O fostă angajată a BCR a fost salvată de leucemie de un necunoscut. Fiind diagnosticată cu o formă gravă a bolii, singura ei șansă era un transplant de celule stem. După transplant a fost declarată vindecată și trăiește cea mai frumoasă poveste
Elena Grierosu a fost diagnosticată în anul 2011 cu leucemie acută mieloblastică.
„Totul a început cu o stare de oboseală”, își amintește femeia.
O iubitoare a florilor, o împătimită a grădinăritului, a pus inițial starea de oboseală pe seama activităților sale prin jurul casei. S-a odihnit o vreme, dar începea să slăbească. Devenea din ce în ce mai neputinciosă. Într-o zi, a observat că pe corpul ei apăruseră niște mici vânătăi. Nu s-a gândit nicio secundă că acesta avea să fie primul semn că suferă de o boală care ucide mii de persoane. Un set de analize făcut la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași a îngenunchiat-o. A aflat că are leucemie, o formă de cancer a sângelui sau a celulelor sangvine.
În anul în care a aflat că suferă de cancer a rămas și fără locul de muncă de la bancă
Elena Grierosu este fostă angajată a BCR. În anul 2011, reprezentanții băncii au făcut restructurări, iar femeia a rămas fără loc de muncă. Activă de fire, implicată în meseria ei, vestea că și-a pierdut locul de muncă a întristat-o nespus. A încercat să treacă peste și a refulat în activitățile gospodărești.
„Pupam florile toată ziua, mă bucuram de familia mea. Grădinăream și încercam să caut frumosul în orice, cu toate că mă afectaseră enorm cele întâmplate la locul de muncă. În ultima perioadă, cu vreo câteva săptămâni înainte de a fi diagnosticată cu leucemie, începeam să mă simt din ce în ce mai slăbită. Oboseam și când urcam scările. Mă gândeam că e din cauza faptului că sunt activă prin jurul casei”, își amintește Elena Grierosu.
„Doamna doctor a venit în salonul meu, s-a așezat în genunchi și mi-a spus că am leucemie”, spune Elena Grierosu
Într-o lună de zile, Elena a slăbit 11 kilograme. Familia a început să se îngrijoreze și a insistat ca femeia să meargă la un control. Într-o dimineață, s-a prezentat la spital și și-a făcut un set de analize. Aștepta rezultatul pe care urma să-l primească a doua zi. Fiica ei, văzând că Elena se simte din ce în ce mai rău, a dus-o la spital.
„Am ajuns la UPU și mi-am făcut analizele. Am așteptat câteva ore rezultatul, iar o doamnă doctor a venit la mine în salon și mi-a spus că trebuie să le repet, pentru că ceva nu este în ordine. Mă speriasem puțin, dar m-am încurajat că nu poate fi nimic grav, pentru că nu avusesem niciodată vreo boală. În alte câteva ore, aceeași doamnă doctor a revenit în salonul meu, s-a așezat în genunchi și mi-a spus că am leucemie. Mi-a spus că se vindecă, dar eu știam că nu e așa”, mai spune Elena Grierosu.
Elena, femeia frumoasă și îngrijită, s-a transformat complet într-un an: „Mi-a căzut părul de 3 ori”
După ce a fost diagnosticată cu leucemie, Elena a făcut ședințe de chimioterapie timp de un an de zile. Dintr-o femeie frumoasă, care se bucura de flori, de soare și trăia fericită alături de familia sa, într-un an de zile, chipul ei era de nerecunoscut. Soțul ei, omul care i-a jurat iubire eternă, i-a fost mereu alături și, lângă patul din salonul de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, Elena avea mereu un umăr pe care să-și verse lacrimile.
„Mi-a căzut părul de 3 ori. Chiar râdeam că doctorița spunea că-mi va crește părul creț și colorat și așa a fost. A fost un an greu, un an în care stăteam mai mult în spital decât acasă. Vedeam pacienți scoși pe targă, înveliți într-un cerșaf alb, oameni care s-au stins și și-au lăsat familia îndurerată. Eu nu voiam să-mi părăsesc soțul și copila. Mai aveam de scris povești împreună”, adaugă Elena Grierosu.
A plecat în Israel pentru că în România nu-și putea face transplant de celule stem, singurul tratament care o putea salva de la moarte
Într-o zi, așa cum povestește Elena, a aflat că singura ei salvare de la chinul la care a fost supusă după ce a fost diagnosticată cu leucemie poate fi un transplant de celule stem. În România, la acea vreme, nu se prea făcea acest tip de intervenție. A plecat în Israel. Și-a făcut bagajele, și-a prins soțul strâns de mână și a plecat către țara în care viața ei ar fi putut fi salvată. Nu știa dacă va reveni acasă. Și-a sărutat fiica pe creștet și i-a promis că va fi bine.
„Am ajuns în Israel. Acolo beneficiam de transplantul de celule stem, decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate din România. Am stat acolo 5 luni de zile. Am cheltuit mii de dolari pe cazare și masă. Am început pregătirile necesare pentru transplant și am așteptat ziua în care voi beneficia de această intervenție”, mai spune Elena Grierosu.
Elena a fost cazată în Israel, cu 10 români cu leucemie: „Din 10 au rămas doar 3. Au murit cu toții după ce și-au făcut transplantul de celule stem”
Elena își amintește cu groază de momentele petrecute în clinica din Israel:
„Era un pat în colțul salonului. Pe acel pat mureau cei mai mulți bolnavi cu leucemie”. Cea mai mare frică a ei era să nu ajungă pe acel pat. Se simțea din ce în ce mai rău, din ce în ce mai slăbită și se ruga la Dumnezeu să nu fie ea următoarea. „Îmi amintesc că erau mulți români cu leucemie veniți în Israel pentru transplant de celule stem. Din 10 persoane, majoritatea tinere, cât am stat eu acolo, au rămas doar 3. Au murit cu toții după ce și-au făcut transplantul de celule stem. Organismul lor nu accepta acest transplant. S-au zbătut cât s-au zbătut până n-au mai fost. Era chiar un băiat care a murit imediat după ce și-a celebrat ziua de naștere. Azi l-am văzut, mâine nu mai era”, adaugă Elena Grierosu.
Cuvintele Elenei pe patul de spital: „Doamne, ajută să se distrugă tot ceea ce e rău din mine și să rămână doar ce e bun”
A venit mult așteptata zi: operația de transplant de celule stem. Elena povestește că se uita la punga cu sânge și-și ruga fiecare celulă din corp să primească cu bine transplantul.
„Aveam o voință de fier. Nu am vrut să accept ideea că aș putea muri. Mă uitam la punga cu sânge și-mi spuneam: Doamne, ajută să se distrugă tot ceea ce e rău din mine și să rămână doar ce e bun. Îmi spuneam mereu hai că poți. Am stat conștientă pe toată perioada transplantului și m-am rugat. În același timp, în România, familia mea se ruga pentru mine. La scurt timp după, am fost externată și declarată vindecată”, spune Elena Grierosu.
Un necunoscut din Germania i-a salvat viața: „Fără el, acum poate nu aș mai fi fost alături de familia mea”
După 8 ani de zile de când a fost salvată de un necunoscut din Germania, un donator de celule stem, Elena se roagă în fiecare zi pentru liniștea și sănătatea lui. Plânge de fiecare dată când își amintește că a primit o nouă șansă la viață din partea unui om pe care nici nu-l cunoștea.
„Mă rog în fiecare zi ca Dumnezeu să îl apere pe donatorul din Germania. Fără el, acum poate nu aș mai fi fost alături de familia mea. De aceea, îi rog pe toți, tinerii mai ales, să meargă să doneze celule stem pentru oamenii care suferă de leucemie. La Iași am cunoscut vreo 20 de persoane care au nevoie disperată de transplant, dar nu au donatori compatibili. Prezentați-vă la donat. Oricine, chiar și tu, poți fi în situația aceasta, ori o persoană dragă. Nimeni nu înțelege asta până ce nu trece prin această situație. Leucemia afectează și copiii. Vedeam în Israel copii de un an, doi, care mureau din cauza bolii. Ajutați-vă aproapele”, încheie Elena Grierosu.
Într-un an de zile, la Iași au fost înregistrați doar 4 donatori de celule stem!
La Institutul Regional de Oncologie Iași s-au prezentat de la începutul anului 2020 doar 4 donatori de celule stem. Un număr extrem de mic, comparativ cu anul trecut când 70 de ieșeni au ales să salveze printr-un simplu gest viața unui pacient cu leucemie. Dacă ai între 18 și 45 de ani, o stare de sănătate generală bună și vrei să ajuți la salvarea unei vieți, te poți înscrie în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice pentru a deveni donator voluntar de celule stem hematopoietice. Ieșenii interesați pot obține mai multe informații de la Institutul Regional de Oncologie din Iași. Prin donarea de celule stem puteți salva viața pacienților cu leucemie. Leucemia este un cancer al măduvei osoase și al sângelui care provoacă o creștere a numărului anumitor tipuri de globule albe din sânge. Cauza exactă a apariției leucemiei este încă necunoscută, însă se pare că această afecțiune apare în urma combinării unor factori genetici cu factorii de mediu.