O adolescentă, în vârstă de 11 ani, a fost înjunghiată de mama sa, în dimineața zilei de miercuri, 19 mai 2021, în Popești-Leordeni, județul Ilfov.
Gestul șocant a avut loc în jurul orei 10.00. Fetița, în vârstă de 11 ani, se afla acasă cu ambii părinți. La un moment dat, de nicăieri, mama sa a luat un cuţit şi s-a năpustit asupra sa injunghiindu-o. Tatăl său a intervenit de urgenţă și a transportat copilul la spital, în București. Tânăra, din fericire, este în stare stabilă, însă are foarte multe răni.
Şi-a rănit fiica cu un cuțit şi a încercat să se sinucidă
După gestul necugetat de a îşi tăia fiica, mama vinovată a încercat să-și ia viața cu aceeaşi armă albă. La fața locului au ajuns imediat medicii de la Serviciul de Ambulanță București – Ilfov și au condus-o pe femeie la spital.
Potrivit Digi24, femeia este într-o stare foarte gravă, iar personalul medical încearcă din răsputeri să o salveze.
Tot la locul evenimentului nefericit au ajuns și polițiștii. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. După ce se vor aduna toate probele, anchetatorii vor căuta să afle și motivul atacului.
O crimă asemănătoare a avut loc în judeţul Argeş
Crima desprinsă din filme. Un bărbat din localitatea Mihăeşti, judeţul Argeş şi-a omorât fostă iubită şi pe fiul acesteia. Ucigaşul şi-a plănuit în detaliu fiecare mişcare cu mult timp înainte.
Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a urmărit-o pe femeia cu care a convetuit câţiva ani, iar în curtea unei biserici a pornit un scandal şi a atacat-o cu un cuţit. Mai mult decât atât, l-a prins pe fiul femeii şi dintr-o singură lovitură de cuţit, minorul de 15 ani a murit pe loc. Femeia a decedat, de asemenea, din nefericire la scurt timp după.
Ucigaşul văzând dublă crimă a încercat să se sinucidă. Localnicii de la faţa locului au intervenit şi l-au imobilizat. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje medicale şi de poliţie.
„Acel om ar fi trebuit să primească tratament de specialitate, chiar să fie internat undeva o vreme. Dădea semne evidente de depresie, dar şi se încadra în tiparul clasic al celor predispuşi la violenţă, chiar la violenţă extremă. Faptul că autorităţile au fost imobile, nepăsătoare, a dus la o dublă crimă, o spun fără echivoc”, a declarat psihologul Dan Mihăileanu.
O crimă oribilă s-a produs şi în judeţul Iaşi
În urmă cu 4 zile, sâmbăta 15 mai 2021, o crimă îngrozitoare a avut loc în judeţul Iaşi. Un bărbat este suspect cum că şi-ar fi ucis cel mai bun prieten din copilărie. Victima a fost înjunghiată în inima de mai multe ori, neavând absolut nici o şansă de a supravetui.
„Pe data de 15 mai 2021, în jurul orei 19:00, autoritățile au fost anunțate despe comiterea unei crime. Anchetatorii s-au deplasat la fața locului, unde au găsit victima. Bărbatul a fost declarat decedat, ca urmare a unei insuficiențe cardio-respiratorii acute, consecință a hemotoraxului drept masiv și hemopericardului (sânge acumult în cavitatea pericardului), prin multiple plăgi înjunghiate, cu interesare pericardică și cardiacă. Victima a avut mai multe lovituri. Suspectul a fost identificat, dus la audieri, iar, mai apoi, a fost transportat la Institutul de Psihiatrie «Socola», pentru expertizare psihiatrică. La audieri, suspectul a recunoscut parțial comiterea faptei”, a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.