Prima pagină » National » O fetiță refugiată din Odesa le-a făcut cea mai mare surpriză celor care au găzduit-o la Galați

O fetiță refugiată din Odesa le-a făcut cea mai mare surpriză celor care au găzduit-o la Galați

24 mart. 2022, 23:00,
în National

O fetiță refugiată din Odesa, a ajuns în casa unor români din Galați și a încercat să le mulțumească acestora pentru ajutor. Gestul acesteia i-a emoționat până la lacrimi pe gălățeni. Fetița care a fugit din calea războiului și a venit la Galați, în casa unor români ce au primit-o cu brațele deschise, le-a cântat acestora o melodie la pian.

Gestul emoționant făcut de o refugiată din Odesa

Românii au postat videoclipul în care Anna a interpretat la pian melodia ”Love Story” creată de către compozitorul francez Francis Lai. Acesta a fost un gest de mulțumire din partea fetei, care a stat timp de câteva zile, în casa gălățenilor. Anna, împreună cu familia ei, a plecat din casa românilor și s-au cazat în internatul Şcolii Speciale P. P. Neveanu.

„Anna, o fetiță din Odesa, care a fugit din calea războiului, a lăsat un mic semn de mulțumire pentru gălățeni, înainte să plece din internatul Școlii Speciale P.P.Neveanu, unde a fost cazată alături de familie timp de câteva zile. Îți mulțumim, copil talentat! Și mulțumesc și celor care au avut grijă de ea”, a scris Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, pe contul său de Facebook.

O altă fetiță aflată într-un buncăr a cântat melodia „Let it go”

Un alt moment emoționant a avut loc chiar într-un buncăr. O micuță a ajuns celebră în mediul online, după ce a cântat piesa din filmul animat „Frozen”, în timp ce se afla într-un buncăr.

Amelia a petrecut zile întregi într-un buncăr, înainte de a ajunge cu fratele său în Polonia. Micuța le-a oferit tuturor celor din buncăr un moment extrem de emoționant.

Astfel, săptămâna trecută, Marta Smekhova, o ucraineancă, a filmat-o pe Amelia cu permisiunea mamei fetei, apoi a postat videoclipul pe Facebook. Din nefericire, filmulețul postat de ea pe data de 3 martie a dispărut de pe rețaua de socializare.

„Încă de la primul cuvânt, a fost liniște deplină în adăpost. Toată lumea și-a lăsat treburile deoparte și a ascultat un cântec al acestei fete care strălucea… Nici bărbații nu și-au putut controla lacrimile”, a scris Smekhova.

Bugetul.ro
Moartea milionarului din Pipera a lăsat în urmă o companie care deține numeroase imobile în toată Capitala. Cine a fost Mario Felice, fondatorul Nusco
redactia.ro
Unde se afla Alex Marcu când soția lui, Teodora s-a stins din viață
Bugetul.ro
Adio, Transfăgărășan și Transalpina! Cel mai atractiv traseu pentru cei care vor să vadă sălbăticia României este Transapuseana, aflat prin Munții Trascău și Metaliferi
a1.ro
Ce a răspuns Donald Trump când Nicușor Dan l-a invitat în România. Președintele SUA a fost deschis cu românul
Playtech.ro
Gestul rar făcut de Ilie Bolojan. Ipostaza neașteptată în care a fost surprins la Aeroportul Otopeni. Românii au fost uimiți
observatornews.ro
Teodora Marcu, ani de teroare din cauza bărbatului care a ucis-o. În trecut, tânăra a cerut ordin de protecţie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Vreme la extreme în România. Urmează ce e mai rău
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Fertilizatorul natural care face ca roşiile să crească mai mari ca niciodată. Secretul bunicilor
Dailybusiness.ro
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
RomaniaTV
BREAKING NEWS! A fost transportat de urgență la spital! A făcut AVC!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple
redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`