Un accident grav a avut loc, în urmă cu puțin timp, în Baia Mare. Un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina pe contrasens, direct într-o stație de autobuz unde oamenii așteptau troleibuzul.
În stația de autobuz se afla un băiat de 13 ani care aștepta troleul și a fost la un pas de moarte. Acesta a fost rănit la un picior, deoarece atunci când a văzut că se apropie mașina, a sărit din calea autoturismului care a intrat în stația de autobuz.
O altă victimă este chiar șoferul mașinii care a provocat accidentul, un bărbat de 57 de ani din localitatea Surdești. Acesta se află în stare gravă și i se aplică manevre de resuscitare. O altă persoană rănită este un pasager din mașină, în vârstă de 54 de ani.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje.
Un alt accident rutier grav a avut loc și la Iași
În localitatea Cristești din județul Iași a avut loc un accident rutier din care a rezultat rănirea a două persoane și decesul unui copil. Conform datelor existente, în accidentul rutier a fost implicat un TIR și un autoturism.
Accidentul s-a produs pe DN2 și la fața locului a acționat o autospecială de intervenție cu module de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, cu 8 subofițeri dar și o ambulanță de la SAJ.
Totuși, ajunși la fața locului, personalul abilitat a constatat faptul că, sub mașină este prin un copil în vârstă de 14 ani. Din nefericire, în pofida eforturilor depuse, personalul medical a constatat decesul.
„Echipajele sosite la locul intervenției, au constatat ca sunt 2 victime constiente, incarcerate, o victimă conștientă, neîncarcerată și un copil de 14 ani, decedat, prins sub autoturism. ” au transmis autoritățile.