Prima pagină » National » O nouă linie de cale ferată în România. Iată când va fi gata proiectul
O nouă linie de cale ferată în România. Iată când va fi gata proiectul

O nouă linie de cale ferată în România. Iată când va fi gata proiectul

06 iun. 2024, 11:30,
în National

Ministrul Transporturilor a anunțat că se va inaugura o nouă linie de cale ferată în România. Trenurile vor circula cu 160 km/h. Iată când va fi gata proiectul.

O nouă linie de cale ferată în România

Sorin Grindeanu a anunțat că se lucrează la tronsul de cale ferată care leagă Curtici și Sighișoara. Trenurile vor circula cu 160 km/h, după ce linia va fi modernizată. Este vorba de 380 de kilometri de cale ferată care ar trebui parcurși în două ore.

,,Până la sfârşitul acestui an, de la Curtici până la Sighişoara se va circula pe o linie reabilitată, modernizată complet, care va permite viteza de 160 kilometri la oră.”, a declarat Sorin Grindeanu.

În schimb, altfel stau lucrurile când vine vorba de tronsonul dintre Sighișoara și Brașov.

,,Acolo au început acele săpături la cele două tunele între Caţa şi Apaţa. Au fost aduse cele două TBM-uri, acele maşinării mari care sfredelesc munţii. Mai trebuie să vină încă două. Acolo sunt în întârziere domnii de la acea companie. Am fost în urmă cu vreo cinci luni, o să merg şi în perioada următoare. Nu aş vrea să dau un termen, pentru că am evitat tot timpul când cei cu care am discutat nu au fost serioşi. O spun deschis, acel proiect are în acest moment un constructor care nu e serios şi să îmi iau eu angajamente în faţa oamenilor fără să am în spate un constructor serios, am evitat.”, a explicat ministrul Grindeanu.

Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a precizat că lucrările ar putea fi gata în anul 2026. ,,Undeva, în 2026, ar trebui să fie date în folosință, dacă lucrurile decurg normal și nu apar alte probleme.”

Octavian Movilianu, vicepreședinte PRO Infrastructura, este de altă părere. Acesta a precizat că lucrările sunt în mare întârziere. ,,În cel mai optimist caz, aici putem fi gata în vreo 3-4 ani. Avem și alte blocaje în alte puncte pe șantier.”

O altă problemă majoră vizează autostrada Comarnic-Brașov. Cea mai controversată autostradă din România s-ar putea face în parteneriat public-privat, iar pe această autostradă va exista taxă de acces. Această autostradă, așteptată de 30 de ani, nu a fost inclusă în finanțarea prin fonduri europene pentru că s-a atins plafonul maxim de finanțare. În schimb, se modernizează și calea ferată Predeal-București-Constanța. Modernizarea secţiunii de cale ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa, proiect de 500 de milioane de euro, va permite călătoria cu trenul din Bucureşti la munte şi la mare cu o viteză apropiată de cea cu care se merge în restul ţărilor europene. O sumă asemănătoare va fi alocată pentru lucrarea de la centura orașului Gura Humorului.

Cea mai frumoasă cale ferată din România

Calea ferată Oravița-Anina este considerată cea mai frumoasă cale ferată din România. Calea ferată este unică în lume, întinzându-se pe o distanță de 33,4 kilometri și străbătând 14 tuneluri și 10 viaducte.

Calea ferată Oravița-Anina este o perlă ascunsă a țării, adorată de turiștii pasionați de natură și de trasee spectaculoase. Traseul feroviar este spectaculos și străbate păduri dese, râuri sălbatice, stânci masive și panorame de basm. Cea mai frumoasă cale ferată din România străbate nu mai puțin de 14 tuneluri și 10 viaducte.

Bugetul.ro
Colac de salvare pentru sute de angajați din România. O mare companie austriacă preia frâiele unei fabrici intrate în insolvență
redactia.ro
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
Bugetul.ro
Cum arată noul Logan făcut de Dacia, care urmează să spargă toate barierele. Constructorul francez este optimist în legătură cu impactul noii mașini
a1.ro
ANPC a oprit 23 de tramvaie din circulație! Prima reacție a conducerii STB cu privire la neregulile identificate la fața locului
Playtech.ro
Bebeluș salvat în ultimul moment, în Iași. Înghețat, micuțul a fost auzit plângând
observatornews.ro
Ce a păţit Alin Borcan după ce a ieşit cu arma la poartă şi i-a ironizat pe mascaţi: "Hoţi cu cagule"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Zodia care va avea probleme în relație la începutul lunii aprilie. Astrele o pun la încercare
SportpeSurse
Relația apropiată dintre Anca Alexandrescu și Călin Georgescu, devoalată de un martor-cheie. Ce s-a întâmplat la ceas de seară
Playtech.ro
Cum albești rosturile de la gresie fără efort. Amestecul banal folosit în băile hotelurilor de lux
Dailybusiness.ro
Lidl le oferă clienților câte 300 de lei sub formă de vouchere. Produsele care pot fi achiziționate cu acești bani
RomaniaTV
Cum arăta Anamaria Gavrilă la vârsta de 20 de ani. Șefa POT, în vârstă de 41 de ani, e acum total schimbată!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
💔💔💔BOMBĂ în showbizul românesc! Încă un divorț de răsunet! Cele două vedete s-au separat după un mariaj de 13 ani!
redactia.ro
Imagini de colecție. Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă, acum 20 de ani
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`