Prima pagină » Local » O greșeală ce putea fi făcută de orice femeie însărcinată a semănat teroare într-o familie din Iași. Bebelușul mult așteptat a murit la două zile de la naștere chiar în mâna medicilor
O greșeală ce putea fi făcută de orice femeie însărcinată a semănat teroare într-o familie din Iași. Bebelușul mult așteptat a murit la două zile de la naștere chiar în mâna medicilor

O greșeală ce putea fi făcută de orice femeie însărcinată a semănat teroare într-o familie din Iași. Bebelușul mult așteptat a murit la două zile de la naștere chiar în mâna medicilor

30 aug. 2021, 02:00,
Andreea Pădurescu în Local

După ore de sacrificiu, copilul născut prematur la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași care cântărea doar 800 de grame s-a stins din viață. Acesta era prea mic și nu a avut putere să mai lupte. Medicii care au încercat să-l salveze au plâns când au auzit vestea tristă. Mama acestuia, o tânără de 35 de ani din județul Iași, a ajuns la Spitalul „Sfântul Spiridon” în stare foarte gravă, cu ruptură de uter. Medicii au fost nevoiți să intre de urgență în sala de operație, deoarece aceasta a pierdut 5 litri de sânge

O tânără din Iași trece prin clipe greu de imaginat. În urmă cu trei zile, femeia de 35 de ani, însărcinată, a fost la un pas de moarte. O echipă de șapte medici a intervenit de urgență petru o salva pe ea și pe copil, după ce aceasta a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon”, cu o ruptură de uter și hemoragie masivă abdominală. Femeia a pierdut 5 litri de sânge.

Această complicație a apărut în urma a două operații de cezariană anterioare. După mai multe ore petrecute în sala de operații, copilul a fost scos la timp, viu, dar cântărea doar 800 de grame. A fost internat la Maternitatea „Cuza Vodă”. Medicii erau rezervați cu privire la evoluția lui de sănătate pentru că era foarte mic. La aproximativ două zile de la naștere, sâmbătă-seara (28 august 2021), copilul s-a stins din viață. Echipa medicală care a luptat până în ultima clipă să îl salveze a plâns când micuțul a pierdut lupta cu viața. Mama este bine, stabilă hemodinamic.

„Din nefericire și cu tristețe vă spun că am primit o veste cumplită, care ne-a șocat pe toți. Tocmai am fost anunțată că a murit aseară copilul de 800 de grame. Era atât de mic, dar am sperat mereu că se va face bine. Din păcate, nu a mai putut să lupte. Ne-a întristat pe toți această veste. Mama celui mic este internată în continuare în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului «Sfântul Spiridon». Aceasta este stabilă, însă mai rămâne sub supravegherea medicilor”, a declarat ieri dr. Monica Holicov de la Maternitatea „Cuza Vodă”.

Tânăra mamă a mai pierdut un copil care a decedat după trei zile de la naștere

Ieșeanca trece a doua oară printr-o astfel de situație, doar că de data aceasta era să își piardă și ea viața. Tânăra mai are acasă încă un copil, pentru că la cea de-a două operație de cezariană copilul a murit. A născut la termen, însă a treia zi, bebelușul a murit. Aceasta povestește că nu știe nici acum motivul decesului celui mic. Nu doar cele două cezariene au dus la ruptura de uter. Femeia a făcut efort și a muncit pe tot parcursul sarcinii.

„Femeia este din mediul rural. Pe lângă faptul că a avut două cezariene, care au lăsat cicatrici, un alt motiv care a adus-o în situația aceasta a fost că a muncit. Fiind de la țară, a făcut treabă prin curte, a ridicat, s-a forțat. Munca i-a pus viața în pericol. Ea ne-a spus că a muncit pe tot parcursul sarcinii și mi-a povestit că, atunci când i s-a făcut rău, căra ceva greu și a simțit o durere bruscă. Atunci a fost momentul în care i s-a rupt uterul. Una din cele două cezariene a fost cu copil mort. La cea de-a doua intervenție chirurgicală, copilul i-a murit a treia zi de la naștere. A zis că nici ea nu știe de ce a murit. Viața i-a fost pusă în pericol pentru că putea să moară”, a spus dr. Monica Holicov.

Medicii ginecologi au fost chemați de urgență la Spitalul „Sfântul Spiridon”

Amintim că femeia a ajuns vineri, 27 august 2021, în stare foarte gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon”, cu ambulanța. În urma primelor investigații s-a crezut că pacienta are o ruptură de splină, însă au chemat și specialiștii de la Maternitatea „Cuza Vodă”, pentru a o evalua, aceasta fiind și însărcinată. Aceștia și-au dat seama că este vorba despre o ruptură de uter și au intrat de urgență în sala de operație. Copilul a fost scos viu, iar mama era bine.

„A fost o rupere de uter, fără naștere declanșată, ceea ce este un caz foarte rar, iar motivul a fostcă mai avuse două cezariene. În urma celor două intervenții chirurgicale mai vechi, era acolo o cicatrice uterină, care s-a rupt. Suspiciunea inițială a fost de ruptură de splină, pentru că deși ea a spus că nu are traumatism, iar ruptura uterină nu se vedea, deoarece era foarte mică, a pierdut mult sânge.

A pierdut aproximativ 5 litri de sânge în burtă. A fost o echipă de șapte medici chirurgi. Intervenția a avut loc la Spitalul «Sf. Spiridon», pentru că acolo a ajuns cu ambulanța. Colegii de acolo ne-au chemat pe noi să ne dăm o părere și am hotărât să intrăm în sala de operații, pentru că era vorba despre o ruptură de uter, dacă era altceva, interveneau ei. Am chemat neonatologia acolo pentru a prelua copilul. Situația a fost la limită între avort și naștere, deoarece pacienta era însărcinată în 27 de săptămâni. La 27-28 de săptămâni se consideră o limită”, a precizat medicul de obstetrică-ginecologie.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
Zodiile cu noroc scris în stele în iulie 2025. Totul se schimbă în favoarea lor
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Ce diferență de vârstă există între Victor Ponta și noua iubită. Cine este Cristina Petrovici
Playtech.ro
Anunţul momentului despre soţia lui Ion Iliescu! Toţi se aşteptau ca el să cedeze primul! Ce se întâmplă cu Nina, vestea a...
observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii de Sf. Petru şi Pavel. Ce e bine să facem în 29 iunie pentru a fi feriţi de rele
Playsport.ro
De ce să lași un pahar și o bucată de hârtie în chiuvetă când pleci în vacanță? Este cel mai...
Evz.ro
Combinația letală: caniculă și furtuni. Avertizări de la ANM
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Simțim că sunt 50°C afară, dar meteorologii spun că sunt doar 35°C. Ce este, de fapt, temperatura resimțită
Dailybusiness.ro
Toleranță ZERO pentru absențele nemotivate ale medicilor din spitalele publice
RomaniaTV
Corina Caciuc, ironizată pe internet pentru că-și editează excesiv pozele. E total diferită față de cum e în realitate: Dacă n-ai job, este și retușatul pozelor o activitate în sine
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
PRIMELE declarații ale Elenei Udrea, după decizia judecătorilor. A început să plângă în fața magistraților: Munca a fost grea, am spălat toalete
redactia.ro
Povestea de dragoste dintre ministrul Finanțelor și o îndrăgită cântăreață de muzică populară. Ce diferență de vârstă există între eiv
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iunie 2025
27 iunie 2025