În urmă cu puţin timp a avut loc un incident la Iaşi. Din primele informaţii deţinute de reporterii BZI.RO, o macara a agăţat mai multe fire de înaltă tensiune din localitatea ieşeana Leţcani. Vehiculul a rămas blocat pe calea ferată, după ce a rupt doi stâlpi.
La faţa locului se deplasează de urgenţă un echipaj E-on, poliţiştii rutieri şi un echipaj medical. Momentan nu se cunoaşte cauza producerii incidetului şi dacă s-au înregistrat victime.
UPDATE: Între localităţile Leţcani şi Dumeşti circulaţia a fost întreruptă. Macaraua a rupt stâlpii de alimentare.
Accident rutier în localitatea ieşeană Tomeşti. Trei maşini, implicate în coliziune
În urmă cu puţin timp s-a produs un accident rutier la Iaşi. Din primele informaţii, accidentul a avut loc în localitatea ieşeană Tomeşti. În cadrul incidentului rutier au fost implicate trei autoturisme.
După cum se poate observa în înregistrarea video, autoturismul marca Volkswagen nu a acordat prioritate de trecere la schimbarea direcţiei de mers maşinii care circulă regulamentar din partea opusă. Astfel, impactul nu a putut fi evitat intrând în coliziune şi cu un al treilea vehicul ce staţiona.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj medical şi poliţiştii rutieri. Momentan nu se ştie dacă în urma impactului s-au înregistrat victime.
O femeie, condamnată la închisoare după un accident rutier mortal!
O ieșeancă a fost condamnată cu executare, după comiterea unui accident rutier grav. Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis apelurile procurorilor, dar au respins apelul formulat de către Alexandra Oana Ozoreanu. Femeia a primit o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de închisoare, pentru ucidere din culpă
Magistrații din cadrul Curții de Apel Iași au admis apelurile procurorilor și au respins apelul unei femei acuzată de ucidere din culpă. Procesul femeii a început în urmă cu mai bine de 3 ani, după un accident rutier mortal.
„Instanța admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, de părţile civile şi de partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. împotriva sentinţei penale din 20 iunie 2019 a Judecătoriei Hârlău, sentinţă pe care o desfiinţează parţial, în latura penală şi în latura civilă. Rejudecând: înlătură din sentinţa apelată dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante aplicate inculpatei Ozoreanu Oana Alexandra. Contopeşte pedepsele principale aplicate pentru infracţiunile pentru care inculpata Ozoreanu Oana Alexandra a fost trimisă în judecată, în pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 2 luni de închisoare, care urmează a fi executată în regim de detenţie. Stabileşte culpa în producerea accidentului la 40 la sută pentru inculpata Ozoreanu Oana Alexandra şi la 60 la sută pentru victima Dumitru B.”, au menționat magistrații ieșeni.
Un impact mortal pe o stradă din județ, pe timp de iarnă: Alexandra Oana Ozoreanu a intrat în vizorul procurorilor
Alexandra Oana Ozoreanu a intrat în vizorul anchetatorilor în urmă cu mai bine de 3 ani. Conform procurorilor din Hârlău, impactul de la care a pornit acest dosar a avut loc pe 14 februarie 2017. În acea zi, victima, Dumitru B., se întorcea acasă de la un bar.
Pe drum, mergând pe șosea, a fost lovit de un autoturism despre care anchetatorii au menționat că ar fi fost condus de Alexandra Oana Ozoreanu. Pentru a demonstra că la volanul maşinii care l-a lovit pe bărbat se afla tânăra, anchetatorii au vizionat imagini de pe camerele de supraveghere din zonele apropiate celei în care a avut loc impactul.