Prima pagină » Local » O nouă zi de trafic infernal în Bucium. Lucrările continuă să blocheze orașul

O nouă zi de trafic infernal în Bucium. Lucrările continuă să blocheze orașul

20 aug. 2024, 09:10, 2 ,
în Local

Lucrările din zona Bucium continuă să creeze ambuteiaje. În fiecare zi traficul se desfășoară cu dificultate, iar cozile sunt kilometrice.

Primarul Mihai Chirica nu dorește să rezolve problema traficului rutier infernal.

Lucrări și la podul din Bucium

Lucrările de la podul din Bucium ar putea fi finalizate în maxim 2 ani de zile. Proiectul presupune modernizarea pasarelei Socola și are ca obiectiv reabilitarea pasajului și lărgirea carosabilului la cinci benzi de circulație. Două benzi de 3,5 metri lățime pe sensul Bucium – Socola și două trotuare pietonale de 2 metri lățime, însă vor crește gabaritul și clasa de încărcare.

„Sunt începute lucrările, se lucrează pe partea din intrados, pe partea de infrastructură. S-au făcut sondaje, expertize, s-au luat măsurile pentru grinzi, s-au contractat grinzile parțial, grinzile din beton care vor fi schimbate. Ne țin într-un fel pe loc măsurile impuse de calea ferată ca să putem da drumul la utilaje și deasupra, astfel încât, după ce vom construi drumul peste calea ferată, tot din banii municipiului Iași, vom putea să ducem și acest proiect la bun sfârșit. Este un nod foarte important, din punctul meu de vedere, atât pentru legătura dintre cartierul Bucium și restul orașului, dar și din punct de vedere al transportului de mărfuri, încât abordarea acestui proiect trebuie să fie foarte atentă. În maxim 2 ani, vor fi finalizate lucrările, dar fără deranjarea substanțială a traficului rutier. Motiv pentru care construim un drum peste calea ferată tangent cu pasajul Socola, astfel încât să suplinim deficitul de trafic prin scoaterea completă a structurii podului. Practic, dispare orice grindă de acolo, vor fi puse grinzi noi și se va reface în totalitate infrastructura podului”, a declarat Mihai Chirica.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *