Prima pagină » Actualitate » O mică piedică în calea uitării. La votul pentru primari
O mică piedică în calea uitării. La votul pentru primari

O mică piedică în calea uitării. La votul pentru primari

10 dec. 2019, 10:06,
Sorin Rosca Stanescu în Actualitate
Cum e mai bine? În două tururi de scrutin, cum a fost de la bun început? Sau într-un singur tur de scrutin, cum a decis Parlamentul în 2016? PNL a promis că va face schimbarea schimbării. Iar dacă are majoritate în Legislativ, atunci va avea câștig de cauză. Dar la moțiunea simplă de luni s-a dovedit că nu are această majoritate. Și, oricum, Constituția interzice o schimbare în timpul jocului. Dar tema rămâne valabilă pentru viitoarele alegeri. Până atunci însă, să limpezim o problemă. Cine trișează în această afacere?

Alegerea într-un singur tur de scrutin îl dă câștigător pe candidatul la Primărie, care din primul foc obține cele mai multe voturi. Dar, în felul acesta, PNL este în dezavantaj față de PSD, care în prezent are o treime în plus la numărul de primari și are toate șansele să-și mențină scorul. Dar marea problemă vizează Capitala. Dacă alegerile sunt într-un singur tur de scrutin, și partidele din arcul PSD nu sunt capabile să meargă pe mâna unui singur candidat, cel de-al doilea mandat al Gabrielei Firea este dinainte câștigat. Ori Capitala face muzica. Și această situație toarnă gaz peste foc.

A răspunde la întrebarea cum e mai bine, înseamnă de fapt a răspunde în prealabil la întrebarea prin ce sistem de vot într-un singur tur de scrutin sau în două se asigură o reprezentativitate mai mare a celui ales. Dar asta este de acum apanajul sociologilor și politiologilor. Pentru moment, pe mine mă preocupă altceva. Să stabilesc cine minte. Cine trișează în această afacere?

Doamna Raluca Turcan, un greu PNL, fost colaborator apropiat al lui Traian Băsescu, în prezent prim-vicepreședinte al liberalilor și al doilea om din Guvernul lui Orban cel Bun, între două exprimări agramate, uită cum a început fraza și pierde pe drum un întreg pachet de legi. Face luni o declarație, în care începe prin a anunța trei pachete de legi pentru care Guvernul își va asuma răspunderea, dar în final se referă doar la două. De aceea, nu exclud ideea ca pachetul de legi uitat să se refere între altele chiar la impunerea la locale a votului în două tururi de scrutin. Peste Constituție. În paranteză fie spus, trecând peste inepția asumării răspunderii nu pentru o lege anume, ci pentru pachete de legi foarte diferite, dacă Guvernul a decis trei asumări simultane, mă întreb dacă opoziția, adică PSD și cine o mai fi în jurul lui au posibilitatea de a introduce deodată nu una, ci trei moțiuni de cenzură. În logică liberală, răspunsul ar trebui să fie afirmativ. Cât încalcă liberalii Constituția, ar putea să o încalce și pesediștii. În schimb, în logica Legii Fundamentale, ceea ce se întâmpă e un sacrilegiu. Închid paranteza, remarcând că școala de la Moscova, care a pregătit-o pe Raluca Turcan, nu e tare nici în gramatică, nici în logică formală.

Și revin la disputa legată de alegerea primarilor. Klaus Iohannis, Ludovic Orban și alți grei, care se recomandă pe toate drumurile a fi liberali pur sânge, susțin că PSD, pentru a se transforma în partid stat, a forțat prin Parlament, într-un moment favorabil, schimbarea legii. Și astfel s-a ajuns la alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. E și nu e adevărat. Pentru a lămuri disputa și a pune o mică piedică în calea uitării, mă vă silit să fac o dezvăluire.

În a doua parte a anului 2015 și prima parte a anului 2016, Comisia de cod electoral din Parlamentul României a dezbătut între altele și posibilitatea alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin. Președintele Comisiei era un mai vechi și mai nou fruntaș liberal, Mihai Voicu. Din Comisie mai făcea parte și Paul Dobre, un alt liberal cu ștate vechi dar și cel mai vechi liberal dintre aceștia, Puiu Hașotti. Liberalii stăteau ferm pe poziții. În sensul neacceptării propunerii PSD, propunere susținută de UDMR, de schimbare a sistemului de vot, de renunțare a alegerii primarilor în două tururi de scrutin și promovare a alegerilor într-un singur tur. Erau neclintiți. Fermi. Dârji. Aproape talibani. Și deoadată, ca prin minune, totul s-a schimbat. Vajnicii luptători din rezistență pentru alegerea primarlor în două tururi de scurtin au rămas cu ochii în soare. Și au schimbat brusc macazul. Într-o noapte. În urma unei solicitări făcute de sus în ceas de seară.

Cine era mai sus? Mai sus, în primăvara lui 2016, era doamna Alina Gorghiu. Aceasta era președintele în funcție al Partidului Național Liberal. Pusă acolo și susținută de președintele în funcție Klaus Iohannis. Doamna Alina Gorghiu nu ieșea din cuvântul lui Klaus Iohannis. Iar liberalii nu ieșeau din cuvântul Alinei Gorghiu. Și, într-o seară, ce să vezi? Doamna Alina Gorghiu le telefonează liberalilor implicați în schimbările de cod electoral. Și le cere scurt pe doi să întoarcă macazul. Să voteze alături de PSD. Să susțină împreună cu PSD legea, în sensul alegerii primarilllor într-un singur tur de scrutin. Să reținem că PSD era la putere, în timp ce liberalii erau în opoziție. Veteranilor din Comisia de cod electoral nu le-a venit să creadă. Și, de aceea, neaccepând o poruncă prin telefonul fără fir, au căutat-o pe Alina Gorghiu. Aceasta, în calitate de președinte PNL, a confirmat. Și pentru a nu mai lăsa loc niciunui echivoc, le-a dat și un detaliu. A perfectat o înțelegere cu Ponta și cu Dragnea, în sensul schimbării sistemului de vot așa cum dorea PSD. Scurt pe doi.

Cine are îndoieli, nu are decât să-i ia rând pe rând la întrebări pe împricinați. Cu certitudine, aceștia vor fi sililți  să confirme întru totul această dezvăluire. Nu-i așa, Alina?

Ceea ce mi se pare de-a dreptul grețos este că suntem nevoiți să asistăm de luni de zile la tărăboiul pe care-l fac liberalii care se întrec în acuzații la adresa PSD, care – vezi Doamne – a vârât pe gâtul Legislativului alegerea într-un singur tur. Păi nu ar fi putut să o vâre dacă liberalii, conduși de la Cotroceni de Klaus Iohannis, nu căscau gura mare. Și nu numai că au căscat-o atât de mare, încât PSD-ul să le bage legea pe gât cu două mâini, dar, de la nivelul staff-ului PNL, au și făcut mari eforturi pentru ca, după ce și-au convins colegii vajnici liberali din Comisia de cod electoral, să-i lămurească și pe ceilalți din plen, stupefiați că trebuie să voteze, la ordin de sus, ceea ce niciodată nu și-au dorit. Cam asta e treaba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`