Prima pagină » Local » O ieșeancă și-a dat în judecată propriul soț! Femeia cere daune considerabile de la bărbat, pe motiv că acesta ar fi jignit-o! Ce decizie au luat magistrații în ce privește acest conflict conjugal care a escaladat!
O ieșeancă și-a dat în judecată propriul soț! Femeia cere daune considerabile de la bărbat, pe motiv că acesta ar fi jignit-o! Ce decizie au luat magistrații în ce privește acest conflict conjugal care a escaladat!

O ieșeancă și-a dat în judecată propriul soț! Femeia cere daune considerabile de la bărbat, pe motiv că acesta ar fi jignit-o! Ce decizie au luat magistrații în ce privește acest conflict conjugal care a escaladat!

12 apr. 2021, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un conflict conjugal s-a mutat în instanțele de judecată. O femeie din Iași și-a dat în judecată propriul soț, pe motiv că ar fi jignit-o. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au respins însă acțiunea formulată de femeie

O femeie din Iași și-a chemat la bară propriul bărbat! Ieșeanca solicită despăgubiri consistente de la soț, pe motiv că acesta ar fi jignit-o! Totuși, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au respins recent acțiunea formulată de Elena D. în contradictoriu cu Ioan D.

„Instanța respinge cererea formulată de reclamanta Elena D. în contradictoriu cu pârâtul Ioan D. Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată”, au precizat judecătorii ieșeni.

Totuși, decizia nu este definitivă, aceasta fiind deja contestată de către ieșeancă. Acum, urmează ca magistrații din cadrul Tribunalului Iași să ia o hotărâre referitoare la acest conflict conjugal.

Femeia și-a dat în judecată propriul soț, după un conflict conjugal

Procesul dintre Elena și Ioan D. a început pe 10 octombrie 2018. Prin cererea înregistrată pe rolul instanței, ieșeanca a cerut obligarea propriului soț la plata sumei de 20.000 de lei, cu titlu de daune morale.

„Sunt căsătorită de mai bine de 42 de ani cu pârâtul, având împreună doi copii, în prezent majori. În toată această perioadă, am trăit sentimente de teroare, frică, am fost umilită, hărțuită, tratată ca o sclavă. Pârâtul a trăit doar pe bunurile și banii de la mine și de la părinții mei. Am suportat aceste tratamente până în luna august 2017, când am hotărât să merg în pădurea Cetățuia și să coc ardei cu soțul. Când am ajuns la parter, în cutia poștală era un preaviz de la E.ON cu privire la energia electrică, în legătură cu care pârâtul a început să-mi adreseze injurii și jigniri, spunându-mi că nu sunt în stare să fac o verificare a cutiei poștale, pentru ca, ulterior, să afirme că nu va mai vorbi cu mine și se va îngriji singur”, a povestit ieșeanca.

Femeia susține că era jignită și amenințată

Elena D. le-a mai relatat judecătorilor ieșeni că, de fiecare dată când vorbeau la telefon, soțul ar fi amenința-o și insultat-o, numind-o „nebună”.

„Au existat mai multe episoade în acest sens. Pe 18 noiembrie 2017, la ușă au venit doi agenți de Poliție, chemați de soț prin intermediul serviciului 112. După ce aceștia au plecat, constatând că au fost apelați fără motiv, a venit un paramedic, care mi-a spus că a primit o sesizare de la soț și acesta are cardul meu de sănătate și o scrisoare de trimitere la Institutul de Psihiatrie «Socola».

Pe 24 ianuarie 2018, în timp ce mă aflam în bucătărie, soțul a venit cu niște foi xeroxate, spunând pe un ton amenințător că pe acelea se aflau convorbirile mele. Pe 16 februarie 2018, soțul a recunoscut în fața polițiștilor de la Secția VI că s-a folosit de numărul meu de telefon pentru a-mi apela sora și prietenii sau a le trimite mesaje, poze, în scopul denigrării și intimidării și a dat numărul mai multor persoane, prieteni de-ai lui sau necunoscuți, pentru a o suna și a se da drept fiii mei sau apropiați ai acestora și a obține bani, invocând tot felul de motive”, a mai susținut ieșeanca.

Aceasta a adăugat că a făcut și o plângere la Poliție pe numele soțului ei pentru sustragere de documente și pentru relatarea faptelor false către un doctor.

Ce a spus soțul femeii în fața magistraților ieșeni

De cealaltă parte, Ioan D., soțul reclamantei, a depus depus o întâmpinare la dosar, prin care a cerut respingerea ca nefondată a cererii.

„Deși reclamanta invocă deteriorarea gravă și iremediabilă a relațiilor dintre noi, ea nu a cerut, totuși, desfacerera căsătoriei, cu acordarea unor eventuale daune compensatorii. Noi locuim în continuare împreună! În timpul căsătoriei, pe o perioadă de timp îndelungată, amândoi am realizat venituri înainte de pensionare. Soția mea a fost pensionată pe caz de boală, iar apartamentul în care locuim a fost dobândit prin cumpărare în anul 1991, de la statul român, fiind ulterior atribuit familiei, prin întreprinderea la care eu eram angajat”, a subliniat ieșeanul.

Acesta a adăugat că nu a încercat decât să-și ajute soția să-și protejeze starea de sănătate, în condițiile în care, încă de la începutul căsătoriei, aceasta ar fi avut manifestări comportamentale ce indicau disfuncționalități ale sistemului nervos, manifestate în diverse forme: tentative de suicid, tăierea lucrurilor sale, ardere cu fierul de călcat, episoade de depresie, spargere de obiecte. El a mai spus că femeia ar fi fost internată de mai multe ori la Institutul de Psihiatrie „Socola”, pentru nerespectarea tratamentului prescris, iar episoadele tensionate și conflictuale dintre cei doi s-au intensificat ca urmare a stării ei de sănătate, existând manifestări ce nu corespund unui comportament normal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 noiembrie 2024
15 noiembrie 2024