Mihaela Rusu a înființat o plantație cu trandafiri de Damasc în 2014, în satul natal din județul Botoșani. Ieșeanca a muncit 23 de ani la CUG și după ce acesta a fost închis, a investit toate economiile într-o afacere care să ducă mai departe tradiția din familie. Produsele sale sunt la mare căutare și an de an s-a dezvoltat, obținând și atestatul de producător tradițional
Mihaela Rusu, în vârstă de 53 de ani, a muncit aproape toată viața la Combinatul de Utilaj Greu (CUG). După ce acesta s-a închis, s-a gândit că ar fi momentul ideal să facă ceea ce își propusese de mai mulți ani, dar nu reușise. Cu toți banii economisiți, 3.000 de euro, a înființat în anul 2014 o plantație cu trandafiri de Damasc, pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați. Spune că a vrut să ducă mai departe tradiția bunicilor.
„Am crescut cu dulceața de trandafiri a bunicilor din satul Iorga, comuna Manoleasa, din Botoșani, unde se află acum și plantația de trandafiri. Povestea mea e următoarea: am lucrat 23 de ani la aprovizionare și ca tehnician la CUG. După ce s-a închis, am înființat plantația. Voiam să lucrez în natură și ceva al meu. Am fost la o plantație din județul Brașov și acolo am văzut o plantație cu trandafiri de Damasc. Am luat trandafirii din Bulgaria, soiul Rosa Damascena. Am înființat plantația cu aproximativ 3.000 de euro, toți banii economisiți, și am reușit să amortizez cheltuiala. Pe parcurs, au apărut alte investiții. Fiecare avea o tufă de trandafiri și făcea dulceață. Tot ce câștigam reinvesteam în ce aveam nevoie pentru producție. De exemplu, anul acesta vom înființa un sistem de irigații”, spune Mihaela Rusu, producător din Iași.
Mihaela Rusu, producător: „E ceva special în aer când muncesc în plantație”
Pe plantația din Botoșani sunt 500 de butași care au o producție medie de 1-1,5 kilograme de trandafiri, pe butaș. Mihaela petrece câteva luni pe an pe plantație, unde se ocupă de cules și producție. Primele petale le culege de la jumătatea lunii mai.
„Perioada recoltării este de la 5 la 10 dimineața și este cea mai importantă, pentru că petalele se usucă la soare, iar pentru a folosi petalele, acestea trebuie să fie proaspete. Eu sunt în plantație din luna mai până în septembrie. Totul se face manual, iar la cules mă ajută niște fete din sat, liceene care vor să mai câștige niște bani de buzunar cât sunt în vacanță. Ele vin pe la ora 7-8 dimineața. Trandafirul e mai puțin bogat în ulei față de lavandă, dar este la fel de benefic. Pentru 100-200 de grame de ulei folosesc 100-200 de kilograme de petale. Ies cantități mici și floarea trebuie să fie proaspătă. Noi, imediat ce culegem floarea, o și folosim la producție. Nu e o plantă pretențioasă, iar în perioada înfloririi se simte un parfum intens de la distanță. Vecinii care locuiesc în preajma plantației apreciază mirosul și știu când fac dulceața. E ceva special în aer când muncesc în plantație”, explică Mihaela Rusu.
Ieșeanca a atestat 3 produse tradiționale, respectiv dulceața, oțetul și siropul de trandafiri
Antreprenoarea face 5 produse prin metode manuale, care se vând cu prețuri cuprinse între 18 și 23 de lei. Produsele au diverse întrebuințări și spune că rețetele folosite sunt de pe vremea bunicilor, de aceea a obținut atestate tradiționale pentru 3 dintre ele.
„Dulceața este făcută după o rețetă din familie, de la bunicii mei, care a fost și atestată tradițional. În 2016 am primit această certificare. Ceaiul de trandafiri este recomandat persoanelor cu diabet, care au aciditate gastrică. Dulceața de trandafiri conține doar petale de trandafir proaspete, zahăr, apă și sare de lămâie. Mai am atestate tradiționale și pentru siropul și oțetul de trandafiri. Alte două produse din trandafiri sunt ceaiul și apa pentru piele. Oțetul poate fi utilizat ca produs alimentar sau cosmetic și este plin de antioxidanți, fiind catalogat unul dintre cele mai bogate produse în antioxidanți, după fructele de pădure. Apa de trandafiri este un produs cosmetic puternic antirid. Reglează PH-ul și poate fi utilizată inclusiv pe pielea copiilor, în cazul unor alergii sau răni minore”, spune Mihaela Rusu, producător din Iași, fondator Deliciul Mihaelei.
O altă afacere de succes, prezentată de reporterii BZI în edițiile anterioare, este o plantație cu lavandă din comuna Sinești deținută de trei prieteni.
Numărul clienților care cumpără produse din trandafiri a crescut anual, atât persoane fizice, cât și juridice
Mihaela spune că trandafirul este o plantă la fel de benefică precum lavanda, însă nu este suficient promovată. Dacă numărul producătorilor din țară ar fi mai mare, și interesul ar crește. De asemenea, tot mai mulți clienți caută produsele românești, locale.
„Despre lavandă se vorbește mult și se promovează, însă și trandafirul are multe beneficii, dar puțină lume știe. Comenzile sunt din țară și din străinătate. Clienții din București care cumpărau de la bulgari, acum cumpără de la mine. Spun că dulceața mea este mai parfumată și mai puțin dulce. Vreau să extind colaborarea cu diverse magazine și în Ardeal, pentru că acolo, cei care știu de dulceață, au cumpărat tot de la bulgari.
În această țară s-au dezvoltat multe plantații cu trandafiri și lavandă, iar unii producători, pentru profit, nu mai vând produse naturale. Clienții au taxat aceste derapaje și de aceea se îndreaptă spre alți producători din țară. Vor tot ce e natural și e de la noi. Am vândut pachete și pentru corporații, firmele care vor să le facă angajaților cadouri de Crăciun. Am început colaborarea cu o doamnă care face ciocolată cu petale de trandafir”, mai spune Mihaela Rusu, producător.
Reporterii BZI au arătat recent, într-o ediție anterioară, cum cofetarii și patiserii din Iași pregătesc pachetele cu produse locale pentru angajații multinaționalelor.