Prima pagină » Actualitate » O nouă modificare în Codul Muncii. Angajatorul va fi obligat să facă asta
O nouă modificare în Codul Muncii. Angajatorul va fi obligat să facă asta

O nouă modificare în Codul Muncii. Angajatorul va fi obligat să facă asta

28 aug. 2024, 07:30, 1 ,
Mirela Gabriela Todosi în Actualitate

A fost anunțată o nouă modificare în Codul Muncii. Informații suplimentare ar putea fi introduse în Revisal, registrul general de evidență a angajaților. Acest proiect de lege prevede înscrierea în Revisal a nivelului și a specialității formelor de studiu absolvite de un salariat. Iată de ce angajatorul va fi obligat să facă asta.

O nouă modificare în Codul Muncii

Revisal este un registru general de evidență a angajaților, în care se găsesc toate contractele individuale de muncă ale tuturor salariaților unei firme, angajatorul având obligația de a înființa un registru general de evidență a salariaților și de a-l completa în timp real.

Noua lege din Codul Muncii obligă angajatorul să scrie nivelul şi specialitatea formelor de studiu absolvite ale angajatului, începând cu ultima formă de învăţământ obligatoriu.

Până la sfârșitul anului 2024 și salariații vor putea avea acces online la Revisal. Guvernul a aprobat încă din septembrie 2022 procedura de acces online a angajaților și a foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților (REGES sau aplicația Revisal). Accesul online al salariaților la Revisal va fi valabil până la 31 decembrie 2024, când va intra în vigoare un nou sistem informatic.

Lege nouă privind salariile românilor

O lege care va intra în curând în vigoare va obliga firmele să afișeze veniturile pe care le oferă în anunțurile de angajare. Angajatorii au început să afişeze venitul pe care îl oferă în anunţurile de angajare, iar specialiştii spun că firmele care sunt transparente au mai mult succes la recrutare. De asemenea, candidații sunt multumiți pentru că știu de la început cât vor câștiga. Uniunea Europeană a stabilit că, până la jumătatea anului 2026, grilele salariale vor fi la vedere. Mai mult, angajații vor putea să solicite informaţii despre veniturile colegilor. Măsura are scopul de a reduce discrepanțele salariale foarte mari. Românii sunt încântați de noua directivă și susțin că e mult mai bine să știe salariul de la bun început.

Codul Muncii din România stabilește obligații clare pentru angajatorii care își plătesc salariații în numerar. Remunerația este elementul principal care trebuie precizat în contractul de muncă. Patronilor le revine obligația să stipuleze clar valoarea salariului, data plății, informații privind efecutarea plății și modalitatea de plată.

Angajatorii au obligația de a arhiva statele de plată și alte documente justificative exact ca în cazul actelor contabile. În același timp, spre deosebirile de salariile livrate pe card, unde nu mai este nevoie de nici o dovadă, patronii sunt sfătuiți să pună angajații să semneze statele de plată odată cu ridicarea salariului. Lipsa dovezilor care să ateste plata salariilor este asociată cu neplata remunerațiilor și se sancționează în conformitate cu OUG 117/2021. Fapta se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei pentru fiecare angajat în parte căruia i s-a încălcat dreptul la renumerație cu mai mult de 30 de zile.

Se dorește stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată. Formula va fi stabilită fiind luate în calcul mai multe aspecte. Mai exact, va conta puterea de cumpărare, dar și nivelul salarial mediu brut, alături de productivitatea muncii. Pentru a combate discrepanțele salariale în UE, se dorește implementarea salariului minim european, inclusiv în România. România face parte din grupul țărilor cu venituri minime statutare, adică în grupul majoritar al statelor cu venituri reglementate prin legi sau statute. Din păcate, România nu se situează pe o poziție avantajoasă când vine vorba despre salariul minim garantat la nivel național.

Comentarii
  • La aeroportul iasi trebuie afisate salariile! 😁 Ca sa fuga candidatii mancand pamantul.. Mai bine te angajezi la kaufland la aranjat rafturile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
30 august 2024
30 august 2024