Un incident extrem de grav a avut loc în Satu Mare. O femeie a fost la un pas să își piardă viața, după ce acoperișul locuinței sale s-a prăbușit peste ea. Salvatorii au fost mobilizați de urgență și au scos-o teafără pe bătrână.
Femeia de 70 de ani a rămas blocată sub dărâmături zeci de minute. Norocul ei au fost vecinii care au văzut întreaga scenă și au sunat imediat la 112. Mai mulți pompieri, medici, polițiști și voluntari au intervenit imediat la fața locului.
În cele din urmă, pensionara a fost scoasă din imobil și transportată la spital. Autoritățile fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut incidentul.
Și o femeie de 93 de ani din Drobeta Turnu Severin a ajuns la spital. Aceasta a fost rănită într-o explozie care s-a produs în timp ce bătrâna a vrut să aprindă aragazul. Deflagrația a fost atât de puternică încât s-a simțit în tot blocul.
Femeia a ajuns la spital, iar trei locuințe au fost distruse.