Un individ a fost trimis la pușcărie de judecători, după ce și-a bătut joc de trei copii. Magistrații din cadrul Judecătoriei Răducăneni l-au condamnat pe Vasile Lupu la 3 ani și 8 luni de temniță, sub acuzațiile de rele tratamente aplicate minorilor și lovire sau alte violențe. La audieri, individul a susținut că, de fapt, a vrut „să-i educe” pe micuți
Caz incredibil la Iași! Trei copilași din județul Iași au trecut prin clipe de groază, din cauza individului! Acesta îi bătea constant și, în ciuda vârstelor fragede, îi obliga să meargă la muncă, pentru a-i putea cumpăra lui de băut! Mai mult, o fetiță de un an și jumătate a fost bătută cu varga pentru că nu a vrut să facă la „oliță”!
După ce ororile au ieșit la iveală, suspectul a fost pedepsit de judecătorii ieșeni. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Răducăneni l-au condamnat recent pe Vasile Lupu la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni de pușcărie, pentru rele tratamente aplicate minorilor și lovire sau alte violențe. În plus, individul a fost obligat să le achite despăgubiri micuților.
„Instanța admite în parte acțiunea formulată de către persoanele vătămate Andrei A., Vlăduț A. și Andreea N. Obligă inculpatul să le achite acestora câte 10.000 de lei fiecăruia, cu titlu de despăgubiri civile”, au precizat judecătorii.
Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Ieșeanul Vasile Lupu, acuzat că îi chinuia pe cei 3 copii
Pe 19 septembrie 2019, procurorii l-au trimis în judecată pe Vasile Lupu (41 de ani), pentru rele tratamente aplicate minorilor și violență în familie. Potrivit anchetatorilor, ieșeanul i-a agresat în mod repetat, fizic și verbal, pe copiii, de 8 și 11 ani, ai concubinei sale. Minorii au fost loviți aproape în fiecare săptămână cu palmele, cu cureaua sau cu bățul de către individ. Practic, micuții erau terorizați, motiv pentru care unul dintre ei a și fugit de acasă, mergând să locuiască la sora sa. Totodată, minorul Andrei A. a fugit de mai multe ori de acasă și a dormit la diferite persoane, revenind după câteva zile.
„Minorii au asistat la mai multe acte de violență fizică exercitate de către inculpat asupra mamei lor. De asemenea, inculpatul obișnuia să îi oblige să presteze diverse activități gospodărești, nepermițându-le să participe la activități specifice vârstei lor”, au spus anchetatorii ieșeni.
Conform acestora, în perioada ianuarie – martie 2019, Vasile Lupu a agresat-o fizic și verbal, de mai multe ori, și pe nepoata concubinei sale, Andreea N., o fetiță de numai 1 an și 5 luni. Fetița fusese lăsată în grija acestora de către mama sa, I.N., care a plecat la muncă în municipiul București. Procurorii au mai afirmat că individul a lovit-o pe fetiță în mod repetat, cu palmele și cu o vargă, pe motiv că plângea sau că nu-și făcea nevoile fiziologice la oliță.
Micuții au povestit cu lacrimi în ochi cum erau maltratați: trimiși prin vecini la furat de vin!
În urmă cu aproximativ 6 ani, M.L.A., o femeie care are doi copii, a început o relație de concubinaj cu Vasile Lupu. Cei doi și copiii femeii au locuit în casa individului. Cei doi minori au fost agresați fizic și verbal în mod repetat de către individ, el obișnuind să consume în mod frecvent băuturi alcoolice. La audieri, micuții au povestit că au fost bătuți de multe ori cu varga în zona spatelui și a fundului, peste mâini și peste picioare, fără vreun motiv.
„Am mai fost loviți și cu cureaua, cu palmele, aproape în fiecare săptămână. Am văzut deseori cum Vasile o bătea pe mama noastră. În vara anului 2018, el m-a trimis de două ori la locuința unui vecin, pentru a fura vin. M-a amenințat că mă bate dacă nu fac acel lucru!”, a povestit unul dintre micuți.
Totodată, fratele acestuia a spus că i-a povestit învățătoarei sale că a fost bătut de concubinul mamei, după ce aceasta, văzându-l vânăt, l-a întrebat ce a pățit. Băiețelul a fost dus la cabinetul medicului de familie, unde a fost examinat și a povestit că a fost agresat. Atunci a fost sesizat Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Dolhești, care a sesizat Poliția.
Fetița, lovită fără milă cu varga de către agresor
Oamenii legii au mai arătat că, din declarațiile martorilor, reiese că Vasile Lupu obișnuia să o bată și pe fetița de 1 an și 5 luni. În ianuarie 2019, I.N., sora mai mare a minorilor Andrei și Vlăduț A., a plecat să muncească în București. Aceasta a lăsat-o pe fiica sa în grija mătușii și a concubinului ei.
„În perioada în care minora A.N. s-a aflat la domiciliul inculpatului, acesta a lovit-o de mai multe ori cu palmele și cu varga în zona fundului și a tras-o de păr, întrucât nu își făcea nevoile fiziologice la oliță sau pentru că plângea”, au spus anchetatorii ieșeni.
Cel care le-a povestit anchetatorilor acest lucru a fost tocmai unul dintre fiii concubinei. Andrei A. le-a spus procurorilor că nu poate spune exact de câte ori a bătut-o Vasile Lupu pe fetiță, dar cu siguranță acest lucru s-a întâmplat de mai mult de 10 ori. Spusele copilului au fost întărite tocmai de concubina individului, care a confirmat că fetița era agresată fizic aproape zilnic. La audieri, Vasile Lupu a recunoscut faptele comise, acesta sperând că, astfel, va primi o pedeapsă mai blândă.
„I-am agresat de mai multe ori pe minorii Andrei și Vlăduț A. I-am lovit pe aceștia cu palmele sau cu bățul. Am făcut acest lucru pentru a le oferi o bună educație, nu din răutate. În perioada ianuarie – februarie 2019, am lovit-o de mai multe ori, cu un băț și cu palmele, pe minora A.N. Am făcut acest lucru pentru a o învăța să își facă nevoile fiziologice la oliță. Am bătut-o pe aceasta cu varga vreo 4 zile la rând, în februarie 2019. De fiecare dată o loveam de câte două ori, după care aceasta își lua olița singură. Nu consider că am greșit, cred că, în acest fel, i-am educat”, a afirmat Vasile Lupu în fața magistraților.
De remarcat este faptul că, de-a lungul timpului, astfel de cazuri șocante, în care minorii au fost maltratați, au mai fost sesizate în județul Iași.