O partitură originală de Mozart a fost vândută. Provenită din colecţia scriitorului Ştefan Zweig, partitura scrisă în tinereţe de compozitorul austriac a fost vândută la Paris.
Suma obţinută pe aceasta a fost de 372.500 de euro, reuşind să îşi dubleze preţul de pornire. Aceasta era estimată la o sumă cuprinsă între 150.000 şi 200.000 de euro.
Partitura a fost scrisă de Mozart în anul 1772 la vârsta de 16 ani. Opera este o versiune unică a celui de-al cincilea şi celui de-al şaselea menuet.
O partitură originală de Mozart a fost vândută
„A fost o epocă în care geniul său începea să se afirme”, potrivit casei de licitaţii.
Manuscrisul, singurul dintre cele ”Six Menuets K.164” aflat în proprietate privată, a fost păstrat de sora sa, Maria Anna, la Salzburg.
După mai multe secole a ajuns în mâinile scriitorului Ştefan Zweig, un mare colecţionar de obiecte care i-au aparţinut lui Mozart.
Preţioasa partitură a fost scoasă luni la licitaţie în cadrul vânzării bibliotecii reputatului bibliofil elveţian Jean-Francois Chaponniere, decedat în în 2005.
Banii obţinuţi în urma licitaţiei vor fi destinaţi unor fonduri private destinate promovării muzicii în rândul tinerilor.
Cum a murit Mozart
Asupra morţii lui Mozart au circulat diferite variante. S-a speculat că ar fi murit din cauza febrei reumatice, a sifilisului sau a trichinelozei.
Probabil cauza morții lui Mozart trebuie căutată într-o boală contractată în timpul copilăriei sale.
Medicina modernă tinde spre o infecție cu streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat,. Ca urmare s-a produs o insuficiență cardiacă și care a antrenat și afectarea altor organe.
Speculațiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri.
Versiunea a devenit celebră și datorită filmului lui Milos Forman, Amadeus, care a câștigat nu mai puțin de 8 Premii Oscar.