Irina Vlasov, o ieșeancă bolnavă de cancer, în vârstă de 35 de ani, aduce grave acuzații firmei VEO Iași, susținând că a fost dată afară din cauza situației ei medicale. Tânăra susține că se descurca foarte bine pe postul pentru care fusese angajată și reușea să-și îndeplinească cu brio targeturile, astfel a fost surprinsă să afle că a fost concediată. Reprezentanții firmei VEO Iași sunt cu totul de o altă părere, declarând că demiterea Irinei nu a avut niciun fel de legătură cu situația sa medicală.
În 2012, tânăra a fost diagnosticată cu boala Hodgkin (cancer limfatic), iar de atunci a avut trei recidive, urmând numeroase tratamente, operații, radioterapie și tratamente cu anticorpi. După doi ani în care părea că s-a vindecat complet, boala a recidivat din nou, astfel că Irina a fost nevoită să reia tratamentul cu anticorpi. Pentru a beneficia de tratament, Irina trebuia să lipsească de la muncă o zi, o dată la două săptămâni, și, crede ea, asta i-a supărat pe angajatori, care s-au decis să o concedieze.
Irina Vlasov, o ieșeancă bolnavă de cancer, a fost discriminată din cauza condiției sale medicale
Pe 2 februarie 2022, Irina Vlasov a semnat un contract de angajare pe perioadă nedeterminată cu VEO Iași. A stat o săptămână în training, iar după aceasta i s-a propus postul de sourcer, deși ea aplicase pentru postul de prospector. Irina susține că s-a obișnuit repede cu cerințele postului și își realiza targetul săptămânal fără niciun fel de probleme.
La începutul lunii martie, în urma unor analize, a aflat că se confruntă cu o nouă recidivă a bolii Hodgkin, de care suferea încă din 2012. Astfel, era nevoită să urmeze un tratament cu anticorpi, o dată la două săptămâni. Imediat ce a aflat vestea, Irina i-a prezentat situația team leader-ului său, spunându-i că o dată la două săptămâni va lipsi o zi de la serviciu, urmând să primească concediu medical, fapt cu care angajatorii au fost de acord. Chiar și după începerea tratamentului, Irina susține că a avut o singură săptămână în care a reușit să realizeze un target de 94%, în restul activității sale realizând un target de 100%.
La finalul lunii martie, Irina a avut o discuție cu team leader-ul VEO, urmând să afle că este concediată.
„Cu puțin timp înainte de încheierea programului, team leader-ul a vrut să purtăm o discuție privată. Mi-am dat seama că ceva nu e bine, deoarece avea niște foi în mână. În primă fază, aceasta mi-a zis «în ultima perioadă pari mai trasă la față, mai slăbită, cu condiția ta medicală, nu știu dacă o să reziști la stresul postului de prospector». I-am spus că eu acum sunt sourcer și nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fie prospector. M-ați mutat pe sourcer, ați spus că fac treabă bună și că aveți nevoie de bază de date și acum vreți să mă dați afară. După aceasta, team-leader-ul mi-a zis că baza de date este deja foarte mare, că firma are foarte mulți sourceri și puțini prospectori și efectiv m-a concediat. Consider că a fost discriminare! Dacă era doar vorba de baza de date și de faptul că firma nu mai avea nevoie de sourceri, îmi propuneau să mă facă prospector, deoarece aveam deja două luni în firmă, știam cum merge treaba. În plus, la scurt timp după concedierea mea, VEO a angajat alți oameni noi. Eu îmi doresc foarte mult să muncesc, simt că boala asta mi-a răpit zece ani din viață”, a declarat Irina Vlasov. Astfel, pe 30 martie, Irina semna cererea de demisie, urmând să-și încheie activitatea pe 31 martie 2022.
Concedierea sa, aparent fără motiv, i-a indignat pe colegii tinerei ieșence.
Reprezentanții VEO Iași: „Concedierea nu avut niciun fel de legătură cu situația sa de sănătate”
Irina spune că nu a găsit deloc înțelegere în compania în care a activat, deoarece ea ar fi putut lucra, cel puțin o perioadă, part-time, 6 sau 4 ore, sau chiar ar fi putut lucra de acasă. Jobul din cadrul VEO o ajuta pe tânără să se simtă mai bine, deoarece mergând la muncă nu se mai gândea atât de mult la problemele sale de sănătate.
Reprezentanții VEO Iași susțin că demiterea Irinei nu a avut niciun fel de legătură cu situația sa medicală, ci cu faptul că angajata nu reușea să atingă target-ele impuse de companie
„Angajata a fost evaluată și i s-a adus la cunoștință progresul ei în activitatea pe care o desfășura, iar rezultatele ei au fost foarte slabe. Și-a realizat targetul de 100% doar pentru că noi am avut niște «internshipi», care au lucrat pentru ea. În momentul când aceștia au terminat, ea a revenit la rezultate slabe, pe care le avusese și înainte. Concedierea nu a avut niciun fel de legătură cu situația sa de sănătate. Noi am știut de la început de situația sa și, totuși, i-am dat șanse și ocazii să se afirme și să demonstreze ce poate. Am înțeles situația ei, și-a luat zile libere câte a avut nevoie, dar și în zilele în care lucra nu putea să realizeze targetele, ea a știut de la bun început ce cerințe avem noi. Când obiectivele nu sunt atinse, se face o notificare, o a doua notificare, a primit aceste notificări, i s-a și trimis e-mail. În plus, era în perioada de probă, când putem oricând hotărî dacă omul este apt pentru postul pe care este angajat sau nu”, a declarat Ana Radu, manager VEO Iași.
Irina se luptă de zece ani cu cancerul, însă asta nu o împiedică să-și dorească un loc de muncă
Irina-Valentina Vlasov, tânăra în vârstă de 35 de ani din Iași, a fost diagnosticată pentru prima dată cu boala Hodgkin cu scleroză nodulară în 2012. Astfel, medicii au decis ca Irinei i se administreze șase cure de tip ABVD, urmând ca în iulie 2013, terapia să fie completată prin ședințe de radioterapie mediastinală.
În ianuarie 2014, boala a recidivat, moment în care se s-a apelat la terapia de salvare DHAP, cu recoltare de celule stem și realizarea auto transplantului de celule stem. La sfârșitul anului 2015, boala a recidivat, motiv pentru care în aprilie 2016, medicii îi administrează ieșencei un nou tratament, Brentuximab 80 mg. Administrarea se continuă o dată la trei săptămâni, realizându-se opt cicluri. Pacienta răspunde foarte bine la tratament, urmând ca la ultima tomografie computerizată (CT), efectuată în februarie 2018, masele reziduale să fie stabile. Irina a mers la control în noiembrie 2019, când evoluția sa era stabilă. Pacienta a efectuat un CT și în februarie 2020, confirmându-se absența maselor tumorale.
În iulie 2020, Irina a revenit la control, deoarece a observat apariția unei formațiuni la nivelul sânului drept. În urma efectuării ecografiei, se observă apariția la nivelul cadranului infero-extern, periferic, în contact cu mușchiul pectoral, existența unei formațiuni expensive, hipoecogenală, neomogenă, cu plaje lichide incluse, contur relativ net bilobat, fără semnal Doppler.
Formațiunea crește în dimensiuni, astfel că în luna septembrie se intervine chirurgical, la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, unde tumoarea este eliminată. În septembrie 2021, pacienta s-a prezentat la un consult, prezentând transpirații nocturne, dureri la nivelul grilajului costal hemitoracelui drept. În urma examenului clinic, s-a constat existența unei formațiuni tumorale de 2/2 de cm, pe grilajul costal, precum și o tumoare de 1/1.5 cm dispusă pe grilajul costal postero-superior. În noiembrie, CT-ul confirmă prezența maselor tumorale.
Astfel, pe 9 martie, pacienta începe tratamentul de imunoterapie Nivolumab 240 mg. Pentru a putea să meargă la tratament, Irina, ieșeanca bolnavă de cancer, trebuia să lipsească câteva zile de la muncă, fapt care, crede ea, că i-a făcut pe reprezentanții VEO Iași să o concedieze.
Societatea noastra bolnava si modul prin care suntem educati, intotdeauna parca am fost impotriva natiei umane. Si acum sa nu fiu magar, marlan sau egoist, dar am preferat sa-i ajutam pe refugiatii ucrainieni, decat sa ne dam o mana de ajutor semenilor nostrii, gen fatuca asta din articol. Vorbim de-un cancer, nu vorbim despre o banala boala. Puteau angajatorii sa o tina la munca, dar au refuzat. Romani tipici fomisti dupa cascaval (na, cam astea sunt companiile straine disperate dupa cascaval, cica multinationale).
In locul ei trimiteam un e-mail cu subiect si predicat firmei mama si explicam situatia medicala, cat si cea de la locul de munca si cred ca altfel stateau treburile.
Ma repet, cand o sa fim o societate educata, ne-bolnava, ne-comunista, cu picioarele pe pamant si nu asa de disperati dupa lovele, atunci vom fi si noi intradevar oameni si cu cei din jur.
Asta-i punctul meu de vedere asupra acestei spete/cauze.
O zi faina tuturor si nu uitati ceva, fiti oameni.
Vorba lui Horatiu Malaiele: Fi om !!
Ar trebui să se sesizeze ITM și sa meargă acolo în control pentru ca mai multe persoane au fost date afară fără nicio explicație și nimeni nu face nimic
Cum sa facă așa ceva? Chiar nu le este frica ca o să-i bată Dumnezeu! Ce inimă are managerul ăsta care a dat-o afară
Dau afară pe cine vreau eu. Suntem privați și facem ce consideram ca e mai bine pentru firma. Nici nu ne-a spus la angajare ca are cancer. Noi nu asociem numele cu toți bolnavii și puturoșii!
Doamne fereste! Ar trebuii ca autoritatile sa o ajute financiar. Ca vrea ea sa munceasca, bravo ei! Dar nu ar trebuii sa moara de foame din cauza bolii
In unele tari europene aceste persoane primesc minim 700 euro net ajutor social si gratuitati pe durata recuperarii medicale, deci nu trebuie sa munceasca. La noi ce primeste?
Pai i s-au trimis notificari, nu ati auzit ? In plus o persoana bolnava ca dumneaei ar fi bine sa se retraga singura, sa isi vada de tratamente, spitalizari , etc………………. O firma privata nu isi permite sa tina cazuri sociale medicale ……………….
pai dumneai poate cere ajutor social ………..
Ajutor social in Romania? Nici de hartie igienica nu ajung banii pe luna! Poate ar mai ramane ceva si de o paine pe saptamana.
daniela c spune sincer, asa-i ca lucrezi pe HR la VEO si te-au pus sefii corporatisti sa dai vreo 2 commenturi 🙂 ? … n-aveti pic de rusine
Managerii nu au inima…..nici Dumnezeu…..
Dorel, sunt perfect de acord cu tine, cu un amendament, comunistii nu si-au permis niciodata sa saboteze sau sa-si bata joc de vreun bolnav.
Pentru Bibi – In ziua de azi avem lideri de sindicat care urla: puteti crapa cu totii, ca nu-mi pasa de voi, pe mine ma interseaza doar persoana mea. Da, acesti oameni sunt bolnavi de rautate, sunt mutilati sufleteste, nu au constiinta, dar fac umbra pamantului degeaba.
Asta este lumea in care traim, din pacate
pentru Ana Radu, ati cerut ca cel angajat sa efectueze controlul medical la medicina muncii, asa cum prevede legea? Daca da, si bolnava nu a anuntat ca sufera de cancer, sigur ca poate fi sanctionata, insa moral, nu ai dretul sa o lasi fara un venit, mai ales cand vorbim de cancer. Concediile medicale, in cazul ei, in cazul bolilor grave, sunt platite de statul roman, nu de angajatorul particular. Cum adica, nu-ti poti permite sa tii ca angajat un bolnav de cancer? Mai mult, ai obligatia de a-l ajuta prin reducerea normei zilnice sau a programului de lucru.Sa va fie rusine. Sunteti niste lepre
poate intr-adevar e stress mult la jobul respectiv , ceea ce nu ii face bine , si-a luat concediu medical si firma sau compania nu i l-a platit ? persoana isi poate cauta un alt job
O persoana in Concediu Medical nu poate fi concediata. Bolnavii de Cancer au dreptul la Pensie de Boala si sunt scutiti de impozite. Rog ca doamna sa apeleze la un avocat pentru rezolvarea problemei cu care se confrunta. Multa Sanatate si Incredere ca totul se rezolva.
Companie de 2 lei si 20 de bani.
Lucrez si eu intr-o multinationala si am mai auzit de aceasta firma. Nu e nimic de capul ei….
In loc sa gaseasca o solutie pentru aceasta angajata, au ales calea cea mai simpla, sa o concedieze.
interesant
Corporate Social Responsability la maxim. Bravo VEOricilor si VEOreilor!
Pai ce ati vrea? Sa se transforme in companie de ajutor social ? Nu o fi singura concediata , daca lucreaza altii pentru dansa , ce ar putea face vomoania?????? Sa se faca de ajutor social . ……
Societate bolnava
Am lucrat in aceasta multinationala si am avut o experienta oribila. Mi-am sacrificat sanatata, familia, am dat 110%, am avut rezultate, dar am fost concediat cu cotul in coaste. La fel si multi dintre colegii mei. Ar trebui deschis proces colectiv impotriva lor. Nu renuntati la drepturile voastre.
Mai jos doar una dintre sutele de pareri negative de pe undelucram.ro
Madalina85 Miercuri, 16 Mart 2016
Buna,
Momentan sunt angajata pe un post pe departamentul comercial in cadrul acest grup de firme.
Cand ma refer la grup de firme vreau sa precizez ca la VEO WORLDWIDE SERVICES te angajeaza in functie de departamentul si orasul in care esti la una din cele 23 de firme pe care le-au infiintat anul trecut pentru 2 motive din punctul meu de vedere : angajatii sa nu poata infiinta un sindicat sau incheia contract colectiv de munca si pentru a impartii profitul astfel incat sa pacaleasca statul Roman si sa nu plateasca impozit pe profit.
Firmele acelea sunt : AFI SOLUTIONS SRL, ALL FINANCES SRL, AXUS SRL, CONSYS INTERNATIONAL SRL, DARE INTERNATIONAL SRL, DAVANTAGE CONSEIL SRL, DOT PROFESSIONAL SRL, EVO SOLUTIONS SRL, HR EXPERT SRL, ICS IT SRL, IMOBILIARE SAV SRL, INK SOURCING SOLUTIONS SRL, INTERNATIONAL TRADING SERVICES SRL, MAG ARAD SRL, NEO DISTRIBUTION SRL, ONE RECRUTEMENT SRL, OZEOL SRL, ROSTOC DEAL SRL, SUPORT SOLUTIONS SRL, VEO WORLDWIDE SERVICES SRL, VKS SERVICES SRL, WIND SERVICES SRL, ZOOM CORPORATION SRL.
Odata cu semnarea contractului individual de munca care poate fi pe perioada nedeterminata sau determinata se semneaza si un act aditional la fisa postului prin care filma isi rezerva dreptul de a concedia angajatul in cazul in care acesta nu isi atinge in mod constant target-ul lunar.
Probabil ca cine a fost deja la interviu stie ca prima luna este o perioada de formare cu cei de la DARE, ei bine ce nu stiti este ca mai nou daca dupa acea perioada de formare vreti sa demisionati sunteti datori firmei cu 185 euro/zi de formare profesionala daca nu stati un minim de luni angajati….faceti voi calculele.
Sa zicem sa v-ati angajat si au trecut si cele 90 de zile de perioada de proba, ei bine dupa aceea incepe adevaratul show….presiune pe target, se iau decizii manageriale care va impacteaza si nu vi se comunica, pleci in delegatii, saloane si abia iti ajunge diurna (care trebuie justificata pana la ultimul banut).
Firma are asteptarii mari in ceea ce priveste implicarea ta (ore suplimentare – neplatite, sambete – nerecuperabile) iar la cea mai mica nemultumire manifestata de catre angajat esti bagat in sedinta si ti se faciliteaza drumul spre usa….
In consecinta daca sunteti o fire mai camicaze si ii plac „provocarile” extreme isi sugerez sa te convingi singur.
Cine e la conducerea VEO?
Cine trebuie sa raspunda pentru atrocitatile pe care le comit?
Aceste Societăți cu tactici ilegale prospera tocmai pentru că avem o societate coruptă!
Peste tot pe unde mergi să faci sesizări dai de incompetenți!
La Comisariatul județean pentru protecția consumatorilor am făcut trei sesizări și nu erau în stare să înțeleagă ce însemna un contract.
Într-o altă problemă, tot la acești incompetenți, nu știau ce să facă și au lăsat sesizarea nerezolvată.
Cu îndrumare spre instanta de judecata.
În Primărie sunt la fel de inconpetenti.
La Finanțe, pe la Casa de Sănătate, prin Prefectură, la Casa de Pensii, mai peste tot am dat peste mulți astfel de incompetenți, care este clar că au ajuns acolo doar prin corupție.
Societatea este bolnavă, din cauza acestui cancer masiv!
?
Exceptand doamna Irina , stau astea in corporatii ca sclavii pentru niste bani mai multi , nu stiu sa schimbe un bec sau o teava de la baie , femeile is machitoare , baietii is drogangii , vai de capul lor !
Si doamna Ana Radu (manager VEO) cand ii angajati nu le dati un interviu? Le faceti contract de munca dupa un interviu ca sa ii concediati apoi? Sau e un malaxor si intra cu miile ca sa ii testati „in real time”, pe timpul si nervii lor, ca sa ramana 3% care va convin si restul ii trimiteti acasa? E corect fata de oameni?