colegilor din mediul rural, de la școli din județ. Ei se implică în Educație, în bine”, spune prof. Mirela Țibu.
Dăruim valorile STEM (Ştiinţa, Tehnologie, Inginerie şi Matematică) pentru o Educaţie de viitor
De reamintit că, în perioada 2-3 aprilie 2022, s-a desfăşurat, la Bucureşti, etapa naţională a Concursului de Robotică „BRD-First Tech Challenge”, cea mai mare competiţie de robotică din România la care au participat aproximativ două sute de echipe formate din elevii din clasele IX-XII. Elevul Victor-Gabriel Tcaciuc din clasa a X-a de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi, membru al echipei CyLiis, a primit distincţia „Dean’s List Finalist” din partea organizaţiei „Naţie Prin Educaţie” şi va participa la etapa internaţională a competiției împreună cu coordonatorul echipelor de robotică – prof. Mirela Țibu.
Victor a fost apreciat pentru abilităţile de lider, capacitatea de a-şi îndruma coechipierii, echilibrarea competențelor tehnice cu cele non-tehnice, valorile şi principiile după care se ghidează în tot ceea ce face pentru dezvoltarea roboticii.
Echipa Peppers a LIIS, coordonată de prof. Mirela Țibu împreună cu mentorii Andrei Avram şi Cătălin Puricoi, alumni iniţiatori ai Atelierelor de robotică CyLiis
Echipa Peppers a LIIS, coordonată de cătreprof. Mirela Țibu împreună cu mentorii Andrei Avram şi Cătălin Puricoi, alumni iniţiatori ai Atelierelor de robotică CyLiis, a obţinut locul al III-lea la categoria „Think Award”. Această distincţie este oferită echipelor care demonstrează competenţe şi abilităţi complexe prin soluţiile ingenioase de construire a unui robot performant. Premiul III, „Inspire” (cel mai râvnit şi cel mai greu de obţinut din cadrul concursului BRD-FTC), completează panoplia rezultatelor remarcabile obţinute de echipa Peppers în sezonul 6, 2022.
Competiţia naţională de robotică „BRD – First Tech Challenge” a fost un prilej pentru membrii echipelor noastre de a interacţiona cu alţi elevi pasionaţi, mentori, profesori şi companii care fac eforturi extraordinare pentru educaţia STEM din România. Echipa Peppers a câştigat fiecare meci şi a obţinut locul 12 în clasamentul naţional. Mirela Țibu – coordonatorul echipelor de robotică, dar şi un antrenor al elevilor cu performanţe înalte în Informatică este un mentor, un dascăl inspirațional, un susţinător al inițiativelor elevilor şi un creator de scenarii de învăţare care stimulează creativitatea şi producerea de inovaţii.
Echipa Peppers de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” efectuează activităţi în comunitate care promovează importanţa investiţiei în Educaţie
Elevii de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi care activează în atelierele de robotică CyLiis, coordonate de către profesoara Mirela Ţibu, nu s-au oprit doar la construirea de roboţi performanţi şi inovativi, ci au continuat constant promovarea valorilor STEM, prin organizarea de activităţi în şcolile ieşene, contribuind la îmbunătăţirea calităţii educaţiei centrate pe dezvoltarea spiritului ştiinţific în România. În timp ce pregăteşte roboţi cât mai performanţi pentru a reprezenta excelenţa din Iaşi, echipa Peppers efectuează activităţi în comunitate care promovează importanţa investiţiei în educaţie şi a dezvoltării unor ramuri noi, precum Robotica, în România.
De câteva luni ei au decis să ducă pasiunea pentru lumea roboticii şi în şcolile din mediul rural. Elevii de la Peppers au lansat în noiembrie proiectul „Dăruieşte un Robot”, prin care echipa şi-a propus să strângă kituri de robotică pe care să le doneze unor şcoli din mediul rural pentru a le facilita conectarea la cunoştinţele şi resursele necesare dezvoltării roboticii. Totodată, liceenii au mers în şcoli pentru a oferi un laptop sau o tabletă unuia dintre elevii cu rezultate deosebite la învăţătură.
Echipa Peppers a contribuit prin proiectul „Dăruieşte un Robot” la facilitarea transferului către elevii din judeţul Iaşi a unor concepte de robotică
Echipa Peppers și-a propus să dezvolte copiilor pasiunea pentru domeniul ştiinţific.
„Pentru că noi credem că educaţia STEM e fundamentală pentru dezvoltarea profesională şi personală a tuturor copiilor de azi, echipa îşi doreşte să continuie proiectul în cât mai multe zone ale judeţului Iaşi, cu ajutorul finanţatorilor şi să contribuie astfel la motivarea şi sprijinirea pasiunilor tinerilor pentru dezvoltarea ştiinţelor. Atelierele de robotică CyLIIS sunt o experienţă complexă de învăţare, o lume în care ideile elevilor se transformă în roboţi. În acest spaţiu deschis, de învăţare vizibilă, îşi desfăşoară activitatea echipele de robotică CyLIIS şi Peppers, exersând proiectarea şi printarea 3D, aplicarea conceptelor de inginerie mecanică şi de electronică în construcţia roboţilor, a creativităţii în designul grafic şi, nu în ultimul rând, a abilităţilor de marketing, promovare şi management de echipă. Aici, elevii pasionaţi şi creativi transformă zi de zi LIIS într-un un reper al performanţei şi inovaţiei în educaţia STEM din România”, a conchis prof. Mirela Ţibu.
Peppers RO182 este una dintre echipele atelierelor de robotică CyLIIS, care a fost distinsă cu premiul „Connect-Motivate” în sezonul 2019-2020 şi premiul „Control” în sezonul 2020-2021. Toate acestea completează o poveste de succes cu un îndrăgit profesor de la un celebru liceu din Iași!
Felicitari dascalilor, elevilor si tuturor celor care contribuie la dezvoltarea tinerilor romani!
Felicitari!
Felicitari dascalilor si elevilor!
Doamnă profesor, nu v-am cunoscut personal deși ați fost cea de la care fiul meu a învățat informatică acum vreo 15 ani în urmă. Este IT-ist la Londra de ceva vreme, ca și mulți dintre foștii dumneavoastră elevi. Vă mulțumesc abia acum pentru că sunteți un om care știe cum să facă să crească aripi copiilor care au norocul întâlnirii cu dumneavoastră. Respect.
Din pacate a scazut drastic numarul celor care merg la scoala pentru a invata si nu doar pentru a avea de unde sa se intoarca acasa. Elevii au cu totul alte preocupari iar scoala a devenit doar un loc de intalnire pentru socializare. Pana la urma „scoala vietii” e la moda acum si nu ai nevoie de mai mult.